Dorel Goia, preşedinte al CA de la Teraplast

Dorel Goia a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Teraplas, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul companiei. În 6 octombrie, acţionarii Teraplast au decis să-i aleagă ca administratori ai societăţii pe Magda-Eugenia Palfi-Ţîrău, Dorel Goia, Emanoil-Ioan Viciu, Răzvan Ştefan Lefter şi Teofil-Ovidiu Mureşan. Durata mandatelor membrilor CA este de un an, până în octombrie 2016.
Altfel, la finalul lunii august, Consiliul de Administraţie al Teraplast a decis participarea la constituirea unei societăţi cu răspundere limitată, care urmează să dezvolte prezenţa grupului pe pieţele externe.
"Teraplast" va fi asociat cu o deţinere de 51% la noua companie, în timp ce societatea "DL & Partners Construction" SRL va avea o participaţie de 49%.
Omul de afaceri Dorel Goia deţine 46,77% din "Teraplast", în timp ce fondul KJK FUND II, SICAV - SIF are o participaţie de 10%.

***
Grupul Teraplast, procesator de PVC şi producător de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, a înregistrat un profit net, în primele şase luni, de 14,06 milioane lei, faţă de 4,52 milioane lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiara Plastsistem, subsidiara Teraglass (începând cu aprilie 2015, anterior activitatea Teraglass fiind organizată ca o linie de business a companiei Teraplast), subsidiara Teraplast Moldova şi Politub (entitate controlată în comun).
Cifra de afaceri consolidată a Grupului Teraplast a înregistrat o creştere de 19% în primele şase luni din 2015, până la valoarea de 164,12 milioane lei.

Comentarii

25/10/16 16:53
un ardeuan

un cacat,asta este amaratul asta de dorelu' goatzii

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5