Flori şi zâmbete de la tinerii Bistriţei

Poți zice multe despre un om după modul în care tratează o floare.

Cel mai adesea, toți avem pornirea instinctuală, intempestivă chiar, de a păstra pentru noi ce e frumos, pentru că așa e firescul uman: ce mă face fericit, vreau să păstrez. E ceva magic în a tăinui între tine și ființa ta despre frumusețea pe care o ai în mâini. Vrem să avem posesie asupra lucrurilor pe care le iubim, pe care le apreciem, să punem o pecete pe ele. Însă ceva ce instinctul nostru uman nu ne spune e faptul că frumusețea lucrului care e sub posesia ta e măsurată prin cât de frumoasă îi vei permite tu să fie. E ca și cum ai umbri acest ceva, ca și cum nu ai lăsa ca lumina lui să încălzească fețele tuturor, ci doar a ta. Posesia asupra lucrurilor pe care le iubim împiedică frumusețea lor. Să iubești ceva înseamnă să eliberezi acel ceva din mâinile tale, să-l lași să zboare spre lume, să lași această floare pe care o ții în mâini să-și deschidă petalele în fața tuturor, pentru a stârni nu doar zâmbetul tău, dar și al celorlalți.

Cu ocazia zilei de Dragobete, redacția KeepFocus, proiect realizat în cadrul Asociației Regio Trust Education, a decis că frumusețea unui lucru nu trebuie ascunsă, ci dimpotrivă, ea trebuie împărtășită cu ceilalți. Atunci când ieși din propriul ego, fericirea ta se poate uni cu fericirea celorlalți. Împreună. Acesta e cuvântul care a dominat atmosfera din orașul Bistrița și pe care buzele unor tineri determinați să dăruiască le-au purtat tot mai departe, de la om la om, prin Campania iubirii de sine de Dragobete. Iubirea poate însemna multe lucruri și are multe spectre – de la ce romantică, pe care o împarți cu persoana ta specială, până la cea de sine și cea de viață. Îndrăgostește-te de tine, de viață și după de cine vrei. Acesta este citatul care ne-a reprezentat ziua. Am oferit flori realizate manual, de mâini migăloase, prin care iubirea a luat o formă. Alături de mesaje care insuflă ideea iubirii de sine, am făcut oamenii să zâmbească și să contemple, pentru o clipită măcar, asupra a ceea ce înseamnă să iubești.

Atelierul în care iubirea a luat formă de flori

Conduși de fondatorul revistei, Seren Altintop, noi, câțiva membrii ai revistei (Mureșan Diana, Gherman Victor, Șuvei Maria, Vișan Laura, Floaș Petru, Bontaș Andrei și Codrea Roxana), dar și colaboratori (Horvath Crina, Rebrișorean Petruța) ne-am pus la încercare abilitățile de lucru manual și am creat, în cadrul atelierului dedicat sărbătorii de Dragobete, trandafiri din hârtie la care am atașat mesaje cu tema iubirii de sine. Pentru mine, să particip la acest atelier a însemnat nu numai să-mi sfidez natura de om introvertit, dar și să mă conectez cu un colectiv de oameni cu mentalități proaspete și cu un simț aparte al umorului, care au făcut orele de migălit să treacă precum o adiere de vânt. Pe lângă degete colorate de pigmentul hârtiei creponate și arse de siliconul fierbinte al pistolului de lipit, mâini obosite de la mânuitul foarfecilor și rulatul petalelor, am învățat ce înseamnă răbdarea creației. Mereu am preferat munca individuală în locul celei de echipă, dar atelierul acesta mi-a arătat că e ceva aparte în a te conecta cu alți oameni atunci când vrei să creezi ceva. Sunt atât de multe personalități conținute în florile pe care le-am creat, încât nici n-ai putea să le separi pe fiecare una de alta, pentru că există ca tot.

Plimbări cu flori și zâmbete

La împărțitul trandafirilor au participat Mureșan Diana, Șuvei Maria, Vișan Laura, Codrea Roxana, Ariana Mocanu și fotograful Rus-Mateian Raul (găsit la adresa de instagram: raul_photography), un ansamblu colorat de oameni care mai de care, fie introvertiți, fie extrovertiți, dar toți adunați în aceeași cauză comună: iubirea de sine. Ne-am plimbat prin oraș și am oferit oamenilor câte o floare, cu dorința de a le inspira empatie, comuniune și apartenență. Unii dintre noi puțini sfioși, alții foarte încrezători, cu toții am primit zâmbete și mulțumiri din partea celor care au acceptat din partea noastră o reamintire a faptului că e necesar să ne iubim ca să putem iubi. M-a împresurat un sentiment de entuziasm atunci când am văzut că unii oameni au rămas chiar surprinși și nici nu-și imaginau că, într-o zi pe care și-o imaginau la fel ca toate celelalte, monotonă și simplă, pot să fie întâmpinați de o asemenea surpriză. Anxietatea socială e un inamic atunci când vine vorba de a te conecta la comunitate, dar momentele în care îți iei avânt și depășești jaloanele temerii sunt necesare pentru depășirea acesteia. Am reușit să demontez câteva din convingerile mele interioare create de solitudine și să realizez că oamenii sunt senini, că răsar ca o floare din pământ atunci când câteva raze de bunătate îi ating. Fiecare om merită să cunoască căldura care se creează atunci când inimile acționează la unison, în gesturi – fie și ele infime – care marchează dorința de a oferi și a de a susține compasiunea. Asta e lumea noastră și, pentru cât suntem aici, cred că ar trebui să ne facem șederea comodă, pentru că e o călătorie lungă. Așa că, de fiecare dată când privesc pe geamul acestui tren în care ne aflăm cu toții, vreau să le arăt și celorlalți micile detalii din priveliște care au suficient potențial încât să creeze în inima mea o scânteie de fericire, pentru că suntem aici împreună și, dacă fericirea mea se unește cu fericirea ta, atunci nu mai există posesie, există doar fericire. Pentru toți.