Liber pentru senatori în cea de a doua zi de Paşti
Mie, 04/08/2009 - 17:17
Senatorii nu vor lucra pe 13 şi 20 aprilie datorită sărbătorilor pascale, a decis, marţi, Biroul Permanent al Senatului.
„S-a stabilit, având în vedere că urmează sărbătorile, ca programul de lucru pe săptămâna viitoare, să fie cu ziua de luni liberă, având în vedere că este zi de sărbătoare pentru anumite confesiuni”, a declarat chestorul Senatului, Ioan Chelaru pentru Agerpres.
El a precizat că membrii conducerii Senatului au ţinut cont de faptul că Paştele va fi sărbătorit în acest sfârşit de săptămână de catolici şi de reformaţi.
„Acelaşi program va fi şi săptămâna viitoare, când Paştele este sărbătorit de cei de confesiune ortodoxă”, a mai spus Chelaru.
Citiţi şi:
- Creativitate pentru viitorul Europei
- Senatul se va reuni în sesiune extraordinară
- Ioan Oltean crede că „Loţi” Blaga este cel mai îndreptăţit la preşedinţia Senatului
- Ioan Oltean crede că „Loţi” Blaga este cel mai îndreptăţit la preşedinţia Senatului
- Melania Cuc, membră a Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Uniunea...
Comentarii
Maria Ileni -
Dum, 21:59
Succes dna dr!
Diana -
Dum, 17:59
Super! La ediția următoare ar fi frumos un număr de Stand up comedy sau chiar mai multe :)
Toni -
Dum, 16:17
Pe toate afisele electorale ale PSD Bistriţa-Naăsăud apare sloganul „Radu Moldovan și Gabriel...
prof. Vasile Găurean -
Dum, 13:09
Multumesc. f. mult dle. Director ed.!
Delia Velescu -
Dum, 12:34
FELICITARI!
Aniversări
În zi de sărbătoare, îi dorim domnului primar Ioan Pavelea de la Coșbuc, multă sănătate, fericire, putere de muncă, împliniri profesionale și...
La ceas aniversar, vă dorim dna profesor Maria Sas, director adjunct al Colegiului Național "Liviu Rebreanu" Bistrița, ca toate lucrurile minunate...
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ionuț Pop Ursu, preot paroh la Agrieș, vă adresăm gânduri de aleasă recunoștință, împreună cu urări de...
Adaugă comentariu nou