Mitropolitul Andrei în mijlocul credincioşilor din Năsăud

Pr. Cornel Coprean

Vineri, 21 noiembrie 2014, de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, Înaltpreasfinţitul nostru Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae” aparţinând parohiei Năsăud I.
Prezenţa Sa în Năsăud se înscrie într-o frumoasă şi bună tradiţie de cel puţin 20 de ani, când unul din ierarhii eparhiei participa la hramul bisericii. Fiindcă agenda de lucru a Înaltpreasfinţiei Sale nu permitea prezenţa de Sfântul Nicolae, vine de data aceasta mai devreme.
Cu foarte mult entuziasm îl aşteptăm pe Înaltpreasfinţitul nostru la Sfânta Liturghie, la care vor lua parte şi un număr foarte mare de credincioşi şi un sobor de preoţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5