Mesajul primului-ministru, Victor Ponta, cu ocazia Zilei Naţionale, transmis la Bistriţa de olimpicii Rareș BUHAI și Delia NĂSTUȚĂ

sursa facebook

„La mulţi ani, România!”

„Astăzi, de 1 decembrie, imi doresc să avem înţelepciunea celor care, la 1918, au înţeles cât de important este să fim solidari, să fim uniţi într-o singură naţiune. Îmi doresc să privim spre viitor, să depăşim ura şi dezbinarea, şi să construim împreună proiectul de ţară care să ne unească, să ne mobilizeze şi să ne facă din nou să fim mândri de România.

Acum este momentul să construim ceea ce ne dorim de ataţia ani: o Românie Puternică, cu instituţii eficiente, cu o economie funcţionala şi o societate dreaptă şi echitabilă. Este ceea ce, în urmă cu 95 de ani, îşi doreau şi înaintaşii noştri să fondeze şi să lase urmaşilor lor.

Avem toate motivele să fim mândri de prezentul nostru, de locul în care am ajuns azi! Trebuie să fim mândri de toţi cei care au ridicat drapelul României în lume, fie că vorbim de performeri, sportivi cu mari performanţe, cercetători sau inventatori; elevii şi studenţii olimpici, medaliaţi la competiţii externe sau artişti premiaţi.

Trebuie să fim mândri de toţi acei români care, sub anonimat, îşi fac datoria zilnic pentru ţară, fără să apară în presă - fie că vorbim de militari, medici, pompieri, poliţişti sau profesori.

Trebuie să fim mândri de faptul că statul român începe să fie din nou eficient şi puternic. Astăzi avem creştere economică după ani de austeritate; reparăm multe din nedreptăţile anilor trecuţi; mărim salarii şi pensii, plătim datorii, suntem mai corecţi cu partenerii statului; scoatem ţara din izolare şi lucrăm la noi proiecte mari - independenţa energetică, afirmarea unor domenii cheie, precum agricultura, industrie auto şi IT sau dezvoltarea infrastructurii.

Trebuie sa fim mândri ca parcursul nostru în Europa şi pe plan internaţional devine unul tot mai solid. Acest an marchează începerea unui amplu proces de reafirmare a poziţiei noastre în lume, un proces prin care România îşi regăseşte punţile de legătură cu Europa, SUA şi cu alţi prieteni istorici din toate colţurile lumii.

Şi, ca un mesaj special, trebuie sa fim mândri că fraţii noştri din Republica Moldova urmează acelaşi parcurs ca şi noi, spre Europa, în care ne vom regăsi împreună în anii următori.

Toţi aceşti paşi ne duc către momentul în care vom sărbători 100 de ani de când România este unită. La 95 de ani de la Marea Unire, avem datoria să înaintăm pe calea unităţii, a construcţiei, a unei societăţi demne şi puternice. Să privim spre viitor, să dăm noilor generaţii un nou proiect, un nou sens, o nouă speranţă. Să ne propunem ca în următorii ani să continuăm pe acest drum, un drum pe care îl privesc cu speranţă, pentru ca avem suficiente motive sa fim optimişti şi încrezători în forţele noastre.

Indiferent de diversele provocări, Guvernul României îşi va face treaba şi nu se va lăsa tulburat de scandal, de conflicte interne inutile. Avem datoria să înaintam pe un drum al unităţii, al construcţiei, al unei societăţi demne şi puternice. Încă mai sunt multe de făcut, dar sunt convins că putem privi cu mândrie spre viitor, într-o Românie puternică, o Românie ce-şi respectă cetăţenii şi le oferă un nivel de trai mai bun.

Mesajul pe care-l transmit azi tuturor românilor este unul de unitate, într-o zi în care trebuie să fim mândri de trecutul nostru, mândri de ceea ce suntem azi, mândri de ceea ce putem deveni!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani românilor de pretutindeni!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5