Gazeta de Bârgău
Valentin Raus, un nume de rezonanţă care şi-a câştigat un loc bine meritat în literatura noastră prin bogăţia, originalitatea şi consistenţa subiectelor alese şi dezvoltate în cărţile care luau... |
Un loc atât de frumos precum Tăşuleasa a fost întotdeauna locuit, dovadă fiind vestigiile arheologice care atestă existenţa unui drum roman, încă bine conservat între “Fântâna Iancului” şi vârful “... |
În perioada 18-21 iulie 2013 a avut loc cea de a V-a ediţie a Festivalului internaţional de poezie şi muzică de cameră “Poezia e la Bistriţa”, organizat de Societatea de Concerte Bistriţa, Centrul... |
Ajuns la numărul 3, Anuarul bârgăuan, publicaţie de ştiinţă, cultură, arte şi literatură, are ca temă „Repere bârgăuane”, adunând eseuri ale intelectualilor zonei şi nu numai. Publicaţia, fondată în... |
„Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului”, ajuns la ediţia a 42-a, s-a derulat la Căminul Cultural Prundu Bârgăului, sub genericul „Repere bârgăuane”.
Instituţia coordonată de Ioana Suciu a fost plină... |
Primarul Traian Simionca este unul dintre cei mai cunoscuţi coregrafi ai judeţului. Apărător al tradiţiilor, edilul din Livezile are grijă să pună în scenă cele mai frumoase jocuri din Bistriţa-... |
La Tulcea şi Sarighiol de Deal, a avut loc „Festivalul naţional al păstoritului”, în organizarea Primăriei Tulcea şi a Asociaţiei Aromânilor din Sarighiol de Deal. Au participat 14 ansambluri... |
Sâmbătă, 19 mai a.c., ”Formația de cântece și dansuri a Căminului Cultural Livezile” a fost prezentă la Apahida, județul Cluj, unde a participat la festivalul interjudețean concurs ”Prin tradiții...... |
Toţi primarii actuali ai comunelor bârgăuane s-au angajat în campania electorală cu scopul de a-şi recâştiga, prin alegerile locale de la 10 iunie 2012, dreptul de a finaliza proiectele începute şi a... |
Sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor a intrat în ultimul deceniu în tradiţie la Monumentul înălţat pe Muntele Gruiu din Munţii Călimani, unde şi în acest an a avut loc o slujbă de... |
Profesorul bârgăuan Albu Matei, născut în 18 mai 1913 la Prundu Bârgăului, a împlinit frumoasa vârstă de 99 de ani, ocazie cu care a fost sărbătorit în familie şi alături de colegi, la restaurantul... |
LEONTINA BEŞA ( 14.02.1882 - 17.04.1955)
TEO VRĂSMAŞ (4.11.1931 – 17.04.1998)
TRAIAN JACOTĂ-BÂRGĂU (20.12.1933 – 8.04.2004)
GEORGE VASILE RAŢIU (14.09.1935 -16.04.2010)
IOAN LIVIU CERNUCAN (17.04.... |
Sâmbãtã seara, în 31 martie 2012, doar cu patru zile înainte sã împlineascã 102 ani, col. (rt) SIMION POPANDRON a închis pentru totdeauna ochii.
Nãscut la Bistriţa Bârgãului, în 4 aprilie 1910... |
Duminică, 22 aprilie 2012 ora 10, în parcul Bisericii Evanghelice din centrul comunei Livezile, a fost deschisă expoziţia de animale organizată de Asociaţia Crescătorilor de Taurine Dorolea, Primăria... |
Cu un an în urmă, sâmbătă 30 aprilie 2011, fix la 7 seara, “Aripi” ne invita la Căminul din Prund, unde bârgăuanii cântau folk şi recitau poezii, la prima ediţie a acestei inedite manifestări... |
Formaţia de Cântece şi Dansuri a Căminului Cultural Livezile se află în subordinea Primăriei Comunei Livezile şi a Consiliului Local Livezile şi este compusă din aproximativ 40 de copii, cu vârste... |
Duminică, 22 aprilie 2012 ora 16, în prezenţa a peste o mie de oameni, a avut loc tăierea panglicii la inaugurarea Căminului Cultural din comuna Livezile, un locaş modern al culturii, printre cele... |
Odată cu plecarea dintre noi a lui Mircea Horia Simionescu, în 18 mai 2011, ultimul catarg al Şcolii de la Târgovişte s-a frânt, urmând lui Costache Olăreanu şi lui Radu Petrescu, cei care alcătuiau... |
În 16 aprilie s-au împlinit doi ani de la plecarea dintre noi spre cele veşnice, în ziua de 16 aprilie 2010, a profesorului scriitor George Vasile Raţiu, care păşise în cel de al 75 - lea an al... |
Comuna Tiha Bârgăului, prin extinderea sa geografică, a fost întotdeauna traseul căilor de trecere dinspre Ardeal către Bucovina, o adevărată poartă a Moldovei. Drumurile vechi ale Bârgaielor, au... |
O întâlnire culturală şi de socializare, cu un program artistic de înaltă calitate, susţinut de Ansamblul Centrului Cultural Municipal „Cununa de pe Someş”, din Bistriţa şi Ansamblul Folcloric „... |
Lansarea recentă a lucrării Uliţa Şforţului a lui Ion Mânzat, ne-a reamintit faptul că l-am calificat nu odată pe autor ca un om rău de bun, întrucât obişnuia să ia apărarea, să ocrotească, să... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Timp de două zile, la Iași, 30-31.05.2024 la Palatul Braunstein, Str. Cuza Vodă, nr. 2, Iași...
Comentarii
La Chiraleș. De la părintele memorandist Alexandru, la preotul ziditor Horațiu - patru generații de vrednici slujitori ai altarului
dansix6 -
Joi, 13:03
O istorie greco-catolică de mai bine de 250 de ani vs. ortodoxie impusa de comunisti, rusi si BOR...
Ioan Turc vs. Gabriel Lazany: Promisiuni neîndeplinite și speranțe noi pentru străzile din Bistrița
Remus -
Mie, 16:53
Având în vedere alegerea primarilor prin scrutin uninominal, într-un singur tur, cele mai mari...
Ai nevoie de o adeverinţă de vechime? Vezi unde sunt arhivele societăţilor desfiinţate din Bistriţa-Năsăud!
Bogdan v -
Mie, 16:01
Unde este arhiva la Bere- amidon
sibiu ,am nevoie o adeverință .Vă mulțumesc
Premiul special al UNITER pentru proiectele teatrale ale Centrului Cultural Municipal Bistrița! Felicitări, Gavril Țărmure!
Iuliu -
Mie, 15:29
Pe 4 iulie 2022 orasul Bistrița a intrat pe harta centrelor teatrale din România prin organizarea...
Ioan Turc vs. Gabriel Lazany: Promisiuni neîndeplinite și speranțe noi pentru străzile din Bistrița
un cetatean -
Mie, 14:37
Pai dupa domnia voastra de mai multe mandate, in care ati facut totul, ce i-a mai ramas de facut...
Aniversări
E o zi specială pentru Ionuț Nistor, managerul Casei de Cultură "Liviu Rebreanu" Năsăud, care își aniversează ziua de naștere.
La popas aniversar, ne alăturăm celor care îi transmit părintelui paroh Daniel Țermure de la Breaza, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate...
În zi de naștere, domnule primar Ioan Monița de la Romuli, vă dorim câți mai mulți ani înainte, plini de sănătate.
In Memoriam
«Am să vă țin o lecție și de dans, toată noaptea.