Năsăudul şi-a cinstit familiile 50+. Primarul Mircea Romocea: Aţi adus plus valoare localităţii prin munca dumneavoastră

Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea, a premiat cele 13 familii care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, evenimentul festiv înscriindu-se în cadrul Zilelor Oraşului, ajunse la cea de a XVII-a ediţie.

„Permiteţi-mi ca în numele autorităţii administraţiei publice locale, al Primăriei oraşului Năsăud, al Consiliului Local şi al meu personal, să vă adresez un călduros salut şi să vă spun că suntem onoraţi să fim gazda acestei ceremonii, înmânarea Diplomelor jubiliare „50 de ani de căsnicie”, jumătate de secol. E greu să numeri anii de multe ori. Vă mărturisesc că nutrim un sentiment de preţuire şi apreciere faţă de dumneavoastră, suntem conştienţi că de-a lungul vieţii aţi întâmpinaţi multe greutăţi, aţi muncit foarte mult, înainte de toate pentru prosperitatea şi bunăstarea familiilor dumneavoastră, dar cu siguranţă aţi adus plus valoare şi pentru localitatea în care trăiţi. Vă preţuim, vă apreciem, bunul Dumnezeu să vă dea sănătate şi în continuare şi să ne vedem cu bine”, a declarat primarul Mircea Romocea, în debutul acţiunii.

La decernaarea diplomelor şi a premiilor, încununate de o floare şi un pahar de şampanie, au participat viceprimarul Dorin Vlaşin, preoţii ortodocşi, dar şi alţi invitaţi. Consiliul Local Năsăud a aprobat acordarea unui premiu în sumă de 500 lei fiecărei familii care a trecut pragul celor 50 de ani. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5