Eterogenul bine temperat

Nu intenţionez să fac un comentariu critic pe seama cărţii „Clopotele raiului” de Daniel Săuca (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2o12), ci, mai degrabă, o descriere a structurii compoziţionale a acestui volum (plăcut) trăznit. Mirarea e provocată începând chiar cu coperta lui Mircea Mocanu (căruia îi aparţin şi desenele din interior, acestea compunând un fel de melanj stilistic, cu sugestii din Jeronimus Boch şi Salvador Dali). Clopotul de pe copertă e mai degrabă un işlic fanariot pentru un diavol perfid. Îmi permit un gând hilar oarecum: Te pomeneşti că el trage clopotul în rai. Nu degeaba poetul este obsedat de „Cartierul vestic al iadului” (N.B. Cartea a fost distinsă la Bistriţa, cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2009). Sintagma s-ar putea converti cu timpul într-n fel de „marcă Daniel Săuca”.
Volumul e gardat de un cuvânt înainte (de târgumureşeanul Al. Cistelecan) şi o posfaţă (a sălăjanului Viorel Mureşan); dar ele dau impresia că fac parte integrantă (nu sunt texte autonome) din această pastă compozită a demersului scriitoricesc.
Cele trei segmente ale sumarului au câte un preambul, care sugerează un anume orizont tematic al textelor ce urmează.. Partea I: „Eter” – cu două citate dintr-un dicţionar enciclopedic şi dintr-o lucrare eseistică. Partea a II-a este precedată de o idee extrasă din „Eros şi magie în Renaştere” a lui Ioan Petru Culianu. Partea a III-a se deschide cu o secvenţă din N. Steinhardt despre absurdul şi paradoxul concepţiei creştine.
Bine-bine, dar ce conţin paginile acestui op ? Fel de fel, dar fiecare fel – potrivit orizontului ales, propus.
Iată, partea I începe cu poezia „Să ne uităm înăuntru”, căreia îi urmează două traduceri ale aceluiaşi text, în italiană şi engleză. Ceva mai încolo (după un extras dintr-o cronică literară la „Cartierul vestic al iadului”), poemul „Gândacul cu cinci pene roz” îşi găseşte o versiune în engleză. După o altă secvenţă dintr-un comentariu la a doua sa carte, Daniel Săuca inserează un generos interviu luat la Radio Transilvania Zalău poetului Ioan Es. Pop şi reluat în revista „Caiete Silvane”. Urmează două poezii, dintre care „22 decembrie 2010” cunoaşte o versiune în maghiară. Apoi, două note de jurnal mărginesc două texte poetice. Şi aşa se încheie partea I. Partea următoare e precumpănitor lirică, dar e inclus şi un interviu luat poetului Mircea Dinescu. Încă un interviu (cu Ion Mureşan) e înconjurat de poeme în partea a III-a.
În toată viaţa mea de cititor de carte mărturisesc că nu am mai întâlnit o aşa întâmplare editorială. Ea nu poate fi decât unică. O recomand cu plăcere, căci cititorii sunt invitaţi să participe astfel la un superior joc de puzzle.