O măluţancă de 50,000 puncte

Marcela Turcu, profesor la Şcoala Gimnazială Şieu Măgheruş, a obţinut punctajul maxim- 50,000, la examenul pentru ocuparea postului de director la şcoala mai sus amintită. Nu a fost o surpriză pentru cei care o cunosc. Ştiinţa învăţării şi a conducerii unei unităţi şcolare are rădăcini adânci într-un loc mai departe de şcoala în care aceasta lucrează, şi anume, sub Râpa Măluţului.
Originară de aici, măluţancă get-beget, MarcelaTurcu, o profesoară tenace, modestă, bine pregătită profesional, a moştenit prin părinţi acel simţ al muncii desăvârşite, a dragostei faţă de oameni şi a studiului până la graniţa perfecţiunii. Măluţul, în secolul XX, a fost marcat de două personalităţi cu totul extraordinare. Întâi a fost preotul Vasile Câmpan, cel care a slujit comunitatea de aici mai bine de 40 de ani. Preotul Câmpan, cu o memorie ieşită din comun – ştia toţi Papii de la Roma, de la Sfântul Apostul Petru şi până în zilele noastre – învăţa pe fiecare sătean lecţia omeniei, a respectului şi a bunului simţ. A fost un om dăruit oamenilor şi, ca o dovadă, în vremea păstoririi sale, satul a fost curat din toate punctele de vedere. Doamna Nela, învăţătoarea satului, cealaltă personalitate de referinţă, a fost mama tuturor. A elevilor, a bătrânilor, a bolnavilor. Preda zilnic lecţia demnităţii de a fi cinstit, iubitor de învăţătură şi cu mult respect faţă de cei din jur. Două nume – apostolii Măluţului – au sădit sămânţă roditoare şi pentru urmaşi. Din care au crescut oameni drepţi, profesori cu dragoste faţă de elevi şi faţă de şcoală, aşa cum este şi Marcela Turcu. Cu aşa profesori, Măluţul (singurul sat, poate, din România care are un imn propriu) este mândru şi vorba imnului: Tineri şi bătrâni de-o seamă/ Toţi se veselesc/ Îi uneşte – aceeaşi limbă/ graiul românesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5