Olimpiu Nușfelean: Un elicopter SMURD deasupra orașului

Aproape zilnic, uneori și seara sau chiar noaptea, îl auzim, mai întîi, dominînd cerul orașului cu torsul lui de bondar impasibil și apoi trezind porumbeii, alunecînd ferm spre punctul de aterizare de pe Spitalul Județean. Este vorba, desigur, de elicopterul SMURD, o prezență aproape constantă, devenită obișnuită, urmărit de priviri în zorul lui important. Căci face o muncă importantă. Contribuie la salvarea unor vieți. 
Urmăresc și eu adesea zborul elicopterului, fascinat fiind eu mai întîi de tehnică. De cea dedicată zborului – de la avioanele mici, la supersonice -, de cea specifică lunecării pe apă – luntre cu rame, corabie/ veliere sofisticate sau portavioane -, mașini pe roți – autoturisme, tractoare cu computer, trenuri modernizate, cu locomotivele lor impetuoase, autovehicule militare… Pe toate le văd destinate mai mult confortului „lent”/ leneș decît vitezei de deplasare spre colțurile înfundate ale lumii de azi. Se pune în realizarea/ construcția lor gîndire, inspirație, inovație, chimia materialelor, soluții tehnice îndrăznețe, spirit competitiv, ambiții economice, trudă cît încape. Căci nu se face nimic important fără transpirație. Uneori inovațiile sparg granițele imaginarului și ale așteptărilor și intră sub auspiciile celei mai necesare etici, pe care nici nu știu dacă le respectăm întotdeauna. Și provocările rămîn în picioare, neobosite, negolite de sens.
Urmăresc, da, elicopterul SMURD în zborul lui impasibil, survoluînd orașul. Un om e la limita vieții – boală, accident de muncă sau rutier, ceartă în familie, greșeală în nutriție etc. – și mă gîndesc la cîți oameni sînt implicați în salvarea lui. Nu-i vorba de structurile pe care e edificată toată încercarea lui de salvare – spitale, echipe de medici, tehnică de tot felul -, ci mai ales de persoanele care contribuie direct, în proximitatea suferindului: medicii și personalul sanitar care pregătesc pacientul pentru transport, echipa de pe elicopter, personalul navigant de la sol, echipa din spitalul de destinație, pregătită să intervină prompt. Persoane care, într-un fel sau altul, au în mînă viața omului. De felul cum acționează, fiecare în parte, depinde salvarea celui în cauză. Au o conștiință care îi face tari în fața suferinței, o pregătire de specialitate pe care pot și trebuie să conteze, o abnegație, o motivație care de cele mai multe ori se situează mai sus de niște beneficii materiale, o, chiar, mîndrie a prestației puse la dispoziția vieții.
Și mă mai gîndesc, în contrapondere, la cei care ar trebui să asigure, într-un fel de subtext, nu mai puțin important, fără rest, cum se zice, condițiile optime de desfășurare a unei asemenea activități: politicieni (că de ei nu scăpăm, de la o vreme, nici în cele mai urîte vise), decidenți de tot felul, manageri de instituții ale statului, formatori de opinie, conducători la nivel mondial… Activitatea acestora, în imediatul dureros, poate să echilibreze, contrabalanseze sau să neutralizeze o forță salvatoare, o acțiune de acțiune de intervenție promptă etc. De o vreme observăm însă că activitatea acestora, de la cea mai măruntă (cuantificată în milioane de euro, pînă la miliarde), este dominată de intenții și inițiative mercantile. Și mai rău decît mercantile. Nici nu trebuie să ne gîndim la marile scenarii care zguduie imaginarul colectiv, dar nu le neglijăm nici pe acestea. Certuri și mașinațiuni de îmbogățire, fără nici un simț pentru cei nevoiași, pentru cei care vor să ducă o viață modestă, dar fără compromisuri. Exemplele vin cu nemiluita, din cele mai diverse sectoare de activitate. Anchetele de cercetare a furtului din bunul public sînt mereu deschise, în curs, aduc dovezi care, cele mai multe, se pierd în neant. Am avea mai multe spitale, dar se fură, de sus pînă jos, în toate sectoarele, am avea mai multe echipe de medici salvatori, dar se fură, am avea mai multe elicoptere sau avioane SMURD, dar se fură... Am salva mai multe vieți, dar se fură!...
Elicopterul SMURD vine să salveze un om care a avut un accident de circulație pe o șosea oarecare. A făcut poate niște greșeli sancționate de lege, dar le-a făcut (mai grav!) pe o șosea aglomerată, sufocată de autoturisme și TIR-uri. Cineva (nu doar un singur individ) a agreat această aglomerație, încă de ani, de zeci de ani, trimițînd mărfurile pe șosele aglomerate în loc să le transporte pe căile feroviare, lăsate acestea de izbeliște. Libertate a comerțului și concurenței? Desigur, într-un stat amărît, condus în stil mafiot. Un primar de nu știu unde împînzește orașul cu flori – lalele și crini imperiali – sugerate de amantă. Într-o primă instanță, povestea  ar putea fi de luat în glumă, se poate bîrfi la infinit pe marginea ei. Dar e vorba de furt din bunul plac, practicat pe bani publici, în detrimentul unor realizări benefice comunității! De neiertat. Un individ, șef de județ, își face vacanțele și își cumpără mașini scumpe cu bani rupți, într-un fel sau altul, de la buget. Cine îi poate ierta un asemenea gest? Și totuși se găsesc judecători care caută chichițe juridice prin care să-i amelioreze situația… În ciuda tragediei suferite (Doamne ferește!), patronul de la Ferma Dacilor, dacă va fi găsit vinovat, va fi și pentru moartea propriului fiu! Protecția copilului ia copiii de la o familie amărîtă deoarece nu-i poate hrăni cum trebuie, dar nu ia copiii de la un bogătan care și-i trimite la moartea cazîndu-i într-o cabană care se aprinde, cumpărîndu-le o mașină bengoasă care, în viteză nebună, se izbește de un copac de la marginea șoselui, sau le plătește o vacanță exotică într-un peisaj unde pot consuma droguri…
Iată, revine pe tapet Roșia Montană și umilitoarea situație în care au adus țara o mînă de decidenți, care nu sub puși după gratii. Roșia Montană tentează încă, puternic, cu aurul ei și, desigur, cu alte bogății. Tentație vicioasă. Vedeam recent un reportaj dintr-un deșert în care, pe la începutul secolului trecut, niște mari căutători/ exploatatori de aur au scos tot aurul dintr-o anumită zonă. Au construit o așezare – impunătoare și plină de privilegii -, au epuizat zăcămîntul, după care s-au mutat în altă parte a lumii, lăsînd fosta așezare să fie invadată de nisip și pustiu. Credeți că, în practica marilor (și virtualilor)  exploatatori ai aurului românesc, Roșia Montană ar fi tratată altfel? Există mereu niște „decidenți” care pun botul la țîța orbiților de bogățiile strălucitoare, care iau toate mințile. Sug și ei, amărîții, ce și cît pot. Animați de simțul privilegiilor proprii, deși funcția lor ar trebui dedicată interesului public. Trăiesc purtați de o minte scindată, de o personalitate scindată, cu tulburări de personalitate (se cred mai presus de contemporani). Nu-i mai poți înțelege, deși ei cred că l-au prins pe Dumnezeu de picior. Dar Dumnezeu nu e acolo unde sînt ei, chiar dacă unii au în calcul să-și ispășească păcatele prin donații pentru nevoiași. Banul furat Dumnezeu nu-l vrea. Ar trebi psihanalizați, dar de către cine și în ce scop? Societatea nu știe – deocamdată? - să-și definească și urmeze cu mare știință scopurile. Degeaba scriitorii – ca și filosofii, artiștii – lucrează la desăvîrșirea ființei umane, căci exemplare umane (umane prin alcătuire) lucrează de zor la menținerea și triumful barbariei. Și distrug, cît le stă în putință, tot ce e frumos în om!
 

Comentarii

13/02/24 09:41
AureliaRus

Ideea este ca ar fi de toate dacă nu se fura!La romani hoția este In gena și prea putini sunt cei care au pus mana pe funcții prin care sa lucreze și sa apere Interesele poporului,se umfla im pene și.isi rezolva propriile interese prin abuz din bunul și banul public! Dacă au existat alții cu alte păreri, aceștia au fost Îndepărtați di funcii și s-a ajuns la statul mafiot condus de u președinte mafiot pe nume TRAIAN B,și un stat eșuat condus de alt președinte și actual,In care romanii au crezut și care a tradat interesele tarii,sa ne gândim doar la pădurile munților despaduriti!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5