Fotbalul beclenar de-a lungul timpului (II). Participările în Divizia C

Vă prezentăm, în continuare, bilanțul participărilor echipelor de fotbal din Beclean în divizia C (Liga III).

         Someșul Beclean a participat la 4 ediții de campionat între anii 1970-1974; cea mai bună clasare, 1971/72, locul 12, seria 11; Jucători de bază: Stepanek Mihai, Pop Casiu, Chendrean Aurel, Mureșan Lică, Mureșan Ioan, prof.Remus Erșek, etc; Ultimul s- a ocupat o perioadă de pregătirea echipei, iar Mureșan Lică după ce s-a retras din activitatea de jucător a indeplinit funcții de conducere  în cadrul clubului, antrenor, dar și arbitru;

        După retrogradarea din vara anului 1974, echipa Someșul va activa mai multe sezoane în Campionatul Județean, in perioada 1974-1980, dar nu va ataca promovarea, fiind devansată în clasament de echipe din Bistrița sau cele de pe  valea  superioară a Someșului Mare, Hebe Sângeorz Băi, Silvicultorul Maieru, Textila Năsăud.

      Radu Sîrbu, fondator, proprietar și fotoreporter la Mesager 24.ro a publicat un articol și o fotografie realizată după un meci disputat la Năsăud de Ispas, în anul 1987, între echipele Old- boys Progresul Năsăud vs. Laminorul Beclean; în mijlocul celor două echipe s-a aflat poetul Adrian Păunescu, prieten bun al comunității năsăudene. Mulțumim Radu Sîrbu.

     Privim, astfel, cu dragoste și recunoștință o parte a componenților echipei noastre din perioada 1970-1980: Teodor Mureșan, Lică Mureșan, A. Toma, Șt. Chioreanu ( rândul de sus); T. Kristoff, I. Mureșan, M. Stepanek ( mijloc); Radu Mihai ( Mișa), P. Casiu, Puiu Demeter ( rândul de jos ); alți jucători care nu au fost prezenți la Năsăud cu ocazia acelui meci amical de Ispas, dar și-au adus aportul la  obținerea unor rezultate meritorii: R. Ersek, Schmidt, Ing. A. Nagy, Nelu Cocoi, A. Chendrean, etc;

    În sezonul 1980/81 Constructorul Beclean câștigă Campionatul Județean și dreptul de a disputa  meci de baraj în dublă manșă cu campioana Județului Harghita, Unirea Cristuru Secuiesc; promovează harghitenii după 4-0 acasă și 0-0 pe Bichihigi ( vara anului 1981), echipa beclenară era pregătită de profesorul de sport, Remus Ersek, care a descoperit mulți tineri talentați, în orașul de pe Șomeșul Mare.

  • confruntare dramatică are loc în vara anului 1985, barajul de promovare în C, între Laminorul Beclean și Lacul Ursu Sovata; după 0-2 la Sovata, ‘’ laminoriștii’’ se impun cu 2-0, dar pierd la  penalty; la acest meci este recunoscut selecționerul Mircea Lucescu, care se afla  în Vizită  în județul nostru; în această perioadă echipa era pregătită de doi oameni ai locului, implicați sufletește în  tot ce a însemnat fotbalul beclenar, Lică Mureșan și Tibi Kristoff;

        Fotbalul beclenar  participă la 8 ediții din campionatul Diviziei C, între anii 1984- 1992;  (în sezonul 1984/85 sub denumirea Energia Progresul Beclean, locul 11, seria 10, iar în sezonul următor 1985/86, Energia Laminorul Beclean ocupă locul 9 în seria 10 ; celelalte 6 ediții sub denumirea Laminorul Beclean

       Cea mai bună clasare , sezonul 1989/90, locul 4, seria 12, antrenori fiind Doru Nicolae și Dumitru Sigmirean; în perioada menționată mai înainte au antrenat, de asemenea, Petre Gigiu, Virgil Mălăieru, iar la juniori Gheorghe Blaga cu rezultate foarte bune;

       De numele lui Gheorghe Blaga se leagă cele mai bune performanțe ale fotbalului nostru, în sensul că juniorii pregătiți de acesta au avut rezultate remarcabile la nivel național, iar o serie de juniori au fost promovați la echipa mare sau au fost transferați la echipe de top; în sezonul 1987/88, juniorii au o evoluție excelentă, ocupă locul 1- seria 11; la meciurile din cadrul zonelor a  Campionatului republican de juniori II, Laminorul Beclean a ocupat locul 3 la Zalău ( grupă cu Cuprom Baia Mare, Unirea A.I. Metalul Tg. Secuiesc)

       Merită, să amintim lotul echipei de juniori:

Portari: Ardeleanu, Cherecheș, Șinar;

Fundași: Radu Ovidiu, Kovacs, Florean, Haiduc, Zăgrean Victor, Timoce, Ciobotaru,

Mijlocași;  Silveșan Călin, Schmith Otto, Mureșan P., Mureșan D., Herinean, Foamete, Tomoioagă Ioan, Țărmure Călin;

Atacanți; Silveșan Cristian, Goran Adrian, Goran Cătălin; Lăzăroaia, Neamț;

Surse:

Cotidianul Sportul- 4 iulie 1988

Programe de meci- Laminorul Beclean: 1985/86, 1986/87, 1987/88- colecția d-lui Blaga Gheorghe, 64 ani, domiciliul Mogoșeni- com. Nimigea.

Mesager 24.ro

Informații de la: Blaga Gheorghe și Toma Alexandru, 65 ani, oraș Beclean.

 

Va urma

LIVIU CONEA

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5