Dragobetele versus Valentine’s Day, la Biblioteca Judeţeană

Dragobetele, varianta românească a lui Valentine’s Day, a fost sărbătorit încă de luni, la Biblioteca Judeţeană George Coşbuc, în Sala Gavril Scridon. Elevi ai claselor a IX-a E şi a X-a D ai Colegiului Naţional Andrei Mureşanu Bistriţa au vorbit despre Dragobete, au recitat, au dansat şi au cântat celebrând astfel sentimentul înălţător al iubirii. Sensibili şi talentaţi, adolescenţii au recitat poezii de iubire semnate de Eminescu, Coşbuc, Minulescu, Shakespeare şi alţi mari poeţi naţionali şi universali. S-au cântat melodii de dragoste din repertoriul Mariei Tănase, doine şi romanţe de dragoste. Perechi de dansatori au dansat jocuri populare de pe Valea Someşului. Profesoarele Lenuţa Moroşan, Dalia Lechinţan, bibliotecara Nicoleta Butuza, care au însoţit cele două clase, s-au plasat undeva în culise, dând libertate de manifestare elevilor.
Întâmpinându-i pe elevi, Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene George Coşbuc, le-a vorbit acestora despre importanţa lecturii, despre rolul şi menirea bibliotecii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5