Menuţ Maximinian, eveniment literar la Ambasada României la Madrid

Joi 26 octombrie 2023, la ora 18.30, la sediul Ambasadei României la Madrid, are loc o nouă manifestare culturală sub genericul Serile Acasă, cu lansarea cărților „Ultimul Înger”, Editura Neuma, și „Spiritul locului”, Editura Şcoala Ardeleană, ale îndrăgitului scriitor Menuț Maximinian, un prieten al Românilor din Spania, în mijlocul cărora poposește des cu spectacole și tradiții folclorice din zona Ardealului.
Menuț Maximinian este scriitor, jurnalist, etnolog, director al cotidianului Răsunetul din Bistriţa, doctorand în cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj și președintele Societăţii Scriitorilor Bistrița-Năsăud. “Spirit efervescent, răspândit în diverse activităţi culturale şi ziarist harnic, înzestrat cu talent şi energie creatoare, găzduit cu generozitate în reviste literare cu poezii, recenzii, reportaje sau eseuri pe teme de actualitate, Menuţ Maximinian e un entuziast incurabil, un băiat ca pâinea caldă pornit să caute, pe drumul lui poetic, pietrele preţioase de care are nevoie sufletul său. Poeziile sale au formă minusculă, epurată de balast, au luciul safirului şlefuit…”, după cum atât de frumos îl caracteriza Adrian Țion.
Este prezent cu poezii şi articole de critică literară în revistele România literară, Luceafărul de dimineaţă, Timpul, Steaua, Tribuna, Convorbiri literare, Apostrof, Mişcarea literară, Caiete Silvane, Nord literar, ş.a.
Ambasada României în Spania

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5