Olimpiu NUȘFELEAN: Scăderea puterii de lectură

În această vreme țara, și nu numai aceasta, se confruntă cu un fenomen specific perioadelor de criză, anume cu deprecierea banilor (de hîrtie) aflați în circulație, „ca urmare – cum zice dicționarul - fie a emiterii unei mase bănești peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului producției și circulației mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor”. Fenomenul e mai complex, deoarece, în aparență (?), mărfuri par a se produce cu nemiluita, circulația lor e peste puterea TIR-urilor care fac ravagii pe șoselele neputincioase, se cumpără la maximum din MOL-uri... Se cumpără mult și prost, sau, mai clar, se vinde mult și prost. Și sîntem îndemnați, printr-o publicitate vinovată, să cumpărăm cît mai mult și, în consecința situației, cît mai prost! Țara, prin consumatorii ei, se luptă, cum și cît poate, cu acest fenomen. Cît o ajută guvernul, asta rămîne la… latitudinea alegătorilor…

Fenomenul major al inflației cu susținere economică are un corespondent și în lumea culturii, mai ales a cărților. N-are guvernul treabă cu asta, prins în hățișul intereselor personale ale membrilor săi. E, într-un fel, o problemă a scriitorilor. Și, se pare, că scriitorii sesizează o asemenea problemă, dar nu prea au cum să lupte pentru rezolvarea acesteia spre beneficiul scrisului și al cărților. Important este că există sesizări, în revistele literare și, mai ales, în revista-fanion a scriitorilor, Romania literară, se semnalează diferite aspecte ale fenomenului – întreținut de, aș zice, „mediocrație” (!) -, există și întîlniri literare prin țară unde intră în tematic dezbaterilor, cum, recent, au fost Zilele Revistei de Cultură „Nord Literar” din Baia Mare, manifestare dedicată aniversării a douăzeci de ani de activitate a instituției -  cu dezbaterea „Local și național în presa culturală” – și Festivalul Național de literatură „Întâlnirile de la Viișoara” (Neamț) – prin colocviul „Rolul editurilor în inflația literară“. Ca și altele. În ce ar consta inflația literară? Mai întîi în creșterea producției de carte, peste, am putea zice, puterea de lectură a virtualilor cititori. E un lucru rău că se produce multă carte, de care ar trebui să aibă parte cît mai mulți cititori? Nu. Dar, în fapt, se produce multă carte – de către edituri - și în același timp se dezvoltă, în spațiul cultural, sentimentul unei crize a lecturii, o diminuare a interesului acordat cititului cărților. Îngrijorător este că se produce foarte multă carte proastă, care afectează gustul lecturii...

            Dacă e să ne gîndim la edituri și la inflația literară, apoi trebuie să recunoaștem că rolul editurilor este… enorm. Nu scriitorii, sau pretinși scriitori sînt mai întîi de vină, lipsiți de simțul realității (literare), ci editurile. Ele vin cu producția excesivă. Mai ales anumite edituri, nu acelea „care se respectă”. Și ce tip de inflație produc? Inflație de literatură mediocră. Cînd vorbim de literatură și de edituri, nu ne putem referi la reducerea producției (de carte), ci, dimpotrivă. Nevoia de carte ar rămîne semnificativă, dar e lăsată în seama precarităților. Se depreciază actul lecturii. Industria cărții, producția de carte sînt înviorate de cîștiguri bănești neașteptate. Facilitate de simplificarea tehnicii de producere a unei cărți. Se produc cărți mai ușor și mai repede. Dar se produc în neștire, acoperind și chiar sufocînd valoarea cărților importante, căci peste toate se ridică, fără zăgaz, apele veleitarismului, veleitarism pe care îl exploatează la sînge editurile și tipografiile, în scopuri financiare, desigur.

            În perioada postdecembristă, asistăm la două fenomene inflaționiste exemplare: excesul de doctoranzi fără acoperire academică și excesul de veleitari (cavaleri ai mediocrității) cu cărți scoase cu nemiluita. Nu intrăm în detaliile doctoratelor plagiate, dar reținem truda oamenilor fără valoare literară de a publica – mai mult decît de a scrie – cărți. Cărți mediocre și mai mult decît atît. Fenomenul e facilitat/ încurajat de spiritul de libertate răspîndit peste oameni, cînd fiecare face ce vrea și se pune în evidență cum vrea și mai ales cum poate. În esență, sociologic, practica poate fi justificată. Cum să te faci remarcat dacă nu printr-o poezie proastă? Cel mai ușor e prin scris, în situația în care și spiritul critic obosește și bate în retragere, derutat și dezamăgit de condiția ce i se acordă. În altă ordine de idei, nu-i complicat să recunoaștem că fiecare are dreptul să scrie. Fără cenzură, fără autocenzură… Nu asta e problema. Există, am putea zice, un nivel de evoluție a propunerilor literare pînă la care fiecare își poate găsi un rost. Are rostul lui și poetul se scară, și cel de bloc, și cel de cartier sau de familie… Dar cu simțul măsurii. Însă acest simț nu mai există.  Și aberația e exploatată de mulți producători de carte, antrenați în capitalismul sălbatic. Lipsa simțului/ spiritului critic din societate se răsfrînge și în lipsa simțului critic din producția de carte (autohtonă).

            Publicăm cărți, tot mai multe și mai proaste, ca să ridicăm un zid în fața marilor biblioteci, pe care le lăsăm în paragină. În situația în care producția de carte mediocră sporește, cititul cărților, în mod paradoxal, își pierde puterea și interesul. La această pierdere lucrează, se vede, și literatura de proastă calitate.