Deputatul Doina Pană: Cu cât enervarea #rezist creşte, să înţelegeţi ca noi mergem bine

Vicepreşedintele PSD, deputatul Adriana Doina Pană, le-a  transmis femeilor social-democrate prezente la Şcoala de Vară a organizaţiei de partid, că trebuie să apere Guvernul şi să înţeleagă că atunci când„enervarea #rezist creşte mai tare", acesta este semnalul că partidului de fapt îi „merge bine".

„Indiferent ce se vehiculează, pentru că este foarte multă minciună, din păcate este enorm de multă ură propagată sistematic, continuu, la nivelul României, noi trebuie să fim cu fruntea sus, trebuie să ne apărăm Guvernul, pentru că cifrele o spun clar, ele indică faptul că a fost gândit foarte bine programul de guvernare şi se întâmplă. Avem un Guvern foarte performant, indiferent ce se propagă în fiecare zi de cei care nu vor binele României, nu vor stabilitatea României, nu vor ca noi să prindem Centenarul în formula care suntem. Cu cât enervarea #rezist creşte mai tare, asta să vă facă să înţelegeţi că, de fapt, noi mergem bine. Asta este semnalul", a declarat, deputatul PSD Doina Pană, la Şcoala de Vară a femeilor social-democrate, citată de Mediafax.

Din judeţul nostru,  au participat, alături de deputatul Doina Pană,  vicepreşedinte Organizaţiei Municipale de Femei a PSD, Ana-Gabriela SeniDaria Gavrilaş-Vasilichi şi consilierii municipali Cristina Georgia Flueraş şi Maria Mărioara Miheştian.  

„Școala politică anuală a OFSD înseamnă instruire, diseminare de bune practici și, cel mai important, solidaritate și hotărâre în susținerea și promovarea femeilor în administrația locală și centrală, în Parlament și în structurile de conducere ale PSD”, a precizat parlamentarul bistriţean.

La evenimentul politic, au fost prezente  premierul Viorica Dăncilă, preşedintele organizaţiei de femei PSD, Rovana Plumb, ministrul pentru Diaspora, Natalia Intotero, ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran şi vicepremierul Ana Birchall.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5