Ghid pentru amenajarea bucătăriei: 4 idei

Bucătăria este un spațiu care pune mult accent pe latura practică, însă aceasta trebuie să se îmbine cu un ambient plăcut pentru mesele în familie și savurarea cafelei de dimineață. Amenajarea bucătăriei devine o adevărată provocare, iar câteva idei inspirate pot fi de mare folos. În acest sens, îți venim în ajutor cu niște sfaturi de la specialiștii în amenajări interioare, pe care te invităm să le parcurgi în cele ce urmează.

 

Amenajarea în formă de L

Această formă de amenajare este foarte des întâlnită, atât în cazul bucătăriilor mari cât și al celor care nu dispun de un spațiu foarte generos. Este potrivită în special bucătăriilor lungi și înguste, pentru că permite exploatarea la maxim a unui astfel de spațiu mai dificil de amenajat. Electrocasnicele mari, respectiv frigiderul și aragazul pot fi amplasate pe latura lungă, în timp ce în colț se potrivește cel mai bine chiuveta de bucătărie. Frigiderul se amplasează în capătul laturii lungi, iar aragazul în mijloc, la o distanță de cel puțin 40 de centimetri de frigider și cel puțin 60 de centimetri de chiuvetă.

Ca spații pentru depozitare poți monta rafturi sau dulapuri suspendate, rămânând astfel suficient loc pentru masă și scaune, în mijlocul bucătăriei.

 

Amenajarea în formă de U

Stilul acesta este mai potrivit pentru bucătăriile medii și mari, pentru că spațiul de lucru ocupă trei laturi ale încăperii. În acest caz, regulile pentru a obține un spațiu ergonomic cer ca cele trei elemente principale – aragazul, chiuveta și frigiderul - să fie amplasate pe laturi diferite. Dacă pe una dintre aceste laturi există o fereastră, în zona respectivă este recomandat să montezi chiuveta. De asemenea, o altă regulă cere ca frigiderul și aragazul să fie amplasate pe laturi opuse. Sub blaturile de lucru poți amenaja dulapuri, iar dacă nu ai suficient loc pentru depozitare poți apela și de această dată la dulapurile suspendate.

Ca și în cazul bucătăriei în L, spațiul pentru servirea mesei se amenajează în zona din mijlocul bucătăriei.

 

Bucătărie open space

Dacă simți nevoia unui spațiu de lucru mult mai generos, care să fie în legătură cu restul casei, poți opta pentru această variantă, din ce în ce mai populară. Bucătăria open space nu trebuie să fie foarte mare, pentru că se poate rezuma doar la spațiul pentru gătit, masa fiind servită în living sau într-un alt spațiu special amenajat.

Principalul inconvenient constă în riscul ca mirosul de mâncare să se răspândească în casă, iar pentru a evita asta, ai nevoie de o hotă puternică, pe care s-o pui în funcțiune de câte ori gătești. De asemenea bucătăria open space trebuie să fie permanent foarte curată, iar toate lucrurile trebuie să se afle la locul lor, având în vedere că e vorba de un spațiu deschis, pe care nu-l poți „camufla” închizând ușa.

 

Bucătăria tip insulă

Amenajarea unei bucătării tip insulă este ceva mai costisitoare și necesită un spațiu generos, însă rezultatul este de invidiat. Denumirea este dată de spațiul de lucru amplasat în mijlocul bucătăriei, separat de toate celelalte elemente. Pentru amenajarea „insulei”, ai nevoie de un spațiu de cel puțin 2-3 metri pătrați în mijlocul bucătăriei având grijă ca între acesta și laturile încăperii să rămână cel puțin un metru, pentru a te putea mișca. Avantajul este că toate cele patru laturi pot fi folosite pentru amenajarea spațiilor de depozitare, iar dacă nu îți rămâne suficient loc, acestea pot fi suspendate.

Plita va fi amplasată pe spațiul de lucru, ceea ce înseamnă că și hota trebuie montată pe mijlocul tavanului, necesitând cheltuieli mai mari decât în cazul unei hote obișnuite.

Sperăm ca aceste patru idei de amenajare ți-au servit ca sursă de inspirație și că le vei pune în practică în bucătăria ta.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5