O carte cu mesaj

Lansată în cadrul Simpozionului internaţional „Creativitate şi inovare în predarea-învăţarea Istoriei şi a disciplinelor umaniste”, organizat de filiala APIR BN (Asociaţia Profesorilor de Istorie din România, având ca preşedinte pe prof. Claudiu Igna Şular, volumul intitulat „Popasuri şi poveşti din Piemontul Călimanilor – Eposul unui sat de munte din Bistriţa-Năsăud: Budacul de Sus”, având ca autori pe prof. Voichiţa Stejerean şi pe prof. şi etnolog Vasile V. Filip, o carte de referinţă şi cu un mesaj din partea locuitorilor acestei frumoase aşezări din judeţul nostru.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa profesorilor de istorie din judeţ, ţară şi Republica Moldova, onorând cu prezenţa, la simpozion şi eveniment, prof. univ. dr. Călin Felezeu de la UBB Cluj-Napoca, prof. istoric de artă Vasile Duda de la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”, prof. univ. Shi Jiaowang de la Zhejiang University of Science and Technology din China, conf. univ. dr. Gelu Iutiş de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, conf. univ. Ion Achiri – directorul Centrului de Excelenţă Didactică (CED) din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei a Republicii Moldovan, Serafima Raşcavan - specialist principal-metodist CED, Iulia Pancu – directorul Direcţiei Învăţământ a Raionului Ungheni şi Cristina Beschieru – director Centrul de Excelenţă Ungheni, toţi din Republica Moldova, personalităţi care au apreciat rolul şi importanţa studierii acestor discipline umaniste şi predarea-învăţarea istoriei în şcolile din România, inclusiv tipărirea şi valorificarea patrimoniului local şi naţional.
Despre valoarea şi importanţa volumului lansat, subiectul abordat, necesitatea şi utilitatea în istorie şi societate, valoarea autorilor a vorbit, cu pertinente argumente şi exemplificări, făcând o prezentare profesionistă a cărţii, Cosmina Timoce-Mocanu, doctor în Etnologie şi cercetător principal în cadrul Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române” din Cluj-Napoca, care a scos în evidenţă faptul că identitatea noastră, a poporului, trebuie consemnată şi promovată.
Prof. Vasile V, Filip a făcut un pertiment şi motivant expozeu privind apariţia acestui volum, necesitatea şi utilitatea lui în promovarea valorilor şi a patrimoniului istoric şi local, poveştile inserate, cât şi descrierile cu lux de amănunte constituind un punct de reper în etnologia Transilvaniei şi a României.
Prof. Voichiţa Stejerean a punctat faptul că mulţi cetăţeni din Budacu de Sus se vor regăsi în carte, cu relatări deosebite, documentarea şi elaborarea cărţii constituind un izvor de informaţii şi de istorie a locului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5