Corespondenţă din Canada

Două calde, una rece

Cu toată nevinovăţia şi puritatea vârstei, avea, câteodată, pe neaşteptate, fulguraţii de feminitate, în privire, în zâmbet, în gestică. Blond aurie, cu scurte volute în pletele de pe gât, ochi negri, trupşor armonios , e de o dezinvoltură a cărei naturaleţe e ferită de răsfăţ. După o săptămână de la plecarea mea, a întrebat-o pe tanti Doina : « Unde e Cornel? » « S-a dus departe, departe. » « Şi nu mai e băiatul tău? » Ei, iată, la vârsta mea de moş, făptura aceasta de 3 ani, Beatrice, aşa a înţeles, că şi eu am nevoie de mamă; sau măcar de o baby-sitter. Candoare, numele tău e Beatrice! În prima zi, când am cunoscut-o, frapat de frumuseţea ei (o frumuseţe nu de păpuşă, precoce, contrariantă), am întrebat-o brusc : « Spune-mi, de ce eşti aşa frumoasă? » M-a privit în ochi, şi după o clipă de ezitare, mi-a răspuns : « Pentru că îmi place de tine. » Doamneee!

*

În ultimii ani, o seamă de sporturi le practic la… televizor. Altfel, din când in când, mai cochetez cu turismul montan, tenisul de masă, ciclismul (un fel de a spune, de fapt, e vorba de mersul pe bicicletă, la care însă am renunţat, căci într-un an şi jumătate mi-au fost furate trei) iar pe stadion sau pe o arenă sportivă n-am intrat de la sfârşitul… mileniului II. Aici, la Montréal, s-a desfăşurat tradiţionala « Coupe Rogers », organizată de Banca Naţională a Canadei. Principalele vedete, la masculin : Rafael Nadal, Roger Federer si Novak Djokovic (turneul feminin a fost programat la Toronto). Graţie unui bilet de favoare, primit la serviciu de către fiică-mea, am putut să mă aflu şi eu, într-una din zile, pentru prima dată în postura de spectator la o dispută de tenis. De pe vremea când Ilie Năstase şi Ion Ţiriac făceau minuni în « Cupa Davis », am urmărit la televizor o mulţime de partide de tenis, dar, desigur, nu « pe viu ». În sfârşit, acum, biletul meu indica : secţiunea 303, rândul C, locul 11, la arena principală a complexului Uniprix (În acelaşi perimetru mai sunt înca 9 arene, de dimensiuni diferite ; pe toate se juca şi pe toate erau spectatori). Locul meu – « de favoare » - se găsea la al treilea nivel (« la cucurigu » - pre limba noastră), neacoperit, taman sub perpendiculara soarelui. Pe mine vântul ma irita, de data aceasta însă l-am iubit, căci – e drept, cu zgârcenie – trăgea câte un raid de răcoare iluzorie peste noi. Am urmărit două partide : modeste, cu protagonişti ale căror nume nu-mi spuneau nimic. Celebrităţile urmau să evolueze mai târziu, mde! pe vreme mai potolită. Cum la ora 17 trebuia neapărat să fiu la domiciliul alor mei, m-am ridicat pe la ora 16, buimac de soare şi de apa caldă (şi scumpă – 3,75 dolari pentru un recipient de o jumătate de litru).

Am văzut însă ceea ce aşteptam : o lume cu un comportament civilizat, disciplinat pentru condiţia de spectator la o partidă de tenis, aplaudând mereu pentru faze frumos disputate; oameni lejer îmbrăcaţi, dar nu am văzut nici un pântec gol printre cei 10 mii câţi eram. Unul dintre tenismeni era canadian. A pierdut partida, însă nici vorbă de huo!, dimpotrivă, conaţionalii l-au aplaudat îndelung. Hm! Parcă asistasem, în cele aproape patru ore, la un fel de ceremonial al bunului simţ, al relaxării bucuroase.

*

Librăriile în Montréal sunt nenumărate şi vaste. Am cercetat câteva : voiam să văd măcar un nume românesc. Rafturile cu ghiduri turistice, de pildă – pline cu nume de ţări şi capitale pe cotoare. România? Bucureşti? Nici pomeneală! De fapt, voiam să-mi confirm sau să-mi infirm ceea ce constatasem şi în urmă cu trei ani, când, mai naiv ca acum, speram să găsesc în librării aceste două substantive proprii, care îmi conturează identitatea în faţa meridianelor. Nici pomeneală! Am intrat într-un magazin spaţios, cu presa internaţională . Publicaţiile sunt aranjate pe domenii, de la cele de sport, până la cele de artă, sau culinare; provenite din China şi India până în Venezuela. Românesti? Nici pomeneală! Să adaug alt aspect : În cotidienele ori hebdomadarele de aici, franceze sau engleze – nici un cuvinţel, nici o propoziţie care să informeze ceva despre actualitatea românească. Iată de ce mi-am amintit de un roman al lui Mihail Sadoveanu : « Locul unde nu s-a întâmplat nimic ».

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5