Dorin Vlașin, de la București: Veste extraordinară pentru năsăudeni și locuitorii Văii Someșului și ai Sălauței!

Dragi năsăudeni și locuitori ai Văii Someșului și ai Sălauței!
🔹️Avem o veste extraordinară pe care o așteptăm cu toții încă de la finalul anului 2012:🤿
🔹️Astăzi, la sediul Companiei Naționale de Investiții din București, alături de dl. Cseke Attila ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, doamna Director General al CNI Manuela Irina Pătrășcoiu, dl.deputat Robert Sighiartau căruia îi mulțumim pentru tot sprijinul acordat și Sâdor Lucian, reprezentantul constructorului MIS Grup, am semnat contractul de proiectare și execuție pentru mult doritul Complex Sportiv Multifunctional cu termen de finalizare de 36 de luni din care 4 luni proiectare!
🔹️După aproape 10 ani de muncă, sacrificii, extrem de multe provocări și literalmente zeci de drumuri la București făcute atât de mine, cât și de fostul primar Mircea Romocea și alți colegi din Primăria Năsăud, eforturile ne sunt răsplătite, iar noi năsăudenii și toți ceialalți locuitori ai Văii Someșului și Sălauței ne vom bucura de investiția care se va materializa în orașul nostru!
🔹️S-au schimbat multe lucruri de când a fost făcută prima fișă de proiect în 2013; de aceea, alături de specialiștii responsabili de proiectarea integrală a complexului, vom găsi soluții adaptate la vremurile și condițiile din prezent, în special în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică și agent termic,pentru a reduce costurile de întreținere!
🔹️În rândurile care urmează, găsiți prezentarea proiectului așa cum apare în documentele oficiale ale C.N.I. . Un lucru e însă cert, o asemenea investiție este mai mult decât necesară pentru orașul nostru!
"Noul complex sportiv care se va construi în orașul Năsăud va fi alcătuit din mai multe corpuri de clădire dar și terenuri exterioare, fiind un complex multifuncțional.
Clădirea principală va adăposti un bazin de înot (cu dimensiunea 25m x 12.5m) cu vestiare, inclusiv pentru bazinele exterioare, gradene pentru spectatori (150 de locuri), zonă de recuperare pentru sportivi (cu saună uscată și saună umedă), cabinet medical, zonă de alimentație publică, sală de fitness și sală pentru tenis de masă.
Cel de-al doilea corp de clădire este destinat cursurilor pentru copii și dispune de 3 săli unde aceștia se pot înscrie în cluburi de pictură, de șah și de fotografie. Adiacent terenurilor de sport va fi un alt corp de clădire care va adăposti două vestiare de câte 40 de locuri fiecare, un depozit pentru materiale sportive și un magazin cu terasa acoperită.
Complexul va beneficia de mai multe terenuri exterioare, respectiv un teren pentru mini-fotbal, un teren pentru tenis, un teren multifuncțional pentru volei și baschet, pistă de skateboard, gradene exterioare pentru spectatori și două bazine exterioare (unul pentru copii cu adâncimi între 0,4m și 0.9m și unul pentru adulți cu o adâncime de 1,5m).
Obiectivul de investiții va avea și un total de 152 de locuri de parcare."
Doar împreună, cu răbdare, implicare și gândire pe termen lung, putem crește comunitatea și dezvolta orașul!
Primar Dorin Vlașin

Comentarii

18/08/22 00:33
Vasile Nașcu

Din munții furați de străini,
Am fost până la împăratul
Să-i cer, să ni-i dea înapoi,
S-argumentez dezideratul.

Îmi ziceau domn învățător,
Făceam petiții în germană,
Zburam ca șoimul călător,
Spre Transilvania romană.

Fiți blestemați, năsăudeni,
Cu epitetul cel mai drastic,
Eu i-am scos munții înapoi,
Fără gunoaie, fără plastic.

Iar munții, dați de împărat,
V-au devenit rapid, fiefuri,
Și eu muream uitat pe pat,
Și voi vă lăudați la chefuri.

Fiți blestemați, năsăudeni,
Avizi de mici și de șaorme,
Îmi trebuiau pe casă corni
Și nu găseați legale forme.

Fiți blestemați, năsăudeni,
Cât inspectorii puși politic,
Primesc misiune și în școli
Răpun zeloși spiritul critic.

Dintre gunoaie între proști
Inteligenți ce fac pe proștii,
Fiți blestemați, năsăudeni,
În frunte cu primarii voștri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5