A început Bacalaureatul

Cel care este prins cu ,,fiţuici”, este dat afară şi mai poate da bacalaureatul abia în septembrie 2012. Aceasta este interdicţia prin care ministrul Educaţiei susţine că se va reduce numărul cazurilor de corupţie din sistem.

Absolvenţii de liceu din promoţia curentă (3.120 de elevi), plus cei din seriile anterioare care nu şi-au definitivat studiile cu obţinerea diplomei de Bacalaureat şi s-au înscris la prima sesiune din acest an (463 de elevi) au intrat, ieri, în febra examenelor de la bacalaureat. La nivel judeţean, vorbim de peste 3.500 de elevi, iar la nivel naţional, de circa 200.000 de elevi.

Un bacalaureat sub supraveghere video şi cu observatori. Toleranţa va fi zero, faţă de orice tentativă de fraudare.

E avertismentul venit din partea Ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Pentru semnalarea tentativelor de fraudare, Ministerul va pune la dispoziţie o linie telefonică verde.

Mai mult, elevii prinşi copiind la bacalaureat nu se vor putea înscrie la facultate în anul următor.

Este strict interzis accesul candidaţilor cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare, în caz contrar candidatul va fi eliminat din examen de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5