Omul și faptele sale

Mijlocul secolului al XIX-lea se remarcă prin evenimente și schimbări importante în istoria românilor care au influențat dezvoltarea ulterioară. A fost mai întâi un „val revoluționar” care a cuprins Moldova, Transilvania și Muntenia, urmat de o „mișcare unionistă” internă și externă. Sintetizând magistral situația de atunci, marele revoluționar N. Bălcescu afirma că „fiecare generație are o misie de îndeplinit” iar misia generației sale era aceea de a face unirea. Au fost mulți „bărbați la datorie”, bine școliți, cu idealuri clar definite și exprimate la întruniri, în publicațiile vremii, în contactele cu reprezentanții marilor puteri europene.
Omul care printr-un concurs împrejurări favorabile a exprimat un „ideal național” a fost Alexandru Ioan Cuza care prin hotărârea Adunărilor elective din Moldova de la 5 ianuarie 1859 și din Muntenia de la 24 ianuarie 1859 a devenit domn în „Principatele Unite ale Moldovei și Munteniei” pentru perioada 1859 – 1866. Faptele sale se leagă strâns de adoptarea și punerea în aplicare a măsurii de secularizare a averilor mănăstirești, a desființării clăcii și împroprietăririi țăranilor, a lărgirii dreptului la vot, al înființării armatei naționale, al dotării și instruirii ei, al neatârnării bisericii naționale pe baza vechilor ei drepturi, a stabilirii capitalei la București și a formării unui singur Parlament, al adoptării Legii instrucțiunii publice, al afirmării tânărului stat în raporturile cu Imperiul otoman și cu alte puteri europene. L-au ajutat în aceste demersuri faptul că era un om simpatic și inteligent, cu replica promtă și ascuțită, în conformitate cu noile idei și sentimente care frământau societatea românească din acele timpuri, că a reușit să se înconjoare de sfătuitori și colaboratori valoroși (Mihail Kogălniceanu, Cezar Boliac, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Baligot de Beyne etc.)
Slăbiciunile sale omenești manifestate în tinerețe prin faptul că aprecia un vin bun și elogia sexul frumos, apoi în raporturile cu soția sa Elena care nu i-a putut dărui copii, în legăturile cu Maria Obrenovici, fiică a latifundiarului Costin Catargiu care era „ mai frumoasă și mai feminină decât Elena” și care i-a dăruit doi fii – Alexandru și Dumitru -etc, au fost abil speculate de „monstruoasa coaliție” (a roșilor și conservatorilor) ce a reușit în noaptea de 10/11 februarie 1866 să-l silească să abdice și să plece din țară unde a trăit până în 1873 când a murit. Sicriul de metal cu corpul neînsuflețit a fost adus în Moldova, la Ruginoasa unde 6 țărani l-au coborât din vagon, l-au așezat pe o năsălie, apoi l-au dus în biserică unde a fost străjuit de doi ostași și de doi țărani până la slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoți.
Sfetnicul său credincios Mihail Kogălniceanu rostind cuvântul de despărțire a arătat că Alexandru Ioan Cuza simbolizează „renașterea României”, și „conștiința națională”, că „nu greșelile lui l-au răsturnat” ci „faptele cele mari care sunt nepieritoare” și „cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi cea a lui Alexandru Ioan Cuza”.
Așadar în „vremuri tulburi” avem nevoie de repere și unul dintre ele ar putea fi cel oferit de Alexandru Ioan Cuza și de faptele din timpul domniei sale.