Mitropolitul Andrei, în „pericol” la Floreşti
Lun, 06/15/2015 - 15:08
Duminică, după slujba de resfinţire a bisericii din Floreşti, mitropolitul Andrei, împreună cu soborul de preoţi, primarul comunei şi oficialităţile, dar şi credincioşii, au fost invitaţi la agapa frăţească, ce a avut loc la Căminul Cultural. Aşa cum se obişnuieşte la sat, mitropolitul împreună cu oaspeţii de seamă au fost aşezaţi la loc de cinste, pe scena căminului. Se pare că nimeni nu a ştiut că podeaua este şubredă, astfel încât o parte dintre preoţi s-au trezit la un moment dat, la propriu, sub scenă, pardoseaua rupându-se şi masa ajungând la „subsol”. Noroc că partea dreaptă, unde se afla mitropolitul Andrei, a rămas intactă, până aproape de Sfinţia Sa.
Citiţi şi:
- Mare sărbătoare duhovnicească şi înălţătoare, la resfinţirea bisericii din Floreşti
- Mitropolitul Andrei, la resfinţirea bisericii din Floreşti
- Mitropolitul Andrei, vizită în Rusia, alături de preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, preoţi, primari, şefi de instituţii. Protopopul Alexandru Vidican: A fost un pelerinaj încărcat de înalte trăiri duhovniceşti
- Vasile Rebreanu s-a reîntors acasă, la Floreşti. Mitropolitul Andrei a sfinţit bustul marelui scriitor și om de presă. Preşedintele Radu Moldovan: Gestul de astăzi reprezintă un omagiu
- Mitropolitul Andrei, preşedintele Radu Moldovan şi artistul Dumitru Fărcaş, la Floreşti
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj ...
Comentarii
Remus -
Mie, 16:53
Având în vedere alegerea primarilor prin scrutin uninominal, într-un singur tur, cele mai mari...
Bogdan v -
Mie, 16:01
Unde este arhiva la Bere- amidon
sibiu ,am nevoie o adeverință .Vă mulțumesc
Iuliu -
Mie, 15:29
Pe 4 iulie 2022 orasul Bistrița a intrat pe harta centrelor teatrale din România prin organizarea...
un cetatean -
Mie, 14:37
Pai dupa domnia voastra de mai multe mandate, in care ati facut totul, ce i-a mai ramas de facut...
Bistritean -
Mie, 13:00
Ce urata campanie electorala .ca si la gradinita ..copilul ala nu a facut asa ..eu fac..
Va rog...
Aniversări
E o zi specială pentru Ionuț Nistor, managerul Casei de Cultură "Liviu Rebreanu" Năsăud, care își aniversează ziua de naștere.
La popas aniversar, ne alăturăm celor care îi transmit părintelui paroh Daniel Țermure de la Breaza, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate...
În zi de naștere, domnule primar Ioan Monița de la Romuli, vă dorim câți mai mulți ani înainte, plini de sănătate.
In Memoriam
«Am să vă țin o lecție și de dans, toată noaptea.
Adaugă comentariu nou