La 78 de ani, Ştefan Istrate participă la competiţiile de schi fond

          Sportul, la nivel de amator, se poate face la orice vârstă, în orice condiţii şi cu orice fel de echipamente. Dovadă este Ştefan Istrate, de la Piatra Fântânele, care până la 78 de ani nu a ratat nicio ediţie a Festivalului de Schi Fond şi Biatlon.

          Şi în acest sfârşit de săptămână, Ştefan Istrate şi-a pus schiurile în picioare, s-a echipat în costumul de lână cu cizmele de cauciuc  şi a făcut o coborâre în aplauzele participanţilor. De altfel, organizatorii i-au oferit o diplomă şi o medalie de participare, în semn de respect faţă de cel mai vârstnic sportiv. Este o confirmare că schiul nordic are tradiţie şi în judeţul nostru, în special pe Valea Bârgăului, nu degeaba România a fost şi este reprezentată la Jocurile Olimpice de sportivi din această zonă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5