Năsăud

Administrația năsăudeană a început lucrările privind regenerarea urbană în zona cartierului de blocuri, Grăniceri Sud. Zona în care s-a început demolarea magaziilor de lemne cu caracter provizoriu,...
Administrația publică locală a orașului Năsăud, cu sprijinul Serviciului rutier din cadrul poliției județene, au gândit zilele acestea câteva măsuri de fluidizare a circulației auto în zona Pieței...
Clubul Copiilor Năsăud organizează în perioada 11-15 iulie 2016, ȘCOALA DE VARĂ. În cadrul acesteia, copiii mari dar și cei mici beneficiază gratuit de activități educativ/recreative susținute de...
Muzeul grăniceresc este gazda multor acțiuni culturale inițiate de Astra oraș, președinte Floarea Pleș, în colaborare cu Filiala Năsăud a Ligii Scriitorilor Români, președinte Ioan Mititean, două...
Zeci de năsăudeni şi-au dat întâlnire, la finele săptămânii, la cea de a treia ediţie a Festivalului Luminii, în Parcul Central al oraşului, fiind aprinse nu mai puţin de 4000 de lumânări.  ...
Silviu Rus îşi continuă activitatea de manager al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud, funcţie pe care o ocupă de aproape 3 ani.
Vineri, 8 iulie 2016, începând cu ora 20.30, Cercetașii de la Unitatea “ACADEMICA” Năsăud, împreună cu Cercetașii Bistrițeni, CNIPT Năsăud, Centrul de Voluntariat Năsăud și Primăria orașului Năsăud,...
Un loc mai potrivit pentru punerea în operă a unui proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean sub genericul – TÂRGUL DE OFERTE EDUCAȚIONALE „ALTERNATIVE DE VACANȚĂ” nici că se putea găsi altul...
La inițiativa Cercului, Astra din cadrul Despărțământului ASTRA oraș Năsăud, în orașul academicienilor s-a sărbătorit duminică 26 iunie 2016, Ziua Drapelului Național. Manifestarea, aflată la cea de...
Ziua Drapelului Național este marcată anual de autoritățile publice locale şi de celelalte instituții ale statului, dar și de alte asociații culturale și educative, prin organizarea unor programe şi...
Finalul de an școlar a fost sărbătorit de preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din Năsăud, printr-un program artistic inedit. Grupa mare și-a luat la revedere de la colegii de...
În 2 mai, la Parva, profesorul Mircea Daroși – președintele Secțiunii literarea a Desp. ASTRA Năsăud, și-a lansat cartea Un actor grăbit, o carte biografică despre actorul Nuțu Strugari de la Teatrul...
    Ediția a XV-a a Zilelor Orașului Năsăud a debutat cu comemorarea și omagiul adus eroilor neamului. Administrația publică locală, instituțiile militarizate de la nivel județean dar și local,...
Având în vedere perioada premergătoare alegerilor locale, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei Năsăud și-a modificat programul de lucru după cum urmează:   SÂMBĂTĂ -  4 IUNIE 2016...
Luni a avut loc ultima ședință a Consiliului Local Năsăud, din mandatul ce tocmai se încheie. Președintele ședinței a fost decanul de vârstă și unul dintre cei mai vechi consilieri locali,...
145 de ani de tradiție neîntreruptă, Maialul – sărbătoarea portului, cântecului şi jocului năsăudean a avut loc la Năsăud pe data de 15 Mai 2016, organizat în imediata apropiere a datei de 16 Mai,...
Pentru astriștii năsăudeni, evenimentul cel mai important al lunii aprilie era organizarea serbărilor dedicate Academiei Române, la împlinirea a 150 de ani de la înființarea acesteia, serbări...
„Școala Altfel” un bun prilej pentru școlile năsăudene de a vizita și de a afla informații noi, interesante în cadrul recentului înființat Centru Național de Informare și Promovare Turistică din...
Săptămâna “Școala Altfel” a debutat astăzi cu o întâlnire între preșcolarii și educatoarele de la Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Năsăud și meșterul popular, doamna Virginia Linul. Dragostea...
COMPANIA NAŢIONALĂ” POŞTA  ROMÂNĂ”- SA Asociaţia Culturală, Filatelică şi                    Cercul Filatelic Numismatică „Poşta Năsăudeană”                „Iuliu Moisil” Cercul Cultural „Virgil...
Voluntarii din cadrul Centrului de Voluntariat Năsăud și cei ai Fundației Inocenți din Bistrița s-au întâlnit astăzi, la sediul voluntarilor năsăudeni, aflat în incinta Casei de Cultură “Liviu...
Seria deplasărilor în teritoriu cu stația mobilă din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei – Năsăud continuă. Miercuri, 6 aprilie, staţia mobilă va ajunge la sediul...

Pagini

Subscribe to Năsăud
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5