Lamento pentru Poetul Grigore Vieru

„ Dacă visul unora a fost sau este să ajungă în Cosmos , eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul .”

Îşi bate – n dungă codrul Basarabiei

ramul văduvit de verdea-i frunză,

iar din pădurea toată , vântul

îşi face liră astăzi , orfeic tânguioasă.

Printre zăpezi , cu scâncet de copil

Se prăvălesc în ropot şuvoaiele

De ape , la vale –n vechea vale

şi-n drumu-le se-ntreabă:

„dar unde ni - i poetul

ce , neştiind de-a sale ,

cu doina-i ne-ncetată înfrânt-a despărţirea ?”

Şi pasărea din codru , ce pui fusese vara,

de se – ntreba :”Da’ cum să cadă frunza ?

Da’ cum să nu vie mama ?”

Văzu acum spre iarnă

Cum că-i căzută frunza ,că

nu mai vine taica, poetul

ce punţi făcea spre inimi zdrobite ,depărtate,

horind nestinsa doină a dragostei de frate.

Clipesc în noapte stele din veşnica grădină

de Domnul semănată pe – oceanica - i câmpie.

Pe-aici trecu Poetul şi dincolo de ele…

Opreşte-ţi glasul , clopot şi tu , izvor cu freamăt ,

tu , codru – n desfrunzire , tu , pasăre măiastră,

Moldovă ,Prut şi Nistru

Şi Ţară Românească, voi fraţi Carpaţi bătrâni

ca vremea , sura vreme !

Căci fost - a chemat poetul la Curtea – mpărătească,

la îngeri de lumină ,la drepţii cei din veacuri ,

ce - au biruit năpaste , furtuni şi aspre soarte,

La DOMNUL şi – MPĂRATUL vieţii făr’ de moarte.