Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

EDITORIAL: Literatura patriotică între spectacular şi profund

Andrei Moldovan

Patriotismul românesc se mai aprinde din când în când, precum o flacără dintr-o cenuşă obosită, imprevizibil şi aparent fără motivaţie. E adevărat, spectacolul deşănţat la care ne-a obligat comunismul, sistemul de robotizare a sentimentelor când trăirile ce ţi se îngăduiau le aflai din ziarul Scânteia, ne-au făcut suspicioşi şi reticenţi la tot ce însemna manifestare a sentimentelor în raport cu patria.
După 89 nu am dus lipsă de „profesori” care să ne ceară să reînvăţăm patriotismul şi s-au oferit să ne ajute spunându-ne: „Iubeşte-ţi ţara! Iubeşte-ţi tricolorul!” Am rămas nedumeriţi, pentru că aşa ni s-a spus şi înainte, uneori de către aceiaşi oameni, până când am făcut o gaură în drapel. Ideologia ceauşistă nu a pierit, atâta vreme cât profeţii ei s-au oferit să ne înveţe capitalismul original, pentru că acumulaseră experienţă, de vreme ce ne-au pricopsit şi cu comunismul.
Nu a venit nimeni să-i spună românului, precum odinioară Alecu Russo, să-şi iubească ograda, animalele pe care le îngrijeşte, grădina, pârâul ce curge prin faţa casei, familia, vecinii, oamenii cu care se salută zilnic şi valorile materiale şi spirituale pe care împreună le produc. Nu i-a spus nimeni că asta înseamnă patriotism, că la nivel mai înalt cineva are menirea să le protejeze şi să le afirme în competiţia popoarelor, că graiul lui, intrat în el o dată cu laptele mamei, cum spunea Timotei Cipariu, este tezaurul lui cel mai preţios, că toate astea îşi au rugăciunea şi altarul lor în care, ca simbol, tricolorul este cea mai preţioasă icoană. Nu i-a spus nimeni românului că patriotismul este o religie, un sentiment intim şi profund, ca orice credinţă, iar nu un lucru teatral, aşa cum prea des se întâmplă să se manifeste.
Aşa se face că poeţii care l-au slăvit pe Ceauşescu – a se lua aminte că „scrisul rămâne pe veci”, cum zicea Miron Costin! – au devenit repede mari poeţi creştini în încercarea de a impune forme noi ale iubirii de ţară. Nici nu e de mirare, de vreme ce era destul să înlocuieşti numele „conducătorilor iubiţi” în odele lor encomiastice, cu simbolurile religioase. ca să le transformi într-un fel de psalmi ai noii realităţi.
Ar fi nedrept din partea mea să dau de înţeles că literatura noastră de azi este lipsită de creaţii în care iubirea profundă de neam şi ţară să se regăsească. Voi da doar un exemplu în acest sens, nefiind singurul. Am în vedere romanul Când ne vom întoarce al lui Radu Mareş. Este vorba de o adevărată poemă a Bucovinei interbelice, prin oameni locuri şi întâmplări de o profundă vibraţie şi un tragism ce înalţă şi dă sens iubirii de ţară şi neam.
Problema noastră este că bunele şi relele le avem toate de-a valma, fără discernământ, parcă făcute să nască nedumeriri. Limpezirea lor nu o poate face decât un sistem naţional de educaţie, bine gândit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5