Forumul Medical Bistriţean, cu şi pentru medicii bistriţeni. Dr. Gavrilaş Mureşan (Sanovil): Ne întâlnim, ne cunoaştem, stabilim relaţii profesionale în folosul pacientului

Lucrările ştiinţifice ale celei de-a III-a ediţii a Forumului Medical Bistriţean, organizat de Sanovil, au fost deschise vineri dimineaţa, într-un cadru festiv. Au răspuns invitaţiei managerului dr. Gavrilaş Mureşan  peste 250 de medici care vor lua parte, timp de două zile, la prezentările ştiinţifice, dar şi prefectul Ovidiu Frenţ, preşedintele CAS B-N – ec. Camelia Ilişuan, directorul executiv al DSP B-N – dr. Anca Andriţoiu şi dr. Dănuţ Cocoi – preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud.

         „Sperăm să trecem de acest număr magic, care este trei. Următoarele ediţii vor arăta capacitatea noastră de a organiza asemenea evenimente, ne vor demonstra nouă faptul că avem experienţa şi puterea să promovăm un asemenea eveniment. Scopul Forumului vizează, în primul rând, un prilej de a ne întâlni. Consider că este unul dintre cele mai importante elemente pe care le urmărim. Ne întâlnim medicii din judeţ, ne cunoaştem, stabilim relaţii profesionale. Este foarte important să ştii, atunci când trimiţi un pacient, la cine-l trimiţi. Îl trimiţi la o specialitate, dar este foarte important să ştii cabinetul în care trimiţi pacientul, cu ce om se întâlneşte, ce faţă are, ce abordare. Întâlnirea poate să îţi satisfacă şi nişte nevoi personale, adică nevoia personală de a te întâlni cu un prieten sau cu un coleg. (...)

Un alt scop este acela de pregătire profesională. A face o lucrare ştiinţifică pe care să o prezinţi în faţa unor cunoscători nu este un lucru simplu. Apreciez întotdeauna, la orice congres, pe toţi cei care prezintă lucrări. Arată o preocupare deosebită a doctorului pentru o anumită temă, pentru autoinstruire, toate având drept scop pacientul, aflarea celor mai bune soluţii, pentru alinarea suferinţei lui. Nu în ultimul rând, scopul acestui simpozion este de a-ţi oferi prilejul de a asculta, un câştig foarte mare pentru toată lumea. Sper ca toată lumea să aibă un câştig din această întâlnire”, a dezvăluit, din capul locului, dr. Gavrilaş Mureşan.

***

         Prefectul Ovidiu Frenţ a remarcat investiţiile importante făcute în infrastructura de sănătate, atât în mediul public, cât şi cel privat, dar şi creşterile salariale consistente din acest sector. „Concurenţa dintre mediul privat şi mediul bugetar este una benefică şi în Bistriţa-Năsăud s-a demonstrat acest lucru. Iată cum, pe rând, se dezvoltă Spitalul Judeţean de Urgenţă, clinicile private şi apoi se updatează fiecare ca să ţină pasul. Sunt şi foarte mulţi medici de la Spitalul Judeţean care colaborează  cu Clinica Sanovil şi acest lucru este bun. Faţă de anul trecut au crescut salariile din sănătatea publică, au fost cele două priorităţi majore – învăţământ şi sănătate. Acum suntem într-o situaţie paradoxală în care mi se reproşează că au crescut prea mult. (...) Suntem într-un mediu prielnic, cred eu, condiţiile sunt aşezate, sunt bune şi actul medical poate să-şi continue preocuparea pentru el însuşi şi pentru creşterea calitativă”, a declarat prefectul Frenţ, felicitându-l pe doctorul Gavrilaş Mureşan pentru organizarea unor astfel de evenimente, dar şi pentru energiile sale fizice şi mentale puse în slujba pacienţilor.

***

Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Camelia Ilişuan, i-a felicitat pe organizatori pentru faptul că fac din acest eveniment o tradiţie. „Este importantă fiecare informaţie pe care o primeşte un medic din judeţul nostru pentru a ne putea ajuta. În ultimii ani, asistenţa medicală din judeţul nostru a înregistrat nişte paşi formidabili şi nu mă refer numai la partea de investiţii, de modernizare care s-a întâmplat atât în domeniul privat, cât şi în cel public – policlinici, cabinete, laboratoare moderne la standarde de înaltă clasă – mă refer şi la faptul că am reuşit noi, în acest judeţ mititel, să atragem mulţi medici noi, multe specialităţi noi, multe posibilităţi de a se trata locuitorii noştri aici şi nu în altă parte”, a declarat Camelia Ilişuan.

         În context, preşedintele CAS B-N le-a solicitat managerului Sanovil şi preşedintelui Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud să promoveze o campanie de informare a pacienţilor, atât asupra afecţiunilor care pot fi tratate în judeţ, cât şi a medicilor care profesează aici şi în care bistriţenii trebuie să aibă încredere.

         „Poate găsiţi o soluţie, o colaborare, să organizăm nişte evenimente de comunicare către pacienţi. Pacienţii noştri încă nu ştiu ce se poate trata la noi, cine-i poate trata, ce proceduri, ce succese s-au înregistrat. Cred că ar fi utilă o astfel de promovare. Cred că Instituţia prefectului vă va ajuta. Sunt multe asociaţii de pacienţi, pe diverse afecţiuni, sunt cei în vârstă care nu au acces la internet şi habar nu au ce se poate trata în judeţul nostru. Sunt mulţi medici tineri, noi care trebuie prezentaţi, pacientul trebuie să aibă încredere să meargă la ei aici şi nu la Cluj, Mureş, Bucureşti sau mai nou în Turcia. De ce să facem noi ceva gratis când putem să plătim o căruţă de bani. Asta e pentru că la oamenii de rând nu ajunge informaţia”, a declarat Camelia Ilişuan.

***

         Dr. Anca Adriţoiu, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, a explicat că aceste manifestări ştiinţifice sunt aşteptate cu interes în lumea medicală, asta pentru că medicii îşi doresc să fie la curent tot timpul cu ultimele noutăţi, fapt ce determină ca pacienţii să fie trataţi mult mai bine. „Am studiat programul şi m-am bucurat foarte mult să văd că anul acesta sunt programe legate de programele de screening, programe coordonate de către DSP şi chiar m-am bucurat să ofer date pentru cei care fac aceste prezentări. Suntem bucuroşi să fim la zi cu noile tratamente, dar până la tratamentul unei boli cred că e mult mai important să le prevenim, iar screening-ul este o metode de prevenţie. În judeţul nostru se derulează două programe de screening”, a mai menţionat Anca Andriţoiu.

         Preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor Bistriţa-Năsăud, dr. Dănuţ Cocoi, de altfel şi organizator al „Zilelor Medicale Bistriţene”, a menţionat faptul că atuu-ul unui medic în faţa pacientului, a colectivităţii, a autorităţilor este pregătirea sa profesională. „Am încercat de la Colegiul Medicilor, aşa cum ne impune legea, să organizăm şi să menţinem o manifestare ştiinţifică. În calitate de preşedinte al Colegiului, am încercat să promovez şi să ajut orice manifestare ştiinţifică. Iată de ce am fost alături de eforturile făcute de dr. Gavrilaş Mureşan, de echipa lui care organizează acest eveniment. Scopul acestor manifestări este acela ca medicii din judeţ să fie informaţi despre ceea ce se poate face şi să ştie încotro să-l îndrume pe pacient şi să ştie cum să urmărească un pacient care a suferit o manoperă intervenţională sau altceva de înaltă performanţă. Nu ai cum să stai izolat”, a menţionat dr. Cocoi, punctând şi faptul că dr. Mureşan a fost vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud.

***

         În cele două zile de forum vor fi prezentate 33 lucrări ştiinţifice de către medici care lucrează în Clinica Sanovil, în Policlinica nouă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă sau în ambulatoriul de specialitate. De altfel, prima temă abordată i-a aparţinut dr. Gavrilaş Mureşan, şi anume „Importanţa reală şi mereu actuală a metodelor de depistare precoce a cancerului de sân şi a cancerului de col uterin”.

         Dr. Mureşan a menţionat că săptămânal, în judeţul Bistriţa-Năsăud, 2-3 femei sunt depistate cu cancer de sân sau de col uterin. Numai anul trecut, în Bistriţa-Năsăud au apărut 984 cazuri noi de cancer, în 57% din situaţii pacienţii fiind bărbaţi. Totuşi, la femei, cea mai mare prevalenţă o are cancerul la sân (99 de cazuri în 2017), dar şi cancerul de col uterin (48 cazuri în 2017). Potrivit acestuia, prevenţia poate fi realizată de fiecare dintre noi, medic, medic de familie, decidenţi politici, şcoală, biserică, ONG-uri. Deşi cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei, nu există un program naţional de screening.

         În cifre mari, la nivelul judeţului sunt aproximativ 150.000 femei, dintre care 45.000 au vârsta de peste 40 de ani. Anul trecut, mamografii şi-au făcut doar 866 de femei – la Sanovil sau la Spitalul Judeţean – media fiind de aproximativ 700 pe an, ceea ce reprezintă sub 10% populaţie cu risc investigată. Situaţia nu este foarte roz nici în ceea ce priveşte prevenţia cancerului de col uterin, chiar dacă există, încă din 2012, un program naţional de screening.

         În 2012, în perioada septembrie – decembrie, au fost făcute 4500 de recoltări de test Papanicolau, însă emulaţia s-a pierdut în fiecare an, în 2016 fiind puţin peste 300 de femei care şi-au mai făcut un test. O creştere s-a simţit în 2017, când peste 2000 de femei au apelat pentru acest test la Sanovil, iar aproape 200 la Spitalul Judeţean, pentru ca în primele luni din 2018 să fie deja peste 1500 de probe recoltate. Dr. Gavrilaş Mureşan remarca faptul că pe acest subiect femeile sunt destul de informate, unele solicită monitorizare din şase în şase luni sau prelevare de test chiar la 20 de ani, însă există şi o parte a femeilor care nu vor să afle că nu sunt sănătoase şi fug de adevăr.

***

         Manifestările au continuat cu prezentarea dr. Mureşan Cristian, fiul managerului Sanovil, despre tratamentul conservativ laparoscopic al fibroamelor uterine, lucrări ştiinţifice fiind expuse şi de dr. Tiberiu Irimia, prof. dr. Florian Purghel, prof. dr. Benedek Imre, asist. univ. dr. Marius Orzan, dr. Daniela Cioantă, dr. Laura Sita, dr. Mihaela Albu, dr. Mirela Rînziş, dr. Liana Mureşan, dr. Teofana Ruşti, nutriţionistul Lorena Someşan, dr. Marcel Mustea, dr. Iuliu Cătană, dr. Andreea Pop, dr. Ioana Marchiş, dr. Grigore Hognogi, fizio-kinoterapeutul principal Adius Chirlejan. Invitat special al zilei de vineri este Tibi Uşeriu.

         Sâmbătă, prezentările vor aparţine dr. Dalina Boca, dr. Otilia Tănase, dr. Andreea Cozma, dr. Alina Filip, dr. Bogdan Mreneş, dr. Carmen Salvan-Schaschl, dr. Adrian Huşcă, dr. Ovidiu Udrescu, dr. Laura Creţu şi psihologul Iosif Pintican.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

09/06/18 00:06
nadal juamba

SANOVIL incepe sa ne convinga de faptul ca inseamna ceva pentru judetul nostru si pentru medicina romaneasca. Felicitari!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5