Educația pentru SĂNĂTATE care include Educația sexuală adaptată vârstelor nu are legătura cu ideologia!

Accesul la informație  și  la educație este un drept constituțional și nu are nicio legătură cu protejarea copiilor de  ideologii toxice!
 Așa  cum îi învățăm pe copiii noștri regulile de circulație și de igienă tot așa trebuie să aibă acces la informații legate de propriile lor transformări fiziologice și  emoționale, despre relaționare  corectă, respect, morală, alegeri corecte și nu  toxice , gestionarea  situațiilor  de abuz sexual. 
Este un mesaj pentru deputatul Robert Sighiartau dar  și pentru toti cei care cred că accesul îngrădit la  informație și  Educație poate fi un titlu de glorie! 
In calitate de fost deputat și inițiator al modificării legislative  dar în special în calitate de   profesor,  susțin ferm  dreptul constituțional la Educație  și informație din surse sigure,  adaptate vârstelor!
Potrivit votului recent din Camera Deputaților accesul la orele de  Educație pentru sănătate sexuală, la programe de prevenție împotriva sarcinilor accidentale la minore unde suntem campioni în Europa vă incepe doar cu clasa a VIII-a  și doar cu acordul părinților,din păcate.
 Este legea de modificare a legii protecției copilului, legea  272/ 2004,   pe care am reușit sa o adoptăm transpartinic fix la începutul pandemiei în 10 martie 2020. Era vorba de asigurarea  accesului la educație pentru sănătate, inclusiv educație  sexuală adaptată  vârstelor cu sesiuni de informare cel puțin o dată pe semestru. 
In acelasi timp am adaugat in lege si au ramas neschimbate articole legate de obligativitatea accesului la educație pentru sănătate pentru toti elevii din sistemul de învățământ preuniversitar, care de fapt include și educația sexuală, evident după o programă aprobată  și un opțional  "Educație pentru sănătate "  care exista deja din 2004 dar care ajunge la maximum 10 % din copiii României! 
După  ce legea a fost promulgată in iunie 2020
 s-au mai adus modificări nerealiste, departe de nevoile educaționale actuale, cum ar fi  cea legată de acordul părinților,  care potrivit realităților socio-economice actuale  pot fi departe  la muncă în alte țări, pot fi  dezinteresați, cu o educație  precară,  închistați în mentalității retrograde moștenite prin lipsa unei educații pentru sănătate complete ! 
De fapt încă o piedică pentru un  acces la informație din surse sigure în mediul instituțional și pentru interesul copiilor și  tinerilor care cad prea ușor victime ale abuzurilor sexuale din lipsa de informații.
 Nu de pe Internet aleatoriu și nu din auzite ar trebui să ajungă informațiile la copiii  noștri   în privința #prevenției si a gestionării situațiilor de risc, înțelegerii  transformărilor fiziologice dar și psiho-emotionale , ci  în  cadrul școlii , pentru a face alegeri informate și  cât mai corecte posibil.
Cine va  preda?  E o întrebare retorică. Vor preda  profesorii de  biologie , diriginții, psihologii / consilierii școlari care vor urma și  cursuri de formare adaptate sau medicii școlari, asistenții de medicină școlară, specialiști acreditați . 
Si NU,  nu este despre a-i învăța cum să facă sex  cum vor unii politicieni să exploateze cinic fricile părinților,  ci despre lecții de prevenție în  privința sarcinilor accidentale la minore unde suntem campioni în Europa, despre gestionarea transformărilor fiziologice  și  psiho-emoționale, despre alegeri corecte, relații  sănătoase  și  în  special  despre consimțământ,  despre gestionarea situațiilor  de  abuz sexual ! 
 In țările  europene aceste informații sunt prezente în școli  începând cu  anii ' 70.
 Accesul la informația științifică din surse sigure  prin intermediul unitătii de învățământ este un drept constituțional! 
Se va studia în baza unei programe aprobate de Minister care există din 2004 cu statut de opțional, numit Educație pentru sănătate, deci inclusiv educație pentru viață, igienă, stil de viață sănătos, alimentație sănătoasă, educație pentru sănătate sexuală adaptată vârstelor pentru prevenirea sarcinilor accidentale la minore unde suntem campioni în Europa! Despre asta era vorba încă din 2020 de cand s-a adoptat legea transpartinic! 
Mulți părinți nu sunt alături de copiii lor, nu discută subiecte sensibile cu aceștia, sau chiar își abuzează proprii copii. 
Școala este mediul sigur și științific  în  care elevii trebuie să aibă acces la informații din surse sigure în privința drepturilor fundamentale. Iar accesul neîngrădit la Educație pentru sănătate este un drept constituțional care nu este negociabil! 
 
Prof. Cristina Iurisniti 
Colegiul National Andrei Mureșanu  

Comentarii

25/06/22 11:24
Gica social

Foarte bine, toti copiii sa faca educatie de acest tip, obligatoriu si neconditionat de acceptul parintilor sau al altor " maturi " ( de cele mai multe ori imaturi ) !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5