Drumul județean Bistrița-Tărpiu, o nouă investiție finanțată din fonduri europene, recepționată de Consiliul Județean!

Administrația județeană a recepționat lucrările de modernizare a DJ 173 B, Bistrița-Tărpiu, investiție finanțată din fonduri europene și bugetul județean, cu o valoare de peste 7 milioane euro. La inaugurarea obiectivului de investiții au participat preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Ciprian Kecskes Simionca, prefectul Teofil Cioarbă, viceprimarul comunei Dumitra – Leon Ani, managerul SCJU Bistriţa – Gabriel Lazany, directorul general al MIS Grup – Petrică Farcaş, ingineri ai companiei bistriţene.
"Mulţumesc Bunului Dumnezeu că am reuşit să ajungem la finalul anului 2023 cu finalizarea tuturor proiectelor pe care ni le-am propus să le finalizăm şi care, de altfel, era obligatoriu să fie finalizate pentru că altfel penalizările şi costurile pentru bugetul propriu al Consiliului Judeţean era unul imposibil de suportat. Este momentul în care trebuie să mulţumesc tuturor celor implicaţi, începând cu colegii mei din Consiliul Judeţean, cu toţi constructorii, în cazul de faţă cu compania MIS Grup care a fost liderul de asociere la această investiţie şi care a derulat această investiţie într-un timp record, în mai puţin de un an de zile, partea finală chiar în câteva luni. Le mulţumesc foarte mult pentru implicare şi sprijin pentru că a fost un efort foarte important să ajungem la final şi cu această investiţie foarte importantă, atât pentru scurtarea traseului către toată această zonă de centru a judeţului, cât şi pentru cei care merg pe Valea Sălăuţei sau în alte direcţii şi decongestionăm traficul de pe Dealul Dumitrei şi de pe DN 17C. De asemenea, ştim că cel mai mare producător de deşeuri este municipiul Bistriţa, transferul deşeurilor din Bistriţa către depozitul ecologic de la Tărpiu se înjumătăţeşte ca distanţă, iar asta înseamnă şi reducere de costuri în această zonă, dar şi decongestionarea traficului şi fluidizarea lui", a declarat președintele Radu Moldovan.
Tronsonul BISTRIȚA-Tărpiu de pe DJ 173 D are o lungime de 7,27 km, iar în urma licitației, contractul a fost adjudecat de MIS Grup, împreună cu FAR Foundation, Drumserv SA, Drumuri Bihor SA, Starcom Exim SRL – lucrările de proiectare. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi bugetul propriu al Consiliului Judeţean, valoarea lucrărilor fiind de 35, 8 milioane lei, cu o perioadă de garanţie de zece ani.
"Lucrările arată foarte bine. Mă bucur foarte mult că proiectele de circa 2 miliarde euro în investiţii publice, în ultimii ani, în judeţul Bistriţa-Năsăud, făcute de Consiliul Judeţean şi cele 62 de primării au dus la un lucru foarte fericit, ca un număr foarte important de firme să crească, să se capitalizeze, să-şi doteze companiile cu utilaje de ultimă generaţie, şi care produc şi lucrări de foarte bună calitate. Îi felicit pe cei de la MIS Grup, reprezentaţi de Petrică Farcaş şi toţi colegii din companie, pe colegii mei de la Direcţia de Investiţii şi Drumuri Judeţene, pe domnului vicepreşedinte Kecskes care are în directa subordonare această Direcţie. Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem la acest final care, la un moment dat, era foarte departe, dar astăzi este foarte aproape", a adăugat președintele Emil Radu Moldovan.
Prefectul Teofil Cioarbă a menționat că este ultima lucrare care trebuia finalizată de Consiliul Județean, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. "Vă felicit încă o dată pentru acest lucru. E o investiţie care a fost executată în condiţii de calitate bune şi perioada de garanţie mare, de zece ani de zile, consider că asigură şi o durabilitate a acestei investiţii. Felicitări încă o dată,Sărbători fericite şi un An Nou mai bun", a transmis prefectul Teofil Cioarbă.
Vicepreședintele CJ BN, Ciprian Kecskes-Simionca, și-a exprimat speranța ca anul 2024 să fie unul la fel de prolific pentru Consiliul Judeţean şi i-a rugat pe toţi cetăţenii judeţului să folosească toate aceste tronsoane de drum pe care Consiliul Judeţean le-a pregătit în vederea decongestionării traficului pe drumurile naţionale, judeţene şi chiar din municipiul Bistrița.
Leon Ani, viceprimarul comunei Dumitra, a mulțumit administrației județene în numele cetăţenilor comunei Dumitra şi, în special, a celor din satul Tărpiu. "E un drum de o importanţă foarte mare la care mulţi nu visau. La întâlnirile noastre cu cetăţenii, mulţi spuneau că nu o să se întâmple niciodată. Acum nu le vine să creadă. Domnul preşedinte e un om de cuvânt, dar şi echipa, şi îi mulţumim", a declarat viceprimarul Leon Ani.
Nu în ultimul rând, directorul general al MIS Grup, Petrică Farcaş, a mulţumit echipei care a lucrat la acest proiect. "Vreau ca lucrarea să ne laude şi să ne dea notă. Mulţumim Consiliului Judeţean şi echipei de acolo cu care am avut o colaborare foarte bună. Noi nu vă dorim decât călătorie plăcută pe drum, fără evenimente, sărbători fericite şi să ne întâlnim şi cu alte ocazii la lucrări în judeţ", a spus Petrică Farcaș.

Principalele lucrări executate sunt: modernizarea părții carosabile cu îmbrăcăminte asfaltică, amenajarea drumurilor laterale, lucrări de scurgere a apelor pluviale (șanțuri pereate, rigole carosabile, drenuri, 23 de podețe), lucrări de siguranță rutieră (parapet metalic, indicatoare rutiere și marcaje rutiere), sprijiniri terasamente (gabioane și șanțuri ranfort)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5