Două scandaluri aplanate de către jandarmi, la Bistriţa!

Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit pentru aplanarea a două scandaluri provocate pe raza municipiului Bistrița. La primul scandal, jandarmii au intervenit joi, 28 iulie, în jurul orei 18.00, unde patru persoane au provocat un scandal după ce au consumat băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat. Având în vedere cele constatate la fața locului jandarmii au aplicat sancțiuni în valoare de 2.200 de lei, pentru: provocarea și participarea la scandal, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, consum de alcool în spațiul public neamenajat, respectiv apelarea nejustificată la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Chiar dacă înspre seară vremea s-a mai răcorit, spiritele s-au încins din nou, de această dată în parcul municipal, unde cinci tineri au provocat un scandal în mijlocul familiilor care au ieșit cu cei mici să petreacă câteva momente de liniște și relaxare. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului și au aplicat sancțiuni în valoare totală de 1.700 de lei pentru: provocarea și participarea la scandal, respectiv adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, se arată în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5