Oficial, suntem în valul 6 de Covid! 98 de cazuri confirmate, în Bistriţa-Năsăud

De la începutul lunii iulie 2022, am intrat în „al șaselea val” de infecție COVID -19, produs de o altă tulpină Omicron (BA 5), tulpină extrem de contagioasă, dar mai puțin agresivă, majoritatea cazurilor fiind îngrijite la domiciliu. Particularitatea acestei tulpini este aceea că afectează în mare masură sugarii și copiii mici. Noul val a fost denumit și „valul bebelușilor”, a transmis Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.

În Bistriţa-Năsăud, până în prezent sunt 31,471 cazuri. Miercuri au fost raportate 98 de cazuri, incidenţa ajungând la 2.38 la mia de locuitori. Sunt 32 de pacienţi internaţi, dintre care 7 copii.

La acest moment cazurile confirmate Covid – 19 care necesita spitalizare sunt gestionate doar la nivelul Spitalului Judetețean de Urgență Bistrița, structura cuprinzând 6 paturi în cadrul Sectiei ATI; 35 paturi în cadrul Secției Boli Infectioase (30 pentru pacienți confirmați și 5 paturi pentru pacienți suspecți); 8 paturi în cadrul secției Psihiatrie; 7 locuri pentru pacienți confirmați și suspecți în UPU SJUB.

Numarul maxim de paturi la care se poate ajunge la nivelul județului, în caz de necesitate, este 211, dintre care la Spitalul Județean de Urgență - 111 paturi in secții cu spitalizare continuă , din care 13 paturi ATI; Spitalul Orășenesc „Dr.George Trifon” Năsăud - 80 paturi în secții cu spitalizare continuă şi Spitalul Orasenesc Beclean - 20 paturi in sectii cu spitalizare continua.

            La data de 01.07.2022 erau 76 cabinete de medicina de familie (78 medici de familie) care au incheiat cu CJAS contracte pentru testare pacientilor.

Medicii de familie testeaza pacienții care vin pentru consultație în cabinetele lor cu teste rapide, scurtându-se astfel mult timpul de intervenție.

În perioada cu incidența scazută a cazurilor a fost pastrat funcțional doar Centrul de evaluare de la nivelul Spitalului Judetean de Urgenţă, dar începând cu 26 iulie s-au reactivat și Centrul de evaluare al Spitalului Orășenesc Beclean și Centrul de evaluare al Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trofon” Năsăud.

De la data de 1 iulie, vaccinarea împotriva Covid-19 se realizează doar prin cabintele medicilor de familie. Sunt 48 medici de familie care vaccinează la cabinete, dintre care 19 medici de familie din mediu urban şi 29 de medici de familie din mediu rural 29.

Lista cu medicii de familie care testeaza și a medicilor de familie care vaccinează se află pe site-ul DSP.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5