Îţi doreşti o nuntă de vis? Vizitează Expo Bistriţa Mariage Fest, la Hotelul Metropolis!

Bistriţenii care îşi pregătesc o nuntă de vis pot vizita, la Hotel Metropolis, în acest sfârşit de săptămână, Expo Bistriţa Mariage Fest. Aici vor găsi tot ce au nevoie pentru un eveniment reuşit, de la rochii de mireasă, costume pentru miri, verighete, torturi şi prăjituri, muzică sau albume foto.

          Târgul a fost deschis vineri, la orele amiezii de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, organizatorul evenimentului. În discursul său, Vasile Bar le-a mulţumit celor peste 35 de expozanţi din judeţ şi din ţară care au venit la Bistriţa să-şi prezinte serviciile.  În context, acesta şi-a exprimat speranţa că 2023 va fi un an economic bun, neinfluenţat de eventualele mişcări politice.

          Prefectul Teofil Cioarbă a mulţumit pentru invitaţia de a participa la evenimentul organizat de CCI B-N, sperând ca această expoziţie să fie de bun augur pentru toţi tinerii care şi-au programat nunta.

          Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi-a exprimat bucuria că, după doi ani de pandemie, viaţa cotidiană şi-a reluat parcursul firesc, iar evenimentele festive din viaţa fiecăruia au reprimit nota de altădată. „Nu eram ceea ce sunt astăzi dacă nu eram căsătorit şi n-o aveam pe soţia mea alături. Toţi cei care se gândesc să facă un asemenea pas în viaţă trebuie să se gândească bine. Sunt trei evenimente foarte importante în viaţa unui om şi doar unul îl alegem noi, şi ca moment, şi ca mod de desfăşurare, şi partenerul. E foarte important să ai pe cineva alături de tine. De fiecare dată, cei care rămân alături de tine sunt cei din familie. De fiecare dată când ţi-e greu acolo te întorci şi de acolo îţi reîncarci bateriile”, a completat preşedintele Radu Moldovan.

          În context, acesta a ţinut să remarce că Hotelul Metropolis, unul de referinţă pentru judeţul nostru, şi-a reluat activitatea la standarde ridicate. „E unul din cele mai frumoase hoteluri din ţară. Mă bucur că a reînviat Hotelul Metropolis şi îi felicit pe toţi cei care sunt implicaţi în acest proiect, sper să fie unul de durată şi sper să nu mai trăim perioadele pe care le-am traversat”, a transmis preşedintele Radu Moldovan.

          Nu în ultimul rând, deputatul Bogdan Ivan a pus pe tapet rolul unei femei puternice în cariera unui bărbat, amintind că este invitat chiar şi la 40 de nunţi într-un an.

          „Mă bucur că după cei doi ani de pauză, avem ocazia să ne vedem unii cu alţii, iar această industrie foarte importantă a nunţilor are şansa să se dezvolte, de la restaurante, cocktail baruri, candy baruri, etc. Mă bucur că viaţa economică a judeţului nostru este pe mâni bune – prin CCI B-N şi dl. Vasile Bar, unul dintre cei mai buni preşedinţi la nivel naţional, un partener de încredere”, a punctat deputatul Bogdan Ivan.

          Timp de trei zile, organizatorii au pregătit o sumedenie de surprize pentru vizitatori!

Vineri:

- Sampling cocktailuri Opyun Drinks

- Şedinţe foto cu Blak&White Events şi Cata Evants

Sâmbătă:

- Miniconcert Magnetic Sax

- El Panuelo – show Bachata cu Andrei Tarniţă

- Showmann Banto Dos Santos

- Predescu şi formaţia de nuntă

- Obiceiuri de nuntă - Grupul vocal folcloric „La fântâna satului” din Şieu Măgheruş

- Prezentare de modă – Colecţia BLOOM 2023 (Primăvară-vară), FFFashion- -Alexia Fulvia Fritsch

Duminică

- Miniconcert Magnetic Sax

- Demonstraţie dansul mirilor by Andrei Tarniţă

- Şedinţe foto cu Blak&White Events şi Cata Evants

- Extragerea câştigătorilor la tombolă

          Pe toată durata expoziţiei vă veţi putea îndulci cu produsele Cofetăriei Cristina. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5