Economie

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), prin Centrul de Cercetare în Tranziție Energetică (EnTREC), au încheiat un nou parteneriat activ, în...
În data de 27.09.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrita-Năsăud a desfășurat o acțiune de control în vederea respectării  prevederilor legale în domeniul protecției...
Urmare a unei reclamații înregistrate la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrita-Năsăud, în data de 26.09.2023 s-a desfășurat o acțiune de control privind respectarea...
TeraPlast adoptă accelerat și pe scară largă soluții de digitalizare, iar, în acord cu strategia la nivel de Grup, estimează că, în termen de un an, 80% dintre procesele operațiunilor logistice să...
Dan Armeanu (ASF): Sistemul de Pensii Private reprezintă principala sursă de finanțare internă a României alături de sectorul bancar, deține aproximativ 8% din datoria publică a statului și 22% din...
Managerul Petrică Farcaș de la MIS Grup a declarat că trei dintre proiectele la care compania a câștigat execuția lucrărilor, la nivelul municipiului Bistrița, se vor finaliza în acest an, însă cea...
Programul de Tabere ,,ARC" 2023 a adus pe meleagurile județului Bistrița-Năsăud peste 1000 de elevi, tineri, cadre didactice din Austria, Croația, Grecia, Spania, Republica Moldova și Ucraina....
Anul școlar 2023-2024 vine și cu noi directori în instituțiile de învățământ de pe raza județului nostru. Astfel, la Școala Gimnazială Petriș, prof. Dana Rus este noul director, asta după ce prof....
Chiar dacă au trecut numai câteva zile de la încheierea lucrărilor Simpozionului (Congresului) Internațional al Pomologilor de la Bistrița, în organizarea Clubului Lions și a Stațiunii de Cercetare...
Insecticidele au un rol crucial în agricultură. Acestea sunt esențiale pentru protecția plantelor, fiind utilizate de tot mai mulți fermieri pentru obținerea de recolte bogate și sănătoase.  ...
Evoluțiile economice din ultimul sfert de secol au fost influențate de trei caracteristici, care, în opinia mea, au fost determinante: incertitudinea, nevoia de reformă a sistemelor și creșterea (...
Vineri, la Hotelul Ozana, a avut loc evenimentul „Transformarea digitală – oportunitate și provocare pentru companii și angajați”,  din cadrul proiectului derulat de Camera de Comerț și Industrie...
Fermierul Mircea Cotuți, ce deține Mocodia - Solarii Legume Mocod, în comuna Nimigea, a primit vizita ministrului Agriculturii, Florin Barbu, a președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud -...
Ministrul Florin Barbu, alături de președintele CJ - Emil Radu Moldovan, deputatul Adrian Chesnoiu - președintele Comisiei de agricultură, prefectul Teofil Cioarbă, primarul Sorin Sfintean,...
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, alături de deputatul Adrian Chesnoiu - președintele Comisiei de agricultură, președintele CJ-Emil Radu Moldovan au vizitat ferma SC ITL...
Emil Iugan, prim-vicepreședinte al Forumului Montan din România și initiator al Centrului de Cercetare, Inovare, Proiectare și Formare Profesională „Silvania” din Lunca Ilvei, ceut ministrului...
Ing. Aurel Onigaș, administratorul firmei Pombis din Bistrița, l-a interpelat pe ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, pe tema sistemului antigrindină, județul nostru, dar și...
Președintele Asociației Crescătorilor de Taurine din Galații Bistriței, Vasile Fetinca, a reclamat, în cadrul ședinței de lucru cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, atacurile animalelor sălbatice...
Rezultat net negativ la nivelul semestrului 1, dar care s-a redus la mai puțin de un milion de lei ca urmare a dublării profitabilității diviziei de Instalații & Reciclare din T2/2023....
În 2023, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud au fost depuse 28.788 de cereri pentru o suprafaţă de 185.324 hectare, a anunţat, în cadrul Colegiului...

Pagini

Subscribe to Economie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5