O Liturghie după Liturghie

         Când pășești în Biserica de la Coroana te simți îmbrățișat de liniște, de bucurie. De undeva, parcă ți se transmite învăluirea în bine. Privești spre cer și-i mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat, dar parcă simți că asupra ta sunt ațintiți niște ochi pământeni care-ți transmit căldura venită de sus. Este puterea preotului care te duce în lumea sfântă a legăturii dintre Biserică și Dumnezeu. Părintele Vasile Beni este simbolul acestei legături. Dumnezeu l-a înzestrat cu un duh al blândeții ce izvorăște din privirea ce stăpânește biserica. Simți că ochii albaștri se rotesc de la intrare până la altar și invers.

          De acolo, din mijlocul Bisericii, de la icoana unde slujește aleargă spre tine pulsul iubirii de oameni, măreția actului împăciuitor, dorința de pace și prietenie. Într-o lume stăpânită de furie, de vrajbă, pacea transmisă de părintele Vasile Beni se coboară asupra ta, îndemnându-te prin pilde să meditezi la stăpânii adevărului absolut și la stăpânii conviețuirii și înțelegerii liniștite.

          Autorul explică cu mare drag ce înseamnă Sfânta Liturghie și ce se petrece în timpul sfintei Liturghii. „Este slujba centrului cultului creștin ortodox în care Hristos vine pentru a ne sfinți și a ni se dărui prin împărtășanie”. Este un adevărat centru al Universului unde ne întâlnim cei prezenți, cei absenți, cei vii, cei morți mulțumind pentru tot ce avem și vom avea și cerând iertare pentru cele necuviincioase. Este firesc ca pacea să fie în acest cadru un adevărat cuvânt de ordine, fiind rostit de peste 20 de ori, după cum apreciază autorul acestei cărți. Ne naștem în pace, vrem să trăim și să murim în pace: „Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân și binecuvântarea celor ce pleacă”.

          Mama ocupă un rol aparte nu doar în volumul de față al preotului Vasile Beni. Scriitor, poet, autorul are grijă să evoce portretul mamei, în proză sau în versuri, ca fiind chipul suprem al liniilor directoare în viață. Chipul mamei îl purtăm mereu cu noi în memorie, gânduri sau poză. Pilda pe care ne-o transmite Vasile Beni este grăitoare. Un soldat sacrifică totul doar pentru a-și recupera o cămașă, dar acolo era poza mamei. Semnificativ gest, aprobat, prețuit și explicat și celor din ziua de azi. Preocupat de prețuirea mamei, autorul pătrunde în sfera literară, exemplificând cu versuri din Elena Javelea, Eminescu, Ștefan O. Iosif, Panait Cerna, Corneliu Vadim Tudor, Grigore Vieru, Victor Eftimiu dar și cu propriile versificații închinate mult iubitei mame.

          Rugăciunea mamei este sfântă și singura care poate îndrepta relele pricinuite de drumul spre alte cărări. În glasul mamei, în ruga ei se simte sfințenia, credința, speranța. Respectul față de ființa care ți-a dat viață, trebuie să fie permanent și chiar arătat. Nu ai voie să te îndoiești sau să te rușinezi de glasul, portul sau înfățișarea mamei. Exemple literare abundă și aici alături de pilde care pot creiona cărări utile.

          Cuvântul DOR-este inclus în preocuparea autorului. Acest cuvânt intraductibil îi oferă posibilitatea părintelui Vasile Beni de a face o nouă incursiune în literatura română, dar și să facă o adevărată categorisire: Dorul de casa părintească „Oriunde ai să fii în lume/Să nu uiți tu nici un moment/„Acasă” nu-i un loc anume/„Acasă” e un sentiment”;

         -dorul de părinți: „Du-te, dorule, cu bine/ La părinții mei din sat/ Du-le numai gânduri bune/ Că de ei, eu n-am uitat”;

         -dorul de satul natal: „Mi-e dor de iarba verde din ocol/ Mi-e dor c-atunci când dorm, să mă-nvălesc cu țol”;

         -dorul părinților pentru copii;

         - dorul copiilor față de părinții lor: „Maică prea curată/ Ascultă a mea rugă/ Și-mi alină dorul/ Ca mama și tata/ Să-și vadă iar feciorul”;

         -dorul de țară.

          Dorul este personificat în scrisul lui Vasile Beni iar categoriile pe care le enumeră , au fiecare corespondent în versurile sale, împletindu-se cu creații de excelență din  Coșbuc, Păunescu, Nenițescu și alții.

          Dorul după fericire este explicat de autor ca o căutare în înăuntrul omului, ca o stare a sufletului „capacitatea de a aprecia tot ce ne-a fost dat și să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru asta”... Să nu uităm că fericirea sau nefericirea noastră țin de starea de mulțumire pe care o păstrăm în suflet. „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” este o regulă din înțelepciunea poporului care-i permite autorului să condamne egoismul, să îndemne la respect și la ajutor pentru cel de lângă tine, pentru că ceea ce dăruim altora se înmulțește. Frumoasă și sensibilă afirmația: „O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde o altă lumânare”, așa cum clopotul îți dă încrederea și credința în înviere, așa cum toată viața noastră trebuie să fie o „Liturghie după Liturghie”. Pildele din înțelepciunea lui Solomon și din încercările lui vin să întărească ideea de răbdare, chibzuire și chiar de răsplată inclusiv în lumea aceasta.

          Iertarea este o altă temă pe care Vasile Beni o expune, folosind o pildă din viața lui Iosif. Deși vândut ca sclav, Iosif își iartă frații care l-au vândut, făcând loc iubirii în inimă și alungând invidia și ura.

          Perseverența, afirmă autorul, trebuie să fie în viitorul nostru, să nu abandonăm niciodată ceea ce ne-am propus și ca exemple ne aduce în față personalități importante care și-au urmărit scopul întreaga viață: Winston Churechill,  Thomas Edison, Fred Astaire. Apoi ne este explicat cât de importantă este stăruința în rugăciune și credință și autorul revine asupra iertării dușmanului tău, considerând că „adevărațiinoștri dușmani nu sunt cei care ne urăsc, ci cei pe care îi urâm noi”, motiv pentru care nu trebuie să ne supărăm atunci când cineva, cu bună intenție, ne atrage atenția asupra unor aspecte sau comportamente. Avem tentația de a judeca pe cei din jurul nostru, așa după cum suntem noi sau chiar după starea noastră de moment. Cei urâcioși, egoiști, vor privi mereu în jur cu mânie și vor vedea în jur oameni asemănători. Cei deschiși, prietenoși, vor vedea lumea în culori vii și poate chiar cu optimism. Frumoasă constatarea autorului: atunci când cineva îți spune că ești frumos, poate că cel mai bun răspuns, modest și elegant ar fi: „Ochii tăi sunt frumoși pentru că mă văd așa”.

          Pentru a ajuta, pentru a-l sprijini pe cel de lângă tine nu trebuie să aștepți să ajungi un om avut. Exemplul pe care ni-l aduce autorul, relatându-ne un moment din viața lui Bill Gates, este ilustrativ pentru ce înseamnă să ști să acorzi, un zâmbet, un cuvânt bun, o privire de simpatie, iar în viața modernă chiar un like pe Fb. „Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate, în care nu este egoism, constituie o expresie a iubirii lui Hristos față de om”.

          Pildele din viața lui David aduc în fața cititorului treptele vieții-urcușuri, coborâșuri și insistă autorul să convingă că nu trebuie disperat la cădere. Viața demonstrează că „din orice cădere există și posibilitatea de a ne ridica, dacă avem bunăvoință”.

          O atenție deosebită și plină de învățăminte acordă părintele Beni, tinerilor ce se căsătoresc. Sunt rânduri care, poate ar trebui citite de fiecare pereche atunci când au decis  să-și unească destinele. Dragostea care-i unește trebuie să le călăuzească pașii în tot ceea ce vor face iar credința trebuie să fie în permanență cu ei. Pasul făcut în biserică, înseamnă mereu o reîntoarcere aici, unde ei au depus un jurământ sfânt. Gândul pleacă și spre cei care devin nași de cununie. A-i respecta și asculta constituie o obligație firească pentru tânăra pereche, sfat foarte util azi, despre care, în virtutea problemelor, se cam uită. Dragostea și respectul pentru părinți trebuie să crească acum prin vizorul unei perechi.  Autorul continuă cu povețele adresate mirelui, cel care are datoria întreținerii și respectului față de familie, așa cum miresei îi revine datoria înțelepciunii și sprijinului față de bărbat. Mirele este exteriorul, mireasa-interiorul și împreună formează un tot unitar care cu plecăciune își îndreaptă rugăciunea spre Dumnezeu. Este, această parte a cărții, o minunată lecție de înțelepciune pentru viitorul unei familii.

          Cele trei mari momente ale vieții-nașterea, nunta, moartea-au fost mereu în vizorul părintelui Vasile Beni. În volumul de față, autorul se oprește ceva mai mult asupra ultimului gong din viață: „Cred că nu există un subiect mai greu pentru preot în activitatea sa  predicatorială decât de a vorbi despre moarte. Pentru că aici se cuprinde: viața pământească, cerul, lumea de aici, lumea de dincolo, omul, Dumnezeu, cu un cuvânt-TOTUL”.

În aceste pagini îl regăsim pe cititorul neobosit și veșnic căutător de explicații-Vasile Beni. Lecturile sale filozofice îi permit să îmbine propria experiență cu constatările unor iluștri reprezentanți ai literaturii și filozofiei naționale  și universale. Cred că e suficient dacă amintim de Eminescu, Goethe, Sadoveanu, Vieru, Goga sau învățăturile religioase care-i permit să judece acum călătoria de la Biserica pământeană la Biserica de dincolo. Momentele de aducere aminte, când la 1 noiembrie aprindem candela, sunt clipe de reflectare asupra celor care nu mai sunt și care nu mai pot să ne vorbească. Parastasul și pomenirea lor sunt o expresie a celor plecați, o rugăciune pe care o înalță, prin noi, cei care ne-au părăsit. Foarte bine și plăcut este amintit citatul din Balzac: „Omul trăiește de două ori, prima dată în realitate și a doua oară în amintire”.

 Și după ce părintele Beni, ne-a purtat prin viață, încercând să ne convingă de respect, dragoste, iubire, nu putea încheia această carte fără a ne oferi câteva concluzii concretizate în rugăciunile pe care ni le oferă:

Rugăciune de mulțumire pentru Binefacerile trimise de la Dumnezeu, Rugăciune de lăsare în voia Domnului, Rugăciune către Maica Domnului, Rugăciunea părinților pentru ajutor copilului la examene, Rugăciune când cineva se află la nenorociri și supărări. Finalul cuprinde o rugăciune generală, pe care simt că părintele Vasile Beni o transmite tuturor celor care i-au citit această carte, tuturor enoriașilor care vin și-l privesc cu multă încredere în Sfânta noastră Biserică:

„Doamne ridică pe omul căzut.

Călăuzește pașii celui care nu știe.

Mângâie sufletul cuprins de întristare, șterge lacrima celui care plânge și    vindecă durerea pe care o vezi doar Tu”.

Dacă ai citit această carte te vei trezi mai bogat. Privești viața mai cu încredere, cu speranță, vei înțelege mult mai bine pe cel de lângă tine. Așa vei înțelege și bunătatea , încrederea de pe chipul autorului. Este o carte în care am regăsit preotul, scriitorul, poetul, filozoful. Paginile cărții, scrise pe înțelesul tuturor, te duc la exemple de viață, la pilde după care îți vei pune întrebări. Ai uneori impresia că autorul te cunoaște așa de bine că ți se adresează numai ție. Citești cartea în paralel cu pașii vieții tale, iar la final nu poți să nu simți efectul medicamentului pe care părintele Vasile Beni tocmai ți l-a administrat.

                                      Prof. dr. Dorel Cosma