Omul de la catedră

            Acum , la început de nou an școlar îl readucem în fața dumneavoatră pe profesorul Mircea Daroşi  din Nepos, după 10 ani de la pensionare.

- R. Domnule profesor, sunteți pensionar de mai mulți ani. Cum vă simţiţi în această postură?

- M.D. : Şi bine, şi rău. Bine, pentru că mai port în suflet imaginea școlii, fiindcă am fost peste 40 de ani la catedră, timp în care am avut satisfacţii profesionale, chiar dacă au fost şi multe greutăţi. Rău, pentru că pensionarea este o ruptură sufletească, profesională şi de ce n-aş spune şi una psihică. Am trecut la un alt sistem de viaţă pe care îl accept mai greu. A trebuit să mă lupt cu mine însumi şi să mă despart de ceea ce mi-a fost atât de drag. Acum trăiesc din amintiri. Visez mereu că mă aflu la catedră, făcând lecții de limba română sau de istorie, că elevii mă urmăresc cu aceeași plăcere și bucurie.

-R. Este firesc să trăiţi asemenea sentimente, să vă frământe încă grijile şcolii, pentru că anii mulți petrecuți cu elevii v-au dat satisfacția muncii împlinite. Trecând peste toate acestea, ce ne puteţi spune despre activitatea dvs. ca profesor şi director de şcoală ?

- M. D. Am absolvit două facultăţi: una de filologie, specialitatea limba română şi cealaltă de istorie. Primul loc de muncă câştigat printr-o repartiţie ministerială a fost Şcoala Generală Parva, unde mi-am desfăşurat activitatea timp de 20 de ani. De aceste locuri mă leagă cele mai frumoase amintiri. M-am integrat repede în viaţa comunităţii şi oamenii şi-au pus în mine toată încrederea. La numai 2 ani de la repartizare am fost numit director de şcoală, funcţie pe care am deţinut-o până la finele anului 1989. Parva a fost una dintre şcolile grele, dar niciodată nu m-am plâns de necazuri. Am construit un internat şi o cantină şcolară modernă , asigurând copiilor de pe dealuri şi văi condiţii de integrare în sistemul de învăţământ. În februarie 1990 am fost transferat la cerere în satul Nepos , unde îmi era familia şi rostul gospodăriei. Au mai trecut 20 de ani, predând  cel dintâi obiect din catalog. Aici, ca şi în altă parte, am fost omul exigenţei profesionale şi manageriale. Voiam să fac cât mai mult pentru şcoală, pentru copii, pentru colectivul didactic în care am lucrat, dar nu întotdeauna am reuşit cum aş fi vrut. Unele proiecte au rămas nefinalizate pentru că n-a existat susţinere politică, de pildă, cel de reabilitare a şcolii. Acum sunt bucuros că s-a renovat școala la standarde europene. Pentru mine această instituție a fost casa mea pe care am întreţinut-o în condiţii bune, chiar dacă bugetul a fost întotdeauna sărac. Sunt împăcat sufleteşte că n-am trecut degeaba prin această experienţă. Din punct de vedere profesional, am satisfacţia muncii împlinite, că limba română şi istoria au rodit în mintea şi sufletul copiilor.

- După ce aţi venit la Nepos, cu ce v-aţi afirmat în viaţa comunităţii ?

- M.D : N-aş putea spune că m-am afirmat, dar consider că am scos şcoala şi satul din anonimat. În anul 2004, când s-au împlinit 400 de ani de atestare documentară a localităţii, am organizat cea mai amplă manifestare culturală, după cea din 1928, organizată de intelectualii satului. Am refăcut monumentul eroilor, s-a pus placa comemorativă pe construcţia vechii primării unde a lucrat ca funcţionar scriitorul Liviu Rebreanu şi s-a dezvelit firma şcolii cu noua sa denumire : ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,GAVRIL ISTRATE’’ NEPOS, ca un omagiu adus ilustrului profesor universitar, dr.dc. Gavril Istrate de la Iaşi, originar din această localitate. Tot atunci am lansat  monografia,, Nepos , vatră de legendă’’pentru care m-am documentat mulţi ani la rând.

- R: Domnule profesor, Mircea Daroşi, în decursul anilor petrecuţi la catedră, dar mai ales în calitate de director, aveţi vreo amintire frumoasă în relaţia cu Inspectoratul Şcolar Judeţean ?

- MD : Niciodată despre,, şefii mei”, cât s-au aflat în funcţie, n-am spus nimic rău. După aceea da, că n- au mai avut ce-mi face. Cel căruia i-am purtat toată dragostea şi respectul, acum nu mai este în viață, a fost inspectorul şcolar general, Leon Hogiu, om cu multă înţelepciune, apropiat sufleteşte de oamenii şcolii, fără orgoliul puterii, un dascăl adevărat de la care am avut întotdeauna ce învăţa. Păstrez şi acum o scrisoare de mulţumire pe care mi-a trimis-o în anul 1979: „Doresc să vă mulţumesc în modul cel mai călduros, cu prilejul trecerii mele în altă funcţie, pentru sprijinul preţios pe care mi l-aţi acordat de-a lungul anilor în îndeplinirea sarcinilor de răspundere pe care le-am avut ca inspector general, în cadrul Inspectoratului şcolar judeţean. Îmi voi aminti cu multă plăcere de dumneavoastră, de activitatea pe care am desfăşurat-o împreună în aceşti ani, în scopul dezvoltării şi perfecţionării continue a învăţământului din judeţul nostru. Odată cu mulţumirile mele, vă rog să primiţi urări de sănătate, fericire, succese şi satisfacţii depline, atât în activitatea profesională, cât şi în cea personală”- prof. Leon Hogiu. Un alt om cu suflet mare, prieten cu toată lumea, cu vorba blândă şi zâmbetul senin care inspira întotdeauna încredere, a fost inspectorul şcolar general, Mihai Cazacu. A plecat prea devreme din lumea şcolii și îi port o amintire frumoasă.

-R. Aveţi şi amintiri mai puţin plăcute ?

-MD : Da şi-mi pare rău că le port în suflet. Am întâlnit oameni aroganţi, orbiţi de orgoliul puterii, suflete reci, care ţi-au închis uşa în nas, ori nu şi-au găsit niciodată timp pentru tine.

-R. Cum s-a făcut trecerea dvs. la pensionare ?

-MD : După zece ani de la intrarea mea în ,,vacanța mare”, îmi mai amintesc că am avut ocazia să particip la activităţi dedicate pensionarilor când li se adresau cuvinte de mulţumire pentru activitatea depusă, primeu  diplome şi flori ale recunoştinţei, erau create momente pline de emoție. Acum sărăcia financiară, dar și indiferența ne-a făcut şi săraci sufleteşte. Nu se mai dă importanță pensionarilor. Odată ieșiți din activitate devin niște oameni uitați, parcă nici n-ar fi trecut prin viața școlii.

-R. Sunteți un om nu numai al şcolii, ci şi al literelor. Aţi îmbinat activitatea profesională cu arta scrisului. Care sunt realizările în acest sens ?

-MD. : E adevărat. Munca mea nu s-a oprit pe scena clasei, ci am continuat-o şi în lumea scrisului. În calitate de profesor de limba română şi istorie, mi-am găsit vocaţia şi în acest sens. Am scris câteva lucrări monografice şi de specialitate: Icoane de suflet (culegere de folclor), ,,Parva , nume de legendă”, ,,Nepos, vatră de legendă”, ,,Monografia Bisericii Ortodoxe din Nepos”, ,,Radiografia unui destin” ( prof. dr. Vasile Scurtu),  ,,Coloana de lumină ”, ,,Ardeleanul moldovenizat” ( prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate), romanul ,,Un actor grabit”, volumul de poezii ,,Nisipul clepsidrei” , critică literară și altele, astfel că s-au adunat 28 de volume. Drept răsplată mi s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” în trei localități din Ținutul năsăudean : Parva, Rebra și Nepos.

-R: Aţi părăsit scena clasei. Ce părere aveţi, încotro se îndreaptă învăţământul nostru ?

- MD: E greu de prevăzut, dar nici într-un caz spre bine, atâta timp cât nu mai există motivaţie din partea elevilor şi nici din partea profesorilor. Învățământul nostru se află într-o permanentă schimbare. Nimic nu mai este stabil. Legile învățământului se schimbă foarte des.  Mai dureros este faptul că există o luptă pe plan psihic între tinerii profesori ,,fabricaţi’’ în universităţile de astăzi şi profesorii mai în vârstă aflaţi la catedră. Cei dintâi promovează o indulgenţă exagerată, drept pentru care sunt cei mai buni (chiar dacă printre ei se află şi catastrofe), iar ceilalţi îşi păstrează exigenţa necesară şi sunt catalogaţi ca ,,răi’’. Cred că ne îndreptăm spre un dezastru.

- R :Sunteţi mulţumit de ceea ce aţi făcut în cei 40 de ani ?

-MD : Aş fi vrut să fac şi mai mult în viaţă. De fapt, acesta este idealul fiecărui om . După zece ani de la pensionare, mi-am întărit convingerea că dascălul este omul căruia toată lumea ar trebui  să-i mulțumească pentru lumina înțelepciunii pe care a primit-o de la el în dar. Din păcate, se întâmplă foarte rar.

R. : Acum, în prag de început de an școlar, ce le doriți copiilor și oamenilor de la catedră   ?

Multă sănătate, tuturor învățăceilor și încălzitorilor de suflete ! Un an bun încărcat de succese ! Să nu se uite niciodată că școala este izvorul nesecat de cunoaștere și calea celor mai importante deveniri ale omului. Ea  înseamnă lumină și lumina înseamnă viață .

-R : Vă urez sănătate, fericire şi viaţă lungă.

 

Comentarii

07/09/23 18:46
Rus Augustin

STIMATE DOMNULE PROFESOR MIRCEA DAROȘI
La 15 sept. anul acesta sunt 50 de ani de când am început activitatea didactică în satul Sălcuța, com Sânmihaiu de Câmpie. ... „Iute vremea o trecut/ Și-uite c-am îmbătrânit / Să mai merg putere nu-i / Pe urma ... elevului !” ... chiar, dacă eu, așa cum spuneți dumneavoastră „Aș întoarce roata vieții / Dar destinul nu mă lasă / Și-mi port crucea bătrâneții / Cu tot greul ce m-apasă !”
Cu prețuire și respect, Prof. Rus Augustin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5