La ce sunt bune cărțile?

 ,,Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută.”

 (Nicolae Manolescu)

   În anul 2012, împreună cu mai mulți colegi, profesori de limba și literatura română și învățători de la școlile gimnaziale ,,Grigore Silași” Beclean, din Nușeni,  ,,Ion Pop Reteganul” din Reteag, lansam proiectul   didactic  ,,Călători în Galaxia Lecturii”, proiect derulat pe parcursul a doi ani, 2012-2014.

   Scopul lui era stimularea lecturii în rândul elevilor din ciclul primar și cel gimnazial. Cotrobăind, nu demult, prin niște cutii cu manuscrise de-ale mele, am dat și de un afiș al acestui proiect, realizat de fiica mea Silvana, actualmente stabilită în îndepărtata și imensa Canadă.

   În cadrul unei dezbateri despre lectură a fost lansată și întrebarea: ,,La ce sunt bune cărțile?”, eu trăgând cu ochiul și la cartea lui Nicolae Manolescu, ,,Cărțile și scrisul” (Editura ,,Polirom”, 2002. Citez: ,,La ce sunt bune cărțile? Îmi vine să răspund: la totul și la nimic.”). Răspunsurile elevilor au fost surprinzătoare. Ei și-au adus aminte de năzdrăvanul Nică care prindea muștele cu Ceaslovul, de câte o bunică punând o carte pe oala cu ,,groșcior”, de o alta care vindea semințe de floarea-soarelui sau de bostan în cornete făcute din filele unor cărți, remarcând hazliu folosirea cărților în scopuri practice, utile, departe de scopul lor, semnalând desigur și adevărata menire a cărților și a lecturii.

   De acest proiect mi-am adus aminte recent. Mă întorceam de la Bistrița și fiindcă mașina îmi era într-un service din Beclean, pentru o verificare, pentru ITP, am apelat la modalitatea călătoriei ,,Ia-mă, nene, și pe mine!”. Șoferii nu prea erau dispuși în acea zi să oprească. A apărut o dubiță și am acceptat repede condițiile care mi se ofereau, adică de a călători stând pe protuberanțele metalice (din tablă) sub care se aflau roțile din spate ale mașinii. Alături de mine s-a urcat în mașină și un om din Blăjenii de Jos. Eu aveam o plasă mare cu multe cărți, dăruite de doamna Laura Munteanu, șefa Editurii ,,George Coșbuc” din Bistrița.

   ,,- Cine are carte are parte”, a replicat însoțitorul meu, când mașina a pornit, el observând că m-am așezat pe grămada de cărți care atunci îmi oferea toate avantajele unui scaun.

   Când cu zece ani în urmă, când puneam elevilor întrebarea ,,La ce sunt bune cărțile?”, nu mă imaginam în această postură. Ce s-ar mai fi distrat discipolii mei! Cred că repede ei ar fi modificat proverbul de mai sus, cam așa: ,,Cine are cărți are pe ce ședea.” Printre volume se afla și cartea mea de poezii ,,Linia orizontului”, apărută la editura pomenită.

  Nu știu ce vor spune prietenii mei, criticii literari, despre valoarea ei, dar eu i-am probat utilitatea. Prevăd șfichiuirea  dulce-ironică a unui prieten epigramist: ,,Linia orizontului a devenit/un scaun pentru călătorul obosit./Depărtarea de sub burțile cerului/s-a ghemuit lin sub trupul poetului.”