Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Manole Ciui - la Centrul Cultural Liviu Rebreanu Chiuza

C R O N I C Ă P L A S T I C Ă

Pictorul Manole Ciui, fiu al satului Săsarm, comuna Chiuza, s-a născut la 25 aprilie 1965. Absolvent al Facultăţii de Biologie - Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, el este profesor la Şcoala Gimnazială Pavel Dan din Tritenii de Jos, judeţul Cluj, şi locuieşte în Turda. Absolvent al Şcolii Populare de Artă Bistriţa. Membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici Cluj, membru al Asociaţiei Culturale Filarmonia Turda, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale Pavel Dan şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Alba.
Debutul său în pictură are loc în cadrul unei expoziţii de grup, la Bistriţa, în anul 1989, an în care înregistrează şi prima „personală”, la Muzeul de Artă Sângeorz Băi. În cei 26 de ani scurşi de-atunci, Manole Ciui se poate lăuda cu aproape 50 de prezenţe în expoziţii de grup şi cu 15 „personale”, având lucrări de pictură în colecţii private şi muzee din ţară şi străinătate: Italia, Ungaria, Grecia, Australia etc.
Cu ocazia inaugurării Centrului Cultural Liviu Rebreanu din Chiuza, Manole Ciui a marcat evenimentul printr-o expoziţie personală, în cadrul căreia au fost expuse 23 de lucrări de pictură: ulei pe pânză. Peisaje şi flori. Expoziţia a fost prezentată de semnatarul acestor rânduri.
Manole Ciui este un pictor experimentat şi rafinat care-şi urmează vocaţia într-un ritm constant, ardeleneşte, am zice noi, iar vocaţia sa este peisajul. Cu predilecţie, peisajul rural. Iar peisajele sale nu sunt altceva decât confesiuni spirituale ce izvorăsc din observarea atentă, riguroasă şi sinceră a naturii, el însuşi fiind un pictor care elaborează îndelung, pentru că este mai degrabă preocupat să contemple lumea, să-i descifreze înţelesurile, să-i extragă, pe cât stă în putinţa unui artist, esenţele.
Case printre arbori, drumuri şerpuitoare, poteci, văi, porţiuni de gard, ici-acolo, silueta vreunei biserici sunt cele mai frecvente imagini în peisajele sale, în care formele de arhitectură se integrează armonios, alcătuind un ansamblu expresiv.
Natura însăşi devine, în lucrările sale, pretextul pentru a-şi vizualiza trăirile şi nedumeririle deopotrivă, crezul artistic, ceea ce artistul realizează prin discreţie cromatică, relevând sentimente niciodată supralicitate sau minimalizate, tuşe delicat distribuite pe pânză, uşor tensionate, parcă pentru a sugera trăirile interioare.
Discursul lui Manole Ciui este o mărturisire a unei stări de pace, de calm şi linişte trăite în natură, departe de oraş şi de rumoarea şi agitaţia lui perpetuă. Fiecare lucrare pare să fie o încercare de îndepărtare de lume, fiecare compoziţie se conturează ca un fragment de viaţă smuls trecerii şi proiectat într-un univers fără graniţe temporale.
Imaginile sale au prospeţime, sunt luminoase şi luminătoare, surprind privitorul prin ceea ce se numeşte „duhul locului” sau „spiritul locului”, prin individualitatea unui copac ori locaş învăluite în vraja amintirilor sau în voluptatea refugiului din calea platitudinii. Peisajele sale sunt inspirate de locurile în care artistul munceşte şi trăieşte, din taberele de creaţie, dar şi din amintirea meleagurilor natale, încă vii în memoria artistului. Vii şi lucrătoare.
Verdele, ocrul, brunul ori albastrul sau tensionatele griuri participă cu discret rafinament la descifrarea tainelor unei naturi niciodată somnolente, dar care în locul tonalităţilor explozive, artistul preferă ceasul amurgului, crepusculul misterios al sfârşitului de vară sau al toamnei, dar şi al iernilor potopite de zăpadă ori prospeţimea vegetală ce pune şi ea stăpânire pe bucuria retinei.
Florile oferă privitorului un veritabil ceremonial al culorilor, fie prin strălucirile albului pe fond întunecat sau în imediata vecinătate a griurilor, fie prin imagini de roşu energizant, a movului care predispune la contemplaţie, a galbenului cu lumina sa caldă, nostalgică, a verdelui izvorâtor de reverie şi linişte.
Dar dincolo de încadrările artei lui Manole Ciui într-un sistem sau altul, rămâne dimensiunea contemplativă a lirismului plastic, în care regăsim adesea o bucurie de a transforma însăşi culoarea în poveste, în demers liric de o fremătătoare ingeniozitate, dacă nu şi de o delicată senzualitate. Este şi aici semnul că ne aflăm în faţa unui artist care ştie să privească, să interpreteze, să ne emoţioneze.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5