Investiții în valoare de peste 6 milioane de euro în comuna Feldru

Primarul comunei Feldru, Grigore Țiolan ne-a confirmat faptul că numai în 2018, în cele două sate pe care le administrează, Feldru și Nepos, vor fi implementate și aproape finalizate proiecte care vizează trotuare pe toată lungimea dumului național dar și asfaltarea a mai multor străzi din Feldru.

” 2018 este anul în care vor deveni vizibile toate proiectele începute de noi pe bani europeni în urmă cu patru sau chiar cinci ani, adică e timpul ca feldrihanii să vadă rodul activității mele la primărie: trotuare, străzi, apă și canalizare”, spune primarul Țiolan.

Potrivit lui Grigore Țiolan, în acest an, se vor finaliza trotuarele de pe ambele părți ale Drumului Național 17D, fiind vorba de un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală: ”Aici mergem pe două planuri, urmând ca sumei consistente de la PNDL să mai adaugăm și bani de la bugetul local. La ora actuală, contractul de finanțare e semnat, lucrarea este licitată, așa că vom putea finaliza în timp util lucrarea având toată finanțarea asigurată”, a punctat Țiolan.

Asfaltare străzi și canalizare

Un alt proiect important al primarului Grigore Țiolan este cel care își propune asfaltarea a câți mai mulți kilometri de străzi interne (ulițe): ” Vă pot spune că avem în comună peste 18 km de rețele de canalizare, iar pentru toți cei 18 km avem banii de asfalt”, spune Țiolan.

Primarul din Feldru susține că lucrările de asfaltare sunt acoperite din punct de vedere financiar prin intermediul a trei proiecte: unul pe fonduri europene, altul pe bani de la Guvern iar al treilea cu sume de bani provenite de la bugetul local.

”Spre bucuria noastră, în cazul banilor europeni, putem să anunțăm că după un an de așteptări a fost finalizată procedura pentru achiziții publice, așa că am primit ordinul de începere a lucrărilor pentru pregătirea asfaltării unor ulițe principale. Din păcate, în cazul proiectului guvernamental, acesta se găsește în stadiul contestațiilor la procedura de achiziții. Noi sperăm că, poate la vară, vom putea să și lucrăm câte ceva”, a explicat Grigore Țiolan.

În ceea ce privește finanțarea lucrărilor de asfaltare de la bugetul local, primarul Feldrului a mențional că, dacă în 2017, a reușit să toarne asfalt pe 2 km de uliță, pentru 2018 sunt urmăriți același număr de kilometri.

La ora actuală în Feldru se derulează, conform celor spuse de primarul Țiolan , numai puțin de 12 proiecte aflate în diferite stadii de implementare, adică de la aprobarea de SF-uri până la achiziție publică, după cum urmează:

1. Finalizarea proiectelor începute sau depuse pentru obţinerea finanţării: asfaltare comuna Nepos, reabilitare Şcoală Gimnazială „Gavril Istrate” Nepos, canalizare şi extindere reţea apă Nepos, extindere reţea apă şi canalizare Feldru, realizare trotuare DN 17D
2. Realizare de trotuare şi asfaltare Nepos;
3. Reabilitarea şi extinderea Căminului Cultural Nepos;
4. Construirea a două capele – Feldru şi Nepos
5. Construirea pe fonduri europene a unei centrale pe bază de biomasă pentru obţinerea de energie termică pentru toate instituţiile din localitate, precum şi obţinere de energie electrică pentru iluminatul public; 
6. Construire pod de tonaj mediu la Cip;
7. Reabilitare infrastructură rutieră agricolă: Stârci-Săpături, Prihodişte, Haşca, Băşcuţa, Sub Deal, Zăvoi;
8. Reabilitare prin asfaltare a infrastructurii forestiere: Valea lui Dan, Valea Frâuă, Valea Târgului, Valea Feldrişelului;
9. Amenajare spaţii verzi şi parcare la blocurile ANL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5