După 60 de ani...

Prima sâmbătă din septembrie. Pragul  Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Năsăud – altădată Școala Pedagogică – a fost trecut, cu sfială și mari emoții, de o parte din foștii absolvenți. O parte dintre cei care, acum 60 de ani și-au asumat minunata menire de a deschide mințile celor mici și de a-i călăuzi în viață, s-au așezat din nou în bănci.

Vremurile erau altfel, atunci, se pare. Numele marilor profesori s-au rostit și acum cu deosebit respect, aproape în șoaptă, amintirile ștrengărești ale foștilor liceeni au fost pline de inocență, iar munca ce a urmat, plină de greutăți, dar cu devotament și dătătoare de speranță pentru mii de copii, nu poate fi povestită. Ar fi nevoie de o viață de om, care să împărtășească trepte din devenirea atâtor alți oameni...

Timpul a fost răbdător cu jumătate dintre cei ce zâmbeau (simplu, alb-negru) în tabloul absolvenților Școlii Pedagogice Năsăud, promoția 1956, restul trăind acum doar în amintirea și sufletul familiilor și foștilor elevi. Cei ce nu i-au uitat și cei care își dau seama că întâlnirea cu DASCĂLUL înseamnă, după întâlnirea cu părinții, cel mai frumos dar pentru a pleca în viață.

Și chiar dacă merg ceva mai încet, chiar dacă chipurile lor ascund nenumărate povești, cei care s-au regăsit azi, în bănci, au în privire o lumină și o blândețe aparte, iar îmbrățișările lor poartă căldura răbdării și înțelepciunii pe care azi le întâlnim tot mai greu. Și cum nu poți să-ți rezumi viața în câteva ore, alegi, firesc, să vorbești despre proprii copii, cu convingerea că ei reprezintă, până la urmă, cea mai mare valoare a unei vieți...

Mulțumiri doamnei Florica Marțian și domnului Ionașc Gheorghe, care au reușit să adune amintiri, împliniri și îmbrățișări într-o zi de septembrie, alături de Rusu Dora Furdui, Gaftone Rodica Bumbu, Marina Vaida Câmpean, Baizat Maria Câmpean, Bumbu Maria Ureche, Berengea Login, Tomoioagă Viorica, Cârcu Raveca, Maria Rusu Braicu, Chisner Anisia Popa, Neamțu Lucreția, Traian Moldovan, Raveca Ilovan Suciu, Simion Pomohaci!

Absența celor în viața a fost motivată de asprimea timpului sau depărtării, iar a celor plecați spre cer rămâne înlocuită de dor și recunoștință.

Respect și mulțumiri, dragi dascăli!