Interviu cu scriitorul şi filosoful Mircea Cupşa. O poveste de viaţă şi de luptă cu un „instigator – răzvrătit”

         Mircea Cupşa. Scriitor, filosof, politician, revoluţionar, disident, idealist, utopic, om de rând, cetăţean al Becleanului. S-ar mai putea adăuga şi alte epitete. Personal, cunoscându-l foarte bine încă din anii adolescenţei, cred că a fost şi rămâne un revoluţionar idealist. Poate că-şi dă seama că o societate a egalilor, a dreptăţii universale, fără corupţie,  nu se poate realiza (deocamdată). Dar cu toate acestea, nu încetează să lupte pentru o nouă orânduială a lucrurilor şi atunci când cineva, întâlnindu-l, îl întreabă: de unde vii tu, omule, acesta (M.C.) ar răspunde: de la luptă.

         Rep: - De unde această revoltă manifestată încă din anii de liceu? Era riscant atunci să te revolţi. Care au fost urmările indisciplinei civice, a nesupunerii din anii aceia?

         M.C. – Aş vrea să fac apel la istorie. Străbunii mei se trag din Nicula şi din Măgoaja Maramureşului. Un străbunic a fost văr primar cu haiducul Pintea. De aici mi se trage, cred eu, setea de dreptate. Grigore Pintea a fost fiul lui Cupşa Pintea şi al Mălinei şi s-a născut în satul Măgoaja, într-o familie de nobili din care a făcut parte şi Ioan Cupşa, străbunicul meu. De asemenea, voievozii Cupşa au făcut parte din familiile de nobili maramureşeni care au descălecat în Moldova  odată cu Dragoş Vodă. Aşadar, străbunii mei au iubit libertatea şi au luptat contra nedreptăţilor sociale, fiind, în acelaşi timp, şi buni creştini. Şi nu o spun numai eu ci şi documentele acelor vremuri. Aş veni mai aproape de zilele noastre. Familia mea se îndeletnicea atunci cu confecţionarea şi comercializarea icoanelor. Bunicul din partea tatălui a avut 15 copii, cu trei soţii, iar fiecare copil a moştenit peste 20 hectare teren. În timpul războiului, tatăl meu, învăţătorul Oliver Cupşa, a ajuns până la Cotul Domului. După război s-a reîntors în învăţământ dar a fost schimbat din funcţia de director şi mutat de la o şcoală la alta, fiind astfel pedepsit şi acuzat de sabotarea colectivizării deoarece, atunci când sătenii îşi uneau terenurile (forţaţi, bineînţeles), tatăl meu se privatiza. Şi de aici a răbufnit nedreptatea asupra familiei Cupşa.

         Rep: - Tatăl tău, învăţătorul Oliver Cupşa, s-a născut la Nicula. Ce legătură este între familia ta şi mănăstirea de aici?

         M.C.: - În anul 1681, străbunicul Ioan, ctitorind mănăstirea Nicula, dăruieşte călugărilor cunoscuta şi Sfânta Icoană a Maicii Domnului care plânge.

         Rep.: - Acum 60 de ani, ai absolvit liceul din Beclean. După trecerea atâtor ani, ce ţi-a rămas frumos în minte sau ce gânduri te încearcă în prezent, stând aici, în curtea şcolii de odinioară.

         M.C.: - În primul rând, că am avut profesori de o înaltă pregătire profesională şi pedagogică. Nu-i pot uita pe profesorii Scripeţ, Sasu, Mureşan, Isă, Vlăduţ, Timaru, Creţu, Tuhar şi ceilalţi deopotrivă. Cu toate acestea, nu pot să uit că în clasa a X-a am fost dat afară, exmatriculat. Ştii foarte bine toată povestea, că şi tu ai suferit, mai puţin însă, pentru că ne-am jucat cu „focul”.

         Rep.: - Şi ai ajuns la Dej, unde iarăşi ai avut necazuri...

         M.C.: - La Dej, eram elev al Liceului „Andrei Mureşanu”. Stăteam la internat. Nu erau condiţii foarte bune, mai ales în privinţa mâncării. Atunci am constituit un grup de iniţiativă şi am redactat un memoriu adresat conducerii partidului. Am arătat doar realitatea. După memoriu, au urmat anchete şi eu, liderul, am fost găsit vinovat şi, din nou, exmatriculat. Am întrerupt un an şi apoi mi s-a permis să-mi termin liceul la fără frecvenţă, la Oradea.

         Rep.: - Ai terminat două facultăţi – Filosofia şi Dreptul. Lucrările de licenţă au fost foarte îndrăzneţe, antisistem, încât profesorii examinatori n-au comentat, poate din teamă că admite astfel de teze foarte curajoase la vremea respectivă. Ai intrat în învăţământ şi, la fel ca şi tatăl tău, ai fost mutat de la o şcoală la alta, de la un cătun la altul, pentru a fi cât mai izolat...

         M.C.: - Ştii foarte bine că şi în acea perioadă ne-am întâlnit de multe ori. Am predat la Gura Izvorului (Târlişua), la Ţentea, Malin, Bozieş, Chiochiş, Fântâniţa, dar pe unde n-am fost, vorba lui Topârceanu. La Malin fiind, am întocmit un amplu memoriu adresat lui N. Ceauşescu, în care am arătat că sistemul actual nu este pentru oameni şi că în vreo 15 ani o să cadă (chiar am prezis bine). S-a iscat un mare scandal politic. Au venit atunci să mă ancheteze vreo zece activişti – securişti, în frunte cu secretarul judeţean cu propaganda. Am reuşit să fac faţă anchetei dar, după aceea, am fost dat afară din învăţământ şi cariera mea didactică s-a încheiat.

         Rep.: - Când erai anchetat la Malin, ai prezis căderea comunismului în ţara noastră. A fost un act de mare curaj şi ai avut dreptate. Să revenim la zilele noastre. Cum a fost Revoluţia la Beclean, din 1989 şi care a fost implicarea ta?

         M.C.: - Eram la Bistriţa în 22 decembrie 1989, cu treburi de serviciu, eu fiind atunci jurist la o întreprindere din Beclean. Am participat la mitingul din faţa Comitetului Judeţean de Partid. A doua zi, la Beclean, un grup de nemulţumiţi, să zic aşa, ne-am dus la Primărie. Primarul de atunci n-a opus nicio rezistenţă, a fost chiar binevoitor. Apoi, am anunţat să vină din fiecare întreprindere din oraş câte un reprezentant şi astfel m-au ales pe mine şi pe scriitorul Cotuţiu să-i conducem. După câteva zile, Cornel Cotuţiu a plecat la Bistriţa, iar eu am rămas la Beclean, în fruntea CPUN-ului, şi apoi a FSN-ului. După care, au urmat alte evenimente la care am luat parte.

         Rep: - Ai fost ales senator în primul Parlament postdecembrist, apoi ai făcut parte din acel grup de iniţiativă de la nivel central care a înfiinţat PDSR-ul, ai fost preşedinte de partid pe judeţ, apoi subprefect. Din toate aceste funcţii ţi-ai dat demisia ca o revoltă, ca o nemulţumire de cum au decurs lucrurile?

         M.C.: - Să le luăm pe rând. Am avut un conflict deschis cu Adrian Năstase. Motivul a fost devierea partidului spre dreapta. Apoi, datorită corupţiei, a sistemului mafiot şi a lipsei de democraţie din partid, considerându-l pe Năstase artizanul principal. Nu am fost de acord ca în partidul nostru de stânga să fie admişi cei ce promovează legi de dreapta. Favorabile ciocoilor vechi şi ciocoilor noi. Şi din funcţiile avute la nivel de judeţ, preşedinte de partid, apoi subprefect, mi-am dat demisia tot din motive de doctrină ideologică. M-a nemulţumit linia urmată de partid, aşa că, am hotărât să mă retrag, să mă refugiez în zonele în care m-am simţit reconfortabil.

         Rep.: - Care sunt acele zone, Mircea Cupşa?

         M.C.: - Două sunt acestea, şi anume, în natură şi în lumea cărţilor, a scrisului. Pentru mine, natura e a doua mea casă. Am străbătut pe jos sute de km, am escaladat munţii, inclusiv cel mai înalt vârf muntos din ţară. La un moment dat, în Ţibleş, mi-am amenajat un adăpost într-un stejar unde dormeam noaptea, iar ziua cutreieram zona. Şi acum, la peste 75 de ani, consider că natura este un medicament miraculos, iar mersul pe jos te fortifică.

         Rep.: - Ai scris o carte de filosofie politică – „Manifestul democraţiei valorice”. Ce ai vrut să demonstrezi prin această carte despre care spui tu că are în istorie doar două modele pe care le dezvolţi şi le completezi la nivelul Mileniului III. Şi este vorba despre „Principele” lui Machiavelli şi Manifestul Partidului Comunist.

         M.C.: - În această carte, de 250 pagini, încerc să deconspir principalele vicii ascunse ale democraţiei reprezentative demonstrând că în esenţa ei este o formă mai mult sau mai puţin mascată de dictatură a dreptei, adică este o altă formă de dominaţie a unei minorităţi nonvalorice, deţinătoare de capital parazitar şi beneficiară de multe privilegii. Eu cred că instituirea unei reale democraţii se poate înfăptui doar printr-un nou tip de societate organizată într-o democraţie valorică.  Vreau să spun că democraţia valorică este o nouă şi uriaşă renaştere a spiritului de elită şi a faptei concrete de elită. Această renaştere realizându-se atât la nivelul fiecărui individ, cât şi la nivelul tuturor categoriilor de oameni.

         Rep.: - A avut vreun ecou această teorie dezvoltată în „Manifestul democraţiei valorice”?

         M.C.: - Da, cu siguranţă. Cartea a fost reeditată şi la Cluj de Clubul Elitelor Mondiale, de asemenea, am fost cooptat ca membru de American Biographical Institute, Inc din SUA, Nord Carolina.

         Rep.: - Ai scris opt cărţi de poezie, poezii cu tentă politică şi socială. Am răsfoit cu mare atenţie volumul de poezii „Îndemn la Revoluţie” şi în care, de la început, se face precizarea că „Pentru conţinutul prezentei cărţi răspunde exclusiv autorul”. E aşa de periculoasă această carte?

         M.C.: - Nu ştiu dacă-i periculoasă ori ba. Ştiu că această carte de poezie încearcă să deconspire caracterul nociv al burgheziei (albe sau roţii) şi al orânduirii capitaliste, orânduire ce în mod abrupt împinge civilizaţia spre autodistrugere. Cartea face parte din trilogia „Poemele Revoluţiei”, alături de „Galeria cu canalii” şi „Blesteme şi ode”, structură poetică asemănătoare cu Divina comedie. Şi, în încheierea acestei discuţii, aş dori să reproduc poezia intitulată „Instig”, scrisă la 20 aprilie 1989, poezie care este şi acum actuală. „Instig acest popor la Revoluţie/ O instig la revoltă şi demnitate clasa noastră muncitoare ajunsă prin Ei o masă lumpen-proletară/ Instig ţăranul român la dreptul de a fi stăpân pe brazda ce-i suge sudoarea şi sângele, şi vlaga/ Instig intelectualul încălecat de jendari şi cenzură la dreptul sfânt de a visa, de a gândi şi de a spune/ Instig tineretul la mândria de a fi liber şi de a dori să treacă de-a-notul în lumile de taină ale iubirii./ Îmi instig neamul şi ţara întreagă o instig la răzvrătire contra unui clan tiran şi agramat, şi derbedeu, şi absurd, şi derizoriu”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5