La mulţi ani ! Dan Popescu, la 70 de ani

Soțul meu, scriitorul și jurnalistul Dan Popescu nu este nici Pasărea Spin și nici nu privește rece un frumos apus de soare așa cum l-a așezat Dumnezeu, el este un om ca oricare altul, prima calitate a lui fiind smerenia. A avut înfrângerile lui, dar și voluptatea lor, a avut victoriile lui pe care le-a tratat foarte discret.
Dan Popescu definește oamenii după felul cum aceștia se pierd. El a știut totdeauna să spună la momentul oportun ,,mulțumesc”, pe el îl liniștește doar adevărul, mai ales cel neverosimil, adevăr trăit ca totalitate. El își vede amintirile ca pe un ,,sirop de vișine” și știe sigur că orice cunoaștere înseamnă un gram de putere. Știe și m-a învățat și pe mine, în binele ce-l facem este totdeauna și ajutorul lui Dumnezeu, doar tendința spre bine dă existenței noastre un sens, binele este legat prin fire de existență. Iar prin iertare intrăm în planul libertății adevărate, izvorul adevăratei puteri care eliberează, prin iertare sufletul se liniștește, se înnoiește și intră în comuniune cu Divinitatea care este iubire.
Împreună cu soțul meu am învățat că rugăciunea îl eliberează pe om, asigură libertatea față de mecanismele complexe ale lumii exterioare care compun ansamblul legilor naturii, rugăciunea ne ajută să scăpăm de patimi și ea presupune o eliberare de patimi. Dacă nu recunoaște nimic deasupra libertății sale, omul rămâne sclavul unei alte patimi ale orgoliului său, rămânând închis în domeniul naturii oarbe și se descompune prin moarte, de aceea rugăciunea este și o ridicare a omului deasupra lui însuși, în rugăciune omul și-a câștigat libertatea față de natură, pentru că se află în relație directă cu Dumnezeu, Persoana absolută care este deasupra naturii și a oricărei patimi.
Oamenii se tot întreabă ce este fericirea, ce este nefericirea. Soțul meu a ajuns la concluzia că nefericirea are un secret, este timpul pe care îl pierdem întrebându-ne mereu dacă suntem sau nu fericiți. El a găsit și definiția prostului, prostul este acela care lasă ceea ce are și aleargă după ceea ce n-are, el, prostul, este totdeauna atoateștiutor și foarte sigur pe el, de aceea, în general, el este un om fericit. Iar prostia este capacitatea prostului de a se sustrage uimirii.
La 10 aprilie 2022, soțul meu Dan Popescu împlinește 70 de ani. Nu-i pasă de revolta părului ușor încărunțit, el are vârsta tuturor, îl apasă o oarecare neliniște și știe că noaptea nu vrea să plece, iar ziua rămâne închisă într-o picătură de rouă pe frunza unui cireș înflorit. El este o formă de încăpățânare pentru că inevitabilul este o formă de fericire...
Scriitorul și jurnalistul Dan Popescu are 12 cărți și peste 3000 de articole publicate. Un scriitor se face într-o viață, când se face, nu-l poți înlocui a doua zi.
Acum, în apusul vieții noastre, la aniversarea celor 70 de ani de viață, așa cum a fost ea, îi doresc soțului meu Dan Popescu, să meargă mai departe, ca și până acum, cu mine, mână în mână, în apusul acesta tainic, pe fundalul căruia se întrezărește poarta masivă de jar prin care toți trebuie să trecem mai devreme sau mai târziu.
Noi doi suntem în Apus de soare, apusul vieții noastre. Apusul acesta înseamnă amintire, amintiri roz, înseamnă trecutul nostru, am învățat că sufletele mari revarsă și mai multă tandrețe în apusul soarelui, există o melodie unică, tainică, când intri în acest apus, sufletele noastre se spală în culorile acestui apus în care cerul arde în flăcări. Dan este impresionat de capacitatea munților rodneni de a prelungi apusul soarelui.
Dan, ține-mă mai tare de mână în acest apus în care am ajuns și du-mă acolo unde timpul nu există și unde spațiul este o părere. Rămânem împreună...
Prof. Mari Popescu