Folosirea mijloacelor informatice complică, deocamdată, munca din şcoli, în loc să o simplifice şi să o eficientizeze

Dacă urmăreşti, din curiozitate sau strict interesat, site-ul unui inspectorat şcolar judeţean, vei observa mulţimea de situaţii şcolare pe care şcolile trebuie să le transmită inspectoratului (şi prin acesta ministerului) sau diverselor instituţii. Între şcoală şi aceste instituţii se instaurează un flux continuu de transmitere de informaţii pe diferite teme, informaţii vehiculate de obicei într-un regim de urgenţă. Unele transmiteri de informaţii sunt repetitive. Putem accepta că sunt necesare. La capătul să-i zicem iniţial al fluxului, „local”, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, se află un furnizor de informaţie. Acest furnizor este reprezentat de un director, un secretar de şcoală sau de contabil - acolo unde există -, sau tot atât de bine de un cadru didactic. În situaţia susţinutelor solicitări de informaţii, volumul de muncă al acestora este considerabil şi în continuă creştere.

„Revoluţia informatică”

Informatizarea, se ştie deja, este utilizarea informaticii în rezolvarea unor probleme, prin procedee care fac disponibile informaţiile. Informatizarea presupune dotarea cu mijloace de informatică, de obicei calculatoare, şi realizarea reţelelor de transmitere a informaţiilor, care schimbă din temelii, cum se zice, modelul clasic de lucru cu informaţia. Învăţământul beneficiază deja de această „revoluţie informatică”, cu efecte (incipiente) în restructurarea programelor de învăţământ sau în formarea cadrelor didactice (iniţială sau continuă), cât şi, mai ales, la nivel de management sau/şi de administraţie. Comunicarea între minister/ministere – inspectorate – şcoli – instituţii diverse a devenit mult mai rapidă şi mai uşoară. A crescut (şi este în continuă creştere) fluxul de informaţii, facilitând o mai rapidă rezolvare a problemelor specifice. Sistemul a fost dotat cu mijloacele necesare, utilizatorii acestor mijloace au fost formaţi în acest sens. Până la această stare, toate sunt bune. Dilemele sau greutăţile apar de aici înainte.

Disfuncţii, nervi, oboseală

Facilitatea de a solicita şi transmite cât mai multe informaţii e însoţită, din păcate, de două metehne, pe care informatica/internetul într-un fel le şi generează: creşterea volumului de solicitări şi neapărata imprimare a situaţiilor pe hârtie. Creşterea volumului de informaţii nu este, în sine, un lucru rău. Acesta mijloceşte o mai bună cunoaştere a realităţii „din teren”, care conduce la optimizarea deciziilor. Numai că identificarea, sistematizarea şi furnizarea informaţiilor, deşi necesită un volum mai mare de muncă – facilitată de modul de operare -, acestea sunt operate de acelaşi număr de operatori (director, secretar, profesori), sau de un număr mai mic, având în vedere permanentele reduceri de persona cu care se confruntă învăţământul. În acelaşi timp, imprimarea informaţiei (de orice natură ar fi aceasta) duce la vehicularea, în paralel, a numeroase tone de hârtie, care, evident, trebuie şi ele „procesate” în fel şi chip. Orice situaţie ai avea de transmis, o trimiţi – de obicei – mai întâi prin internet sau fax şi apoi prin ... poştă, adică pe hârtie. Sistemul (sau procedeul) nu este (încă) pus la punct. Nu ştiu (eu) care este situaţia juridică a acestui mod de a proceda, dar cred că această practică e afectată de o mare neîncredere. Şi generează multe disfuncţii, mulţi nervi, multă oboseală. Muncă în plus, nenormată.

Sub presiunea momentului

Munca noastră se desfăşoară, în general, sub presiunea momentului, a urgenţelor. Comunicarea cu ajutorul informaticii excită sau gonflează aceste urgenţe. Între actul decizional sau solicitatorul de informaţie şi realitatea „locală” apar tot mai multe disfuncţie. Se creează bâjbâială şi confuzie. Duşi de evenimente, nu avem timp să ne oprim o clipă în loc şi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat şi cum ar trebui să procedăm, ca să putem exprima/reprezenta şi respectul faţă de ... fiinţa umană. O fiinţă umană supusă mereu reificării, un proces specific erei industrializării. Industrializarea a trecut, dar noi continuăm să ne transformăm în nişte roboţi prinşi în procesul informatizării. Un proces care, măcar în parte, funcţionează în gol, fără rost în cele din urmă. Pornind de la o intenţie nobilă, ajungem la o acţiune riscantă şi inutilă. Cerem şi furnizăm informaţii stăpâniţi de o nebunie a informaţiei. Evident că eu oarecum exagerez, dar realitatea devine din ce în ce mai cumplită.

Ce se întâmplă?

Ce se întâmplă? Solicitatorul cere o informaţie, dar informaţia nu este formulată ... precis. Conţine erori de ... solicitare sau de .. program. Furnizorul de informaţie se conformează, dar nu oferă tot ce ar aştepta solicitantul (după mintea lui) sau nu înţelege ce ar trebui să transmită. După un timp se revine. Şi iar se revine... Din vina solicitantului sau al furnizorului de informaţie. Sau din vina schimbării cerinţelor exprimate de ... manager. Politicile educaţionale în continuă schimbare – în interiorul componentelor sau conţinuturilor lor – generează un flux de documente confuze care încarcă – inutil, ineficient şi epuizant – activitatea oamenilor.

Vin cu câteva exemple nevinovate, dar care iscă mulţi nervi şi generează multă oboseală ... neremunerată: programul EduSal a cunoscut mai multe versiuni, anchetarea salariilor de către direcţia de statistică la nivel de judeţ se cere pe baza unei machete şi apoi se schimbă macheta, ce să mai vorbim de situaţiile cu posturile vacante sau cu încadrările de personal ... S-a renunţat la reţinerea cotizaţiei de sindicat pe statul de plată şi apoi se revine cu câteva precizări. Şi toate cu statut de urgenţă, pentru că timpul – şi situaţiile salariale – presează. Şi apoi, după toate astea, trebuie să ne întrebăm ce facem cu reţinerile – cotizaţii şi rate – pentru CAR din învăţământ. Nu ştiu care a fost raţiunea scoaterii acestor reţineri de pe statele de plată ale unităţilor şcolare – poate că CAR-ul trebuie desprins de activitatea (oficială) a bugetarilor – dar nimeni nu şi-a pus problema situaţiei dificile în care ajung membrii CAR, care sunt oameni ai şcolii. În cazul în care CAR-ul este scos definitiv din programul EduSal, mii de cadre didactice sunt puse pe drumuri în fiecare lună, în fiecare judeţ, ca să-şi plătească datoriile la sediul CAR. Pierdea oare învăţământul atât de mult din punct de vedere financiar dacă reţinea cotizaţia CAR pe stat de plată? Volumul de muncă al secretarelor de şcoală sau al contabililor nu cu o asemenea activitate se încarcă. Greutăţile sunt în altă parte, generate de alte pretenţii ale managerilor.

La nivelul de evoluţie în care se află lucrurile la ora actuală, informatizarea managementului – în cele din urmă – din sistem produce facilităţi, dar şi multe disfuncţii. Volumul de muncă, deocamdată, sporeşte, fără ca încadrările de personal specific să fie pe măsură. Oamenii – la toate nivelurile de activitate şi responsabilităţi - muncesc mai mult şi de multe ori confuz, repetitiv, ineficient. Lucrurile ar trebui regândite, aşezate într-o ordine mai bună. Dar cine să le regândească, cine să le dea de capăt?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5