La Bistrița, Simpozion Internațional al Pomologilor

         Nu întâmplator, anul acesta pomologi din Europa s-au întâlnit la Bistrița pentru a discuta și a schimba idei despre starea actuală a pomiculturii, ramura de bază a economiei agrare din majoritatea țărilor europene, precum și despre viitorul acestei îndeletniciri în condițiile încălzirii globale tot mai evidente și apariției crizelor de orice fel. La Bistrița, a fost organizat acest simpozion pentru că aici, în așa-zisul bazin pomicol, s-au cultivat specii precum mărul, părul etc., arbuști fructiferi, cu mulți,  foarte mulți ani în urma, de pe vremea apariției coloniștilor de origine germanică. Acest lucru poate fi cunoscut și recunoscut prin existența chiar și la această dată a pomilor din specia păr în vârstă de 100 - 150 de ani, pe pajiștea permanentă din locația Dealul Cocoșului U.A.T. Bistrița, plantați de către sașii din Bistrița și Unirea.

         Simpozionul pe tema pomiculturii și pomologiei ce a avut loc în acest an la Bistrița (25 - 27 august) în organizarea Clubului Lions Bistrița, în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, s-a bucurat de prezența a peste 50 persoane din străinătate (Germania, Olanda, Austria și Ungaria) la care se adaugă numeroși pomicultori, specialiști din învățământul superior și mediul academic din țară. Simpozionul a fost găzduit pe durata a 3 zile, din care în cea de-a doua, cei prezenți au asistat la prezentarea unor comunicări științifice și istorice în amfiteatrul Extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca pe temele: Pomicultura în România între anii 1957 - 2018 (profesor universitar, doctor Gheorghe Glăman), Realizări și perspective la S.C.D.P. Bistrița și Prunul transgenic rezistent la virusul Plum-pox (doctor inginer Ioan Zagrai), Soiuri și portaltoi pomicoli creați la I.C.D.P. Mărăcineni, Pitești din ultimii 15 ani (Mădălina Butac), Rezultate experimentale privind comportarea portaltoiului Mirobolan BN4Kr la infecțiile cu virusul Plum-pox (doctor inginer Luminiţa Zagrai), Germoplasma pomicolă conservată la I.C.D.P. Mărăcineni (Mădălina Militaru). Cu un interes deosebit au fost urmărite și Prezentarea video a parcului cu peri seculari și comunicarea Colonizarea saşilor în Transilvania, influenţe asupra pomiculturii din zonă (Hans Franchy), la care se adaugă Proiect Via Transilvanica (Alin Uşeriu).

         In pauzele dintre comunicările științifice și prezentările video, cei prezenți au putut să vizualizeze și să deguste fructe din speciile prun, măr, păr și arbuști fructiferi cultivate la S.C.D.P. Bistrița și alte ferme pomicole și gospodării ale populației din județ. Din cea de a doua zi a programului oferit de către organizator invitaților din țară și străinătate nu a lipsit vizita în Parcul cu peri seculari, respectiv participarea directă la serbarea câmpenească de la casa țărănească "Mihai", proprietatea lui "badea" Bilegan, cel care, îmbrăcat într-un vechi costum popular, s-a dovedit a fi o gazdă excelentă.

         În cea de-a treia zi a manifestărilor dedicate pomiculturii și pomologilor, Bistrița 2023, a fost organizată o excursie în localitatea Posmuș, comuna Şieu, locație în care pomii fructiferi au constituit zeci și zeci de ani principala sursa de trai a localnicilor, ocazie cu care a fost vizitat și castelul, fosta proprietate a unui unui conte maghiar, castel străjuit și în prezent de mai multi stejari seculari, martori în "viață" a numeroase evenimente istorice de dinaintea celui de-al doilea Război Mondial și de după Revoluția din decembrie 1989 din România. Toate acestea, dar și altele au fost discutate la rece într-un beci al castelului, ocazie cu care oaspeții din afara țării și din țară, prezenți la Posmuş au mulțumit sincer organizatorilor, domnului inginer Mihai Bilegan, principalul organizator al simpozionului bistrițean, pentru felul cum au fost primiți și tratați, stabilind totodată și locațiile în care vor mai fi organizate asemenea întâlniri, mai exact la Tirol (Italia), Alsacia (Franţa) și Dresda (Germania).

  Vasile Tabără,

Senior editor

 

 

Comentarii

28/08/23 16:36
Ardelean

Pomologia este stiinta care se ocupă cu studiul speciilor şi soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi fiind o ramură importantă a horticulturii. In SUA pomologia a fost introdusă în anul 1886 oficial în cadrul Departamentului de Agricultură (USDA) prin crearea unei divizii de pomologie. La noi în ţară Academia Română a acordat o atenţie aparte cercetărilor în domeniul ştiinţelor agricole si biologice. Rezultatele din aceste domenii au făcut obiectul unor lucrări de mare amploare precum Flora României si Pomologia României.
Prntru cei interesati, POMOLOGIA ROMÂNIEI a apărut începând din 1963, în urmatoarele volume:
1. Pomologia Republicii Populare Române, Vol. 1 : Istoric-biologie-metode / autorii vol. 1: Gh. Anghel, T Bordeianu, V. Cociu, …; comitetul de redacție al vol. 1: T. Bordeianu, N. Constantinescu, St. Pétérfi, … .- București : Editura Academiei Republicii Populare Române, 1963.
2. Pomologia Republicii Populare Române, Vol. 2 : Mărul / autorii vol. 2: I. Balacz, St. Bălănescu, D. Blaja, …; comitetul de redacție al vol. 2: T. Bordeianu, N. Constantinescu, … .- București : Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.
3. Pomologia Republicii Populare Române, Vol. 3 : Părul, gutuiul, moșmonul, scorușul / autorii vol. 3: D. Blaja, S. Bobeanu, I. Bodi,…; comitetul de redacție al vol. 3: T. Bordeianu, N. Constantinescu, M. Costeţchi, … .- București : Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.
4. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 4 : Prunul, cireșul, vișinul, cornul / autorii vol. 4: D. Blaja, S. Bobeanu, T. Bordeianu, …; comitetul de redacție al vol. 4: T. Bordeianu, N. Constantinescu, M. Costețchi, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965.
5.Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 5 : Caisul – Piersicul / autorii vol. 5: Maria Bobeleac, T. Bordeianu, I. Borza, …; comitetul de redacție al vol. 5: T. Bordeianu, M. Botez, N. Constantinescu, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.
6. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 6 : Nucul, alunul, migdalul, castanul comestibil / autorii vol. 6: Gh. Bădescu, D. Blaja, Ecaterina Bumbac, …; comitetul de redacție al vol. 6: T. Bordeianu, N. Constantinescu, N. Ștefan, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.
7. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 7 : Căpșunul – Zmeurul – Murul – Coacăzul – Agrișul – Afinul – Smochinul / autorii vol. 7: A. Bîstrova, A. Botar, M. Costețchi, …; comitetul de redacție al vol. 7: T. Bordeianu, N. Constantinescu, N. Ștefan, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968.
8. Pomologia Republicii Socialiste România, Vol. 8 : Soiuri noi și hibrizi de perspectivă / autorii vol. 8: D Blaja, Maria Bobeleac, T. Bordeianu,…; comitetul de redacție al vol. 8: T. Bordeianu, N. Constantinescu, N. Ștefan, … .- București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969.
9. Pomologia României, Vol. 9 : Soiuri noi de măr, păr, gutui, cireş, vişin, prun şi cais create în România / coord.: prof. dr. h.c. Nicolae Ştefan, prof. dr. h.c. Gheorghe Glăman, dr. ing. Nicolae Branişte … .- Bucureşti : Editura Ceres, 2018.
10.Pomologia României, Vol. 10 : Soiuri noi de piersic, nectarin, nucifere, specii pomicole noi, arbuşti fructiferi, căpşun şi portaltoi creaţi în România / coord.: prof. dr. h.c. Nicolae Ştefan, prof. dr. h.c. Gheorghe Glăman, dr. ing. Nicolae Branişte … .- Bucureşti : Editura Ceres, 2018.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5