Medicină şi Teologie – Ediţia a XIV-a: Mitropolitul Andrei şi acad. Sorin Dumitrescu, prezenţi la simpozion

Saloanele Hotelului „Metropolis” din Bistriţa găzduiesc ce-a de-a XIV-a ediţie a manifestării ştiinţifice de prestigiu „Medicină şi Teologie”, cu participarea unor personalităţi marcante ale vieţii medicale şi ştiinţifice, a unor cadre universitare de la facultăţile de teologie din ţară, înalţii ierarhi, preoţi, oameni de cultură etc.
Manifestarea a debutat, luni, 11 mai, pe cele două secţiuni, astfel: pe Secţiunea de artă sacră, moderată de Marcel Muntean, Marcel Lupşe şi Petru Damin, a fost dezbătută tema: „Suferinţă, jertfă şi pătimire – ipostaze plastice şi iconografice ale artei creştine”.
În partea a doua a primei zile, conferinţa a avut ca temă „Educaţia pentru sănătate în şcoli”, moderată de Pavel Chirilă, Nicolae Miu şi Gabriel Gârdan. În sala B a cochetului hotel s-a dezbătut tema „Valoarea spirituală în alimentaţie”, avându-i ca moderatori pe Dan Dumitraşcu, Marin Burlea şi Ştefan Iloaie, iar în după-amiaza zilei de ieri tema conferinţei a fost „Nevoia de consiliere psihologică şi /sau spirituală în actul medical”, conferinţe coordonate de: Ion Copoeru, Cristina Gavrilovici, Teofil Tia, Adrian Opre, Vasile Astărăstoae şi Dan Perju Dumbravă.
Astăzi, începând cu ora 9.00, după oficierea unei slujbe de Te Deum se va dezbate tema „Religia în şcoli”, moderată de Mitropolitul Andrei, Vasile Stanciu, Ioan Chirilă şi Mircea Gelu Buta. Un moment important al seminarului îl va constitui conferinţa susţinută de acad. Sorin Dumitrescu.
Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, va susţine un microconcert.
Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta , referindu-se la spiritualitatea actului medical, a cerut să precizeze următoarele: „Medicii nu trebuie să uite faptul că un corp bolnav găzduieşte un suflet bolnav. Acest lucru nu se poate afla cu ajutorul unui microscop sau instrument de investigaţie. Un suflet poate fi detectat doar cu ajutorul altui suflet. Sunt situaţii în care, cred, că nu este bine să conştientizăm unei persoane o boală, pe care propria sa sanogeneză o poate rezolva. În conceptul de medicină creştină funcţionează cuvântul care zice: „Adevărul fără iubire ucide”... Ştim încă de pe vremea lui Paracelsus că „minunea vine de la Dumnezeu”, iar medicii şi preoţii adevăraţi sunt oameni reali care înţeleg dimensiunea bio-psiho-socială şi spirituală a suferinţei. Omul din faţa lor este un suflet viu, făcut dintr-o bucată de lut peste care „Domnul Dumnezeu le-a însuflat viaţă” (Fac. 2,7) Fără această creaţie, omenirea nu ar putea exista. El ne ajută să avem succes în aflarea tainelor sale. Dar, pentru ca actul medical să fie o creaţie, este nevoie de o inimă curată şi pură care-şi poate însuşi înţelepciunea. Această înţelepciune, primită de la Duhul Sfânt, este „curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune nepărtinitoare, nefăţarnică” (Iac. 3, 17)”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5