Prof. Vasile Găurean

Îndemnul părintelui Vasile Beni: "Caută pacea și o vei afla”

Ed. Nosa Nostra, 2024

Cu câteva excepții ale începuturilor, toate aparițiile editoriale ale harnicului slujitor al lui HRISTOS Domnul sunt meditații creștine sau lucrări moralizatoare. Acest lucru este nu doar ceva firesc, ci o necesitate.
Într-o lume extrem de tulburată, domnia sa nu dezarmează și nu se mulțumește cu rostirile de la amvon, eternizându-și gândul în scrierea de carte.

Biserica, instituție a mântuirii, continuă prin veacuri implementarea în viața oamenilor a învățăturii Mântuitorului.

Domnul Vieții a coborât la noi din slavă Sa eternă nu spre a ne aduce un sistem filosofic, o învățătură ca altele, ci un mod nou de a ne trăi existențele, adică spre sfințire: „Fiți sfinți, căci sfânt sunt Eu, Domnul și Dumnezeul vostru”.

Părintele Vasile Beni aduce prin cărțile sale, cum este și cea de față, o explicare a moralei creștine și un florilegiu de cugetări despre marile virtuți ale omului care vrea să trăiască după voia lui Dumnezeu.

Coperta primă conține imaginea lui IISUS HRISTOS ținând în mâini Cartea, Cuvântul Lui etern, după care va face Judecata faptelor, cuvintelor și gândurilor noastre. Avem astfel, în același timp și o icoană, iar seara când mă rog, de o vreme o țin cu acest rol de icoană alături de altele.

Te încredințez, iubite creștine sau față evlavioasă, că avem o carte deosebit de frumoasă, un ospăț duhovnicesc.

Părintele Vasile Beni are putere de convingere și aceasta provine dintr-o cunoaștere a culturii laice și religioase, la care se adaugă claritatea exprimării, inteligibilă și omului simplu, dar atractivă și pentru omul sofisticat intelectual.

O prefață vastă și elogioasă este semnată de dl. Prof. Dr. Dorel Cosma, Președinte al Uniunii Mondiale de Folclor. (Da, motiv de mândrie că un intelectual bistrițean ocupă o poziție atât de înaltă pe un palier al culturii mondiale!) Prefața atestă o parcurgere atentă a lucrării și o dreaptă prețuire. „Când pășești în Biserica de la Coroana -mărturisește domnia sa la început- -te simți îmbrățișat de liniște, de bucurie”.
Putea fi loc pentru o exprimare că „te simți învăluit” de cele două constante, dar aici nu este învăluirea furtunii sau apei de mare ce te înconjoară, ci „îmbrățișarea”, zice domnia sa, adică manifestarea dragostei lui Dumnezeu și a slujitorilor Lui, pacea fără egal a Bisericilor ortodoxe.

Într-un „Argumentum libri”, părintele Vasile Beni aduce o justificare a demersului livresc și o explicare a termenului de „Pace” ca un „summum” al tuturor stărilor pozitive.

Dacă fericirea include o stare de efemeritate, ca și simpla bucurie ori altele, pacea, liniștirea, au șansa dăinuirii. A căuta pacea, a fi în pace sunt și condiții ale mântuirii, după cum ne încredințează corăbierul Domnului, Sf. Ap. Pavel: „Căutați pacea cu toți oamenii și sfințenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Dumnezeu.”(Evr. 12,14)

Începând cu secolul al XX-lea, ritmul vieții s-a schimbat din cauza progresului tehnologic. Acesta a tulburat în crescendo viețile indivizilor și popoarelor. Ne asaltează reversurile păcii: tulburările, neliniștile, teama. Pasăre speriată, pacea fuge din mijlocul nostru și al popoarelor.

Autorul se oprește dintru început la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care are în centrul ei prefacerea tainică, cu puterea Duhului Sfânt a darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului, apoi date de preot spre iertare și sfințire credincioșilor -Taină a tainelor, mare și înfricoșată.
Cuvântul ”Pace” îl auzim chiar de la început la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, când preotul rostește cu glas înalt: „Cu pace Domnului să ne rugăm” și apoi mereu, ca spicele ce unduiesc într-o holdă cerească.. Cerem „pacea de sus” pentru a ne ruga, „pentru pacea a toată lumea”; „pentru vremuri pașnice”; „ziua toată sfântă, în pace”; „pace tuturor”; „înger de pace”,„mila păcii, jertfe laudei”„cu pace să ieșim” ; „Pace lumii dăruiește, Bisericilor tale”etc., etc., Îngerii slavoslovesc în înalturi la Nașterea Domnului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace...”; „Fericiți făcătorii de pace, că aceștia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.

Cine pe pământul larg mai este un astfel de semănător al Păcii, precum Biserica Celui ce este Domn al Păcii, Părinte al Veacului ce va să vină?

Părintele Vasile nu doar ne îndeamnă, ci și indică pe ce căi dobândim pacea. Cea socială depinde mult de pacea spirituală a sufletului fiecăruia, când omul exprimă această pace în iubire față de Dumnezeu și față de semeni.
Domnia sa citează o suită de metode recomandate de marii duhovnici:
Astfel, Sfântul Serafim de Sarov ne sfătuiește . „Dacă vrei să obții pacea sufletească, să eviți pe toate căile să-i judeci pe alții, neosândirea fratelui și tăcerea păzesc pacea sufletului. Când omul se află în această stare, primește revelații dumnezeiești.”

„Dumnezeu atât de mult se îngrijește ca noi să trăim în pace, unii cu alții, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, încât rabdă să rămână nesăvârșită jertfa ce i-o aducem, să întrerupem slujba către Dumnezeu, numai din dorința ce o are de a pune capăt dușmăniei și urii ce o avem unii față de alții”.

La fel Sfântul Dimitrie al Rostovului:
„Vrei să-l faci pe dușmanul tău prieten? Fii blând, smerit, arată-i dragoste și nu răsplăti răul cu rău, ocara cu ocară, pentru că focul nu se stinge cu foc, răul cu rău și dușmănia nu o biruiești cu dușmănie”..

Deși unele teme sau motive au fost abordate în unele apariții anterioare (despre mamă, mire și mireasă, credința în Înviere, răbdare, înțelepciune, bunătate), le vedem acum aduse într-o lumină nouă și proaspătă, cu exemplificări creștine, filosofice și literare justificativ-ilustrative.
Precum nicio dimineață sau apus de soare nu se aseamănă, ci posedă o unicitate, tot astel, paginile acestui preot extrem de iubit de cititori revarsă în inimi o undă de veșnic nou și acea impresie despre care amintea Prof. Dr. Dorel Cosma că ”Părintele pare că ți se adresează direct ție”, că stă de vorbă cu tine, plin de duioșie, de afecțiune paternă.

Adiacent acestora vom afla lumini noi în iteme: „Cuvântul dor în viața fiecăruia dintr noi”; „Fericirea sau nefericirea noastră depind de starea...”; „Un creștin s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate raiul și iadul”; „Adevărații noștri dușmani nu sunt cei care ne urăsc, ci acei pe care noi îi urâm; „Cine sunt eu când nu mă vede nimeni”;„Căderea și ridicarea din păcat a psalmistului David” etc.

Ore în șir ne-ar putea vorbi preotul Vasile Beni despre dragostea părinților. O mamă întrebată pe care din copiii săi îi iubește mai mult răspunde:
„Pe cel bolnav până se însănătoșește;
Pe cel plecat până se întoarce;
Pe cel mic până crește mare.
Și pe toți îi voi iubi până voi muri.”

Și are dreptate mama și Părintele, căci dragostea adevărată este veșnică. „Dacă dragostea a încetat, ea nici nu a început”-spune o cugetare. iar Dumnezeu îi spune proorocului Ieremia, „venind din depărtare:
-Te-am iubit cu o iubire veșnică, de aceea mi-am întins spre tine bunăvoința.”

Dorul de casa, părintească, de părinți, de rudenii, îl mistuie pe vrednicul părinte, ca și pe Dante Aligheri în călătoriile sale dincolo de zările lumii, iar acest dor se distilează adesea în versuri inspirate:

„Nu de puține ori, dar mai ales
Atuncea când citesc sau scriu
Mă poartă gândul, se îndreaptă
Spre satul meu natal Bidiu.

Mi-e dor de iarba verde din ocol.
Mi-e dor când dorm să mă-nvelesc cu țol,
Mi-e dor de iernile de altădată,
Când alergam prin munții de zăpadă.

Mi-e dor să strige mama-n dimineață
Trezește-te, Vasile, că mergem iar la sapă.
Mi-e dor să merg cu tata iar la coasă
Cu apă, pâine și slănină-n traistă.”

Părintele Vasile Beni posedă o bogată experiență cultural-creștină, fiind un iubitor de literatură și arte: Domnia sa știe că oricât de sagace ar fi judecățile noastre omenești, este nevoie și de cugetarea strălucită a altor spirite. Cunoscând aceasta, distinsul autor dă numeroase exemple, care nu doar pietrifică niște convingeri în noi cititorii, dar ne formează dorul de a citi și noi, de a ne forma și noi o cultură.
Câștigul acesta este atât de mare, încât, cu trecerea vremii, ne vom convinge că cele spirituale sunt mai de preț și mai plăcute decât deliciile omului needucat.

Volens-nolens, autorul împlinește un rol didactic, făcându-se bogat pe sine și îmbogățind și sufletele noastre. Se știe că învățând pe alții, ne perfecționăm noi înșine în orice lucru, fie meserie, fie cunoaștere științifică.

Felicităm pe autor pentru hărnicia intelectuală, pentru truda duhovnicească pe care o probează iar și iar. Cuvine-se ca nu doar cei ce frecventează Biserica să audă cuvântul ziditor, ci și ceilalți, din afară, neghina putându-se preface și ea în spic, sub lumina harului dumnezeiesc.

Prezenta lucrare este din acelea pe care îți place să le ai mereu aproape, iar pe încetul, să împodobească mereu și mereu casa sufletului, transformând-o din pustietate în „templu al Duhului Sfânt”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5