PSIHOLOGIA VIEŢII

În inima grădinii

Domnişoara păstaia îşi ţine braţele de mai multe zile întinse după ploaie, verzele se adună ad-hoc şi decid reformatarea căpăţânei comparabile cu o minge de tenis de câmp, fasolea de rudă îşi plimbă cu patos rochia de rococo, cu falduri îmbelşugate la sol dar fără accesorii naturale la înălţime, doar în coc se observă câteva păstăi galbene sau verzi, atârnând a raritate, frunzele cartofilor arată ca nişte eroi învinşi în războiul cu seceta şi nu ştiu dacă au apucat să-şi depună bulbii în traista subterană, roşia pare falnică, nu trădează vreo slăbiciune sau dependenţă climaterică, în fiecare zi surprinde cu o minune surâzătoare iar ardeii, care au pornit tare greoi la drum, ca şi boişorii cu căruţele încărcate (mă întreb cu ce?), după câteva căni de apă în plus, au ales drumul cel bun şi-şi coc produsul cu atâta mândrie încât îţi vine greu să-l consumi. Morcovii tac de multă vreme în umbra mirilor de mărar şi a salatelor îmbătrânite de vreme dar îşi lărgesc orizontul în lumea subpământeană, acolo măcar e răcoros şi dacă nu mai curg apele Domnului Cel Mare.
Castraveţii sunt răsfăţaţii gospodinei din motive de mândrie locală, ei se scaldă zilnic în şuvoaiele de apă a unui ibric mântuitor ca să se umple pe rând opt borcane mari şi mai multe mici, obligatoriu, din grădina-dotare proprie. Când nu se va reuşi această performanţă, anul acela păcătos se va decreta insucces familial, în urma căruia se vor scoate câţiva bănuţi pentru a cumpăra legume româneşti, din seminţe străine, crescute în soluri ale patriei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5