Femeia bistriţeană, informată şi protejată de poliţişti

În această săptămână, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud desfăşoară campania „Femeia bistriţeană, informată şi protejată”.

          “În acest context se organizează acţiuni informativ-preventive, menite să promoveze drepturile femeilor şi să reducă riscul de victimizare a acestora. Poliţiştii vor fi prezenţi în unităţile de învăţământ liceal din municipiu cu sfaturi şi recomandări specifice pentru adolescente. De asemenea, vor fi avute în vedere şi persoanele vârstnice, deoarece acestea reprezintă o categorie socială cu un grad ridicat de vulnerabilitate.
Mesajele preventive adresate doamnelor şi domnişoarelor vor fi transmise şi cu ocazia zilei de 8 martie, când ofiţerii de prevenire, însoţiţi de voluntarii poliţiei, vor fi prezenţi în trafic, alături de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, pentru a le felicita
”, transmite Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

          Astăzi, poliţiştii se vor întâlni cu elevele de la Liceul Sanitar Bistriţa, iar miercuri aceştia vor derula o sesiune de informare - antivictimizare adresată femeilor de vârsta a treia de la „Clubul Pensionarilor” Bistriţa, acţiune în colaborare cu Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene.


Tot miercuri se vor derule acţiuni de informare la Grupul Şcolar „Sfânta Maria” Bistriţa şi la Centrul de Voluntariat Bistriţa, cu voluntarele din cadrul Asociaţiei „Impact” Bistriţa.

          Joi, astfel de acţiuni se vor derula pentru elevele Liceului de Muzică „Tudor Jarda”, pentru “internistele” de la Grupului Şcolar Sanitar, în colaborare cu AFI Pro Familia.

          Joi seara, elevele voluntare ale Poliţiei vor  participa la Gala  “Femeia europeană 2014” organizată de „Fundaţia Doris”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5