Gabriel Lazany: Digitalizare până la patul bolnavului! Ne vom concentra pe nevoile pacientului în spital!

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, ec. Gabriel Lazany, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, ce va însemna proiectul de digitalizare a unității spitalicești.

         „În primul rând, va fi un monitor, un fel de tabletă pe care tot ceea ce înseamnă procedură medicală va fi înregistrată în timp real. De asemenea, toate echipamentele medicale  – monitor de funcţii vitale care monitorizează permanent tensiunea arterială, puls -  acele informaţii sunt în monitor, dar nu sunt înregistrate nicăieri. Ele vor fi concentrate toate într-un server central şi înregistrate, astfel încât orice medic specialist poate vedea, în orice moment, starea pacientului. Bineînţeles că sunt şi sisteme de alarmă. Totul va fi monitorizat la nivelul spitalului.

         De exemplu, am văzut la Spitalul „Marie Curie”, în zona de Terapie Intensivă, se permite vizitarea pacientului doar online. Adică, dacă pacientul nu poate fizic, se conectează cu pacientul prin acel monitor şi-l vede pe pacient într-un anumit interval orar în care i se permite accesul, i se dă codul de acces. Dar, având în vedere nevoia de securizare a sistemului, la noi, partea de deschidere spre exterior va fi minim. Ne vom concentra pe nevoile pacientului în spital”, a declarat Gabriel Lazany.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5