Mioriţa tradusă de patru ciobani din Dumitriţa

Oi, câini, ciobani şi bâte la Dumitriţa, unde două turme nu şi-au putut împărţi păşunea. Finalul fericit. Cei patru ciobani au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dar au nevoie de până la două săptămâni de îngrijiri medicale.
Sâmbătă seara, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că pe raza comunei Dumitriţa, Emil P. (51 ani) a fost victima unei agresiuni.
„Din primele verificări a rezultat faptul că în jurul orei 18:00, pe fânaţurile comunei Dumitriţa, în locul numit Faţa Perilor, turma de oi aparţinând numiţilor Ionel B. (51 ani) şi Gheorghe F. (41 ani) a intrat pe o păşune unde păşunatul era interzis. Emil P., cioban la o stână vecină, a intervenit pentru a scoate oile şi adresând ameninţări proprietarilor acestora. Pe fondul acestui conflict spontan s-a iscat o altercaţie între Ionel B. şi Gheorghe F. pe de-o parte şi Emil P. şi Ioan P. pe de altă parte, care a degenerat”, transmite Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
După ce şi-au dat bine cu bâtele, toţi cei implicaţi au fost transportaţi la U.P.U. Bistriţa-Năsăud unde, în urma investigaţiilor medicale de specialitate, s-a stabilit faptul că aceştia au suferit leziuni care necesită îngrijiri medicale, pe o perioadă între o zi şi maximum două săptămâni. Niciunul dintre oieri nu a suferit leziuni de natură a-i pune viaţa în primejdie.
Între un bandaj şi dat în strungă, cei patru vor fi cercetaţi de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5