Manual privind istoria secuilor

Recent, Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că împreună cu reprezentanţii inspectoratului şcolar al aceluiaşi judeţ, vor elabora un manual de istorie opţional, privind istoria secuilor, care să fie integrat în programa şcolară a elevilor din ciclul gimnazial.

La prima vedere această iniţiativă pare una lăudabilă, fiind de apreciat interesul autorităţilor locale pentru asigurarea unui nivel de pregătire ridicat elevilor din judeţul Harghita. Însă dacă privim mai îndeapropae problema, vom observa că iniţiativa are cel puţin un dublu rol, dintre care cel mai important se circumscrie acţiunilor de creare a unei regiuni distincte în centrul ţării, delimitată de criteriu etnic, cunoscută sub celebra denumire deja de „ţinut secuiesc”. Dacă nu aţi călătorit recent pe acele meleaguri, nu ştiţi cu siguranţă că în marea majoritate a localităţilor din judeţele Harghita şi Covasna şi, mai nou, Mureş, flutură pe sediile instituţilor publice steaguri care se numesc „secuieşti”, iar unele intrări şi ieşiri din localităţi sunt străjuite de porţi sau indicatoare care îţi amintesc, în scriere maghiară sau într-o scriere cuneiformă (denumită runică) faptul ca te aflii in „ţinutul secuiesc”. Iată aşadar că, încet, încet, sub ochii nepăsători şi indiferenţi ai autorităţilor române, cele două judeţe încep să-şi creioneze o simbolistică proprie, o identitate distincta faţă de alte judeţe şi, ceea ce este cel mai grav, o identitate distincta de cea românească. Cred că putem aprecia, fără să greşim cu absolut nimic, că autorităţile acestor judeţe vor fi probabil cel mai pregătite la preconizata reorganizare teritorială a României să susţină faptul că vor să formeze, ndependent, o regiune de dezvoltare separată de restul lumii, următorul pas urmând a-l constitui declararea autonomiei acesteia. Iata aşadar că istoria secuilor în manualele elevilor de gimnaziu nu va face altceva decât să întărească ideea unei populaţii diferite şi independente de cea românească şi, culmea absurdului, diferită până şi de cea maghiară, din moment ce istoria maghiară nu este suficientă pentru a cuprinde aspectele referitoare la secui. Apropos, săptămânile trecute priveam uimit la televizor cum reprezentanţii Primăriilor Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc dădeau declaraţii despre cum vor ei sa schimbe denumirile din limba romana a unor strazi precum Mihai Eminsecu sau Liviu Rebreanu cu altele in limba maghiara (pentru ca oraşul să corespudă specificului maghiar şi nu celui românesc, deoarece aceasta este voinţa majorităţii!) Păi ce s-ar întâmpla domnilor politicieni dacă şi noi, românii, am renunţa la denumirirle unor străzi în limba maghiară din oraşe majoritar româneşti, cum este Bistriţa, Cluj sau de ce nu chiar şi Bucureşti, pentru că nu ne reprezintă? Ce s-ar întâmpla dacă un consiliu local ar adopta o asemenea hotărâre, după modelul secuimii? Oare cât timp va trebui să mai treacă pentru a conştientiza faptul că toleranţa şi buna înţelegere rezidă din altfel de acţiuni, din comuniunea româno-maghiară şi nu din dezbinarea şi ura etnciă!!